Doi tineri deputaţi comentau în Camera Comunelor londoneză, la trecerea lui Winston Churchill: – Se pare că bătrânul nu mai posedă vechea sa limpezime mentală şi este lipsit de reflexe. Marele om de stat se întoarse surâzând şi spuse: – Se zvoneşte, de asemenea, că bătrânul e surd şi deja vedeţi…
Bârfitul este deja un sport naţional. Întemeiate sau neîntemeiate, se răspândesc noutăţi, de multe ori injurioase, despre persoane care au atins o oarecare importanţă socială. În presă şi, mai ales, în televiziune există spaţii dedicate „bârfei”, care se bucură de o clientelă copioasă.
Cel care lansează şi difuzează astfel de zvonuri comite o nedreptate gravă, foarte greu de reparat.
Pentru omul care şi-a îndepărtat un prieten este, practic, imposibil să-l recupereze. De obicei se dă puţină importanţă păcatului acestuia, deşi are mare importanţă. „De ce atât de mulţi bârfitori?” – te întrebi îndurerat… Unii din greşeală, alţii din fanatism sau din răutate. Însă cei mai mulţi repetă zvonul din inerţie, din superficialitate şi din ignoranţă.
De aceea, insist din nou: „Când nu poţi vorbi şi nu e necesar să vorbeşti, taci!” (Surco, 592) Acest lucru este mai creştinesc şi chiar mai economic.
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera 2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii 12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius