altmarius

cultură şi spiritualitate

Comoara înţelepciunii

Luni, 10 iunie 2013
Queen Mary nu este doar numele unei femei din dinastia Tudorilor, care a urcat pe tronul britanic la începutul secolului al XVI-lea. Este şi numele unui impresionant vapor, un pachebot englez care în perioada anilor 1934-1967 a efectuat curse Londra-New York. Echipajul număra 1.300 de oameni, iar capacitatea maximă de primire a pasagerilor se ridica la 3.000 de persoane. A fost la vremea lui cel mai mare, mai elegant şi rapid transatlantic din lume. Când un pasager l-a întrebat odată pe un marinar cât îi trebuie acestui vapor ca să oprească când merge cu toată viteza, acesta a răspuns: „În mai puţin de o milă nici măcar nu poate să încetinească, cu atât mai puţin să oprească. Vezi, cu un vapor aşa de mare precum «Queen Mary» trebuie să gândeşti cu o milă mai înainte“.
 
Ce ar însemna să gândeşti cu o milă mai înainte? Pentru un simplu alergător de rezistenţă momentul acela reprezintă declanşarea strategiei pentru finişul cursei. Pentru un scrimeur, punctul unde începe asaltul decisiv. Pentru un creştin, oricare ar fi profesia lui, să gândeşti cu o milă mai înainte înseamnă două lucruri, să ştii când să acţionezi şi să fii conştient de urmările faptelor tale. Legat de prima idee, părintele Arsenie Papacioc avea o sentinţă memorabilă. El spunea că important în viaţă nu este să te grăbeşti, ci să pleci la timp.
 
În al doilea rând, multe dintre tragediile vieţii se întâmplă fiindcă nu gândim în perspectivă. Privim prezentul fără a reflecta la viitor. Este bine ca înainte de a săvârşi un lucru să ne punem întrebarea: „Şi apoi? Ce voi face?“ Discipolii filosofului grec Socrate îi întâmpinau fiecare răspuns cu o altă întrebare: „Dacă va fi aşa, ce va urma după aceea?“ Ceea ce săvârşim în viaţa de acum determină starea noastră în veşnicie. Ar fi bine să ne întrebăm cât mai des: „Voi face asta, dar apoi, ce va mai fi? Ce urmări va avea fapta mea acum şi în veşnicie?“(preluare şi adaptare după o povestire din vol. Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2009)

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor