altmarius

cultură şi spiritualitate

G. Dimisianu – 85. Plasa de siguranță, sau despre orgoliu și modestie în critică

Am răsturnat ostentativ titlul cunoscutei culegeri critice a lui Valeriu Cristea din 1984, în încercarea de a creiona un portret al lui Gabriel Dimisianu la 85 de ani.Și aceasta, deoarece, în marea echipă de critici ai României literare, poziționarea sa auctorială a fost „în oglindă“ cu cea a colegilor Nicolae Manolescu (titularul cronicii literare și reperul indiscutabil al receptării literaturii contemporane), Eugen Simion (solistul Fragmentelor critice), Valeriu Cristea, Lucian Raicu, sau chiar Mircea Iorgulescu. Dintre ei, Gabriel Dimisianu este singurul care insistă, cu oarecare pedanterie, asupra condiției sale de publicist, iar nu critic literar. Paradoxul, prin urmare, este că tocmai unul dintre cei mai longevivi și mai aplicați critici de întâmpinare ai literaturii noastre – a cărui precizie de diagnostician a fost, pe bună dreptate, comparată de Nicolae Manolescu cu modelul interbelic al lui Pompiliu Constantinescu – își refuză, cu modestie, statutul de critic.

Ecuația propusă de Valeriu Cristea, în care modestia de „servitor al zeilor“ potențează moral orgoliul, cumva, de natură „luciferică“, al creației critice, este astfel răsturnată de Dimisianu. Tocmai orgoliul statutului de publicist este cel care infuzează demnitatea condiției „ganimedice“ a criticului, a cărui creație de grad secund este menită să rămână, prin definiție, în serviciul Zeului, care este ficțiunea.

Această condiție de publicist este, desigur, un mit în spatele căruia Dimisianu se ascunde de luminile rampei, care nu l-au atras niciodată. Nu este un orator, de pildă, iar cei care au avut șansa să îl audă într-un cadru privat, fie povestind cu haz stăpânit o întâmplare, fie (mai rar) analizând o operă, știu cu câtă dificultate trece de la poziția fermecătorului interlocutor privat la cea, incomodă pentru modestia sa, a vorbitorului investit cu autoritatea tribunei. Însă, dacă reticența de a ocupa prim-planul scenei literare este reală, reducerea criticii sale, oneste și devotate față de literatura română contemporană, în epoci foarte grele pentru spirit, la o simplă publicistică, e doar o eschivă. De aceeași factură cu mitul scriitorului „leneș“, cu care îi place autorului să se smerească. E drept, spuneam într-un alt context, Gabriel Dimisianu nu a părut niciodată că se grăbește în literatură, iar bibliografia sa nu consemnează o fervoare a aparițiilor editoriale. Nici nu a fost preocupat, adaug acum, să-și extindă rețeaua de „putere“ literară, la care, în fond, îl îndreptățea serviciul de decenii întregi în folosul scrisului contemporan, prin câteva gesturi de orgoliu critic, firesc în fond. Cum ar fi, bunăoară, cel de a-și impune o rubrică anume de cronică literară, fie și la o altă publicație decât România literară, unde poziția era ocupată, pe bună dreptate, de Nicolae Manolescu. Toți cei enumerați în prologul articolului, confruntați cu această realitate, și-au creat propriile „domenii“ critice, în care autoritatea și creativitatea individuală să se poată manifesta cu mai mult aplomb public. Eugen Simion și-a inventat o rubrică, „Fragmente critice“, în care postura sa favorită, în ariergarda avangardei, și stilul său critic calofil s-au putut manifesta inconfundabil. Valeriu Cristea, la rândul său, și-a găsit un teritoriu exclusiv în sublinierea dimensiunii morale a literaturii și a evadat, cu excepționale rezultate, în literatura rusă (Dostoievski) sau în trecut (Neculce, Creangă). Lucian Raicu, în fine, pe lângă contribuții de istorie literară – monografiile Rebreanu și Labiș –, și-a construit o imagine de risipitor, de critic „fără metodă“, cultivând cu abilitate o călinesciană sugestie de pasionalitate și subiectivitate conținută a interpretării.

Nu și Gabriel Dimisianu. Care, cu orgoliul (sau, de ce nu?, patosul) condiției sale de critic devotat actului de a media într-un spațiu de valori, a rămas „la post“, comentând fără sincope, cu o salutară precizie a diagnosticului imediat, actualitatea literară: formulă devenită, până astăzi, o marcă a revistei noastre. Cronică după cronică, scrisul său critic a alcătuit, în timp, o adevărată plasă de siguranță a paginilor de profil ale României literare. Și aceasta, până în anii din urmă, mult după ce unii dintre colegii de generație ne-au părăsit sau au abandonat comentariul literaturii de azi. Criticul a fost mereu la datorie, puțin preocupat să-și sublinieze prioritățile de diagnostician sau virtuțile stilistice, absorbit în opera laborioasă de „triere“ prin sita critică (despre a cărei necesitate nu vom osteni să vorbim) a valorilor literaturii noastre postbelice. Sită care, în mâinile lui Dimisianu, a funcționat aproape fără greș. Nu doar că nu i-a scăpat aproape nimic din ceea ce trebuia semnalat ca valoare indiscutabilă, dar încă și mai rare au fost cazurile de supralicitare a unor valori relative.

În schimbul plasei de siguranță pe care a oferit-o revistei și literaturii contemporane, criticul nu a prea fost răsfățat de lauri, dacă facem abstracție de o formă de apreciere rezervată profesioniștilor disciplinei. Este vorba de prezența criticii lui Gabriel Dimisianu între referințele obligatorii ale aproape tuturor scriitorilor români din ultimele șase decenii. Mai simplu spus, dacă arunci o privire pe bibliografiile critice ale autorilor contemporani (în Dicționarul general al literaturii române, bunăoară, sau în edițiile științifice mai noi), nu există nici unul care să conteze și despre care criticul să nu fi scris, mai mereu printre primii. Mă limitez la un singur exemplu-limită, căci se referă la o grupare literară a cărei importanță nu sare neapărat în ochi: Dimisianu a fost primul care a scris în volum despre onirici, într-o carte apărută după ce despre onirism ca mișcare era interzis să se mai vorbească.

În realitate, cum s-a mai observat, „lenea“ lui Dimisianu este un interval, o inhibiție de protecție a cronicarului față de riscurile apropierii grăbite de o carte, de un scriitor, de un eveniment al vieții publice. De la prima la cea mai recentă culegere de cronici (Schițe de critică, 1966, respectiv, Fragmente contemporane, 2004), critica sa are, de aceea, sincope și discontinuități temporale, reașezări estetice, dar și o remarcabilă continuitate de ton, de umoare. Autorul privește literatura sub același unghi moral și cu egală exigență. Dimisianu este, prin urmare, un scriitor „leneș“ pentru că este un critic profund, unul dintre puținii, la noi, care nu-și camuflează ezitările în floricele de stil, ci ajunge fără ocolișuri la judecata de valoare. Un critic, cu alte cuvinte, pe al cărui diagnostic te poți baza. Mereu calm, mereu afabil, a adus între criticii din generația șaizeci o doză sănătoasă de scepticism „grec“, adică de raționalitate. Care raționalitate, cum am spus la început, constituie orgoliul straniu al modestiei de a servi un spectacol, cel literar, animat de personalități greu de fixat definitiv, cu siguranță de entomolog, ca într-un insectar. Până la urmă, cum află pe pielea lor criticii prea grăbiți, spectacolul literaturii poate fi înșelător. Cel care a pipăit, timp de peste șase decenii, valorile literaturii române, pe care le-a cântărit aproape fără eroare, știe că, după ce trece entuziasmul întâlnirii cu o carte bună, textele se așază cuminți în rama istoriei literare, în care totul se diminuează. Totuși, acest scepticism nu are în el nimic dizolvant, nimic disuasiv. Înșelător sau nu, spectacolul literaturii române a rămas, pentru Gabriel Dimisianu, cel mai frumos spectacol de pe planetă.

Criticul este și un prozator care s-a sacrificat, în chip evident, în beneficiul actului de servire a literaturii. Memoriile sale, preponderent literare, sunt excepționale prin amănuntul revelator și prin simțul proporțiilor. Surprinzător, poate, dar taman aici, în confesiunile sale bine cântărite și ponderate de un umor discret, autoironic pe alocuri, îl afli mai bine pe criticul de întâmpinare, care, altminteri, practician declarat, nu a lăsat multe texte teoretice sau de atitudine. Alegerile pe care memoria sa le face, din noianul de personaje și întâmplări pe care le-a trăit sau cărora le-a fost martor, atestă un radar precis și un formidabil simț al valorii. Ca și o moralitate neostentativă, funciară. Criticul de întâmpinare a lucrat mereu având în minte o istorie virtuală a literaturii române

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor