Frontul Naţional: de ce i-a cucerit populismul pe francezi?

[altmariusistoric2]

AutorIrina-Maria Manea

• http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/frontul-nationa...

Nicicând partidul lui Marine Le Pen nu a părut mai puternic. Ascensiunea fulminantă din ultimii ani se datorează unui cumul de factori, dintre care frica şi valul de xenofobie care au urmat atacurilor teroriste nu reprezintă decât vârful aisbergului. În plus, preferinţa pentru FN trădează mai degrabă eşecul partidelor celorlalte în gestionarea problemelor cetăţenilor decât vreo putere reală a peniştilor.

Dar să ne întoarcem puţin în timp. Partidul înregistrează prima reuşită în 1984, obţinând 11% din sufragii cu ocazia alegerilor europarlamentare. De atunci, formaţiunea lui Jean-Marie Le Pen este nelipsită pe scena politică franceză. Desigur, fără realizări notabile pe plan local sau regional, dar cu scoruri de peste 10% mizând pe temele sale clasice – imigraţia, şomajul, corupţia elitelor.

Anchetele de sociologie electorală din anii ‘90, deşi problematice deoarece votanţii pot disimula, au scos în evidenţă două chestiuni. În primul rând, sensibilitatea unei părţi a electoratului este determinată de perspectiva asupra imigraţiei privite ca ţapul ispăşitor pentru tot ce înseamnă pierderea identităţii şi probleme economice. În al doilea rând, dimensiunea contestatară a FN atrage alegerea sa ca un vot de blam pentru celelalte opţiuni politice. FN s-a dezvoltat pe un discurs antielitist şi al respingerii establishment-ului considerat răspunzător pentru declin. FN mizează astfel pe conturarea imaginilor unor duşmani foarte vizibili şi bine definiţi pentru omul de rând, amplificând şi profitând de eventualele deziluzionări ale acestuia vizavi de aşteptările înalte de la sistemul democratic. FN pare în viziunea unora singurul experiment politic încă neîncercat.

Treptat însă, votul contestatar a început să captele valenţele unui vot de adeziune. Este vorba aici atât de o relativizare a ideologiei şi de legătura cu trendul general european al mişcărilor populiste, cât şi de factorul social. Faptul că FN a câştigat simpatii în rândul tinerilor şi diversificarea electoratului sau poate fi pus pe seama unei lipse de memorie politică, după cum spune sociologul Sylvain Crepon. Generaţiile anterioare îşi aminteau mai bine de regimul de la Vichy, de războiul din Algeria, erau mai conştienţi de istoricul extremei drepte franceze. Generaţiile de după ’70 nu ar avea o poziţie clară de respingere categorică a unei astfel de ideologii, cu atât mai mult cu cât FN s-a adaptat şi el la societate, oferind de exemplu un discurs mai echilibrat la adresa homosexualilor sau femeilor, care de altfel domină acum partidul.

Deşi inima electoratului o reprezintă categoriile defavorizate, FN s-a adresat încă din anii ’80 şi celor înstăriţi, micilor întreprinzători şi mai ales noilor generaţii de muncitori, dintre care mulţi votează FN din obişnuinţă.

Promovând o propagandă agresivă de defăimare a adversarului, FN a beneficiat totodată şi de pe urma fracturărilor diverse ale societăţii, cauzate îndeosebi de crizele economice. Restructurarea teritoriilor  ca urmare a acestora a avut şi efecte politice. Unele s-au dezvoltat mai mult, altele mai puţin, industria grea a decăzut, cea a serviciilor a crescut şi treptat s-a evidenţiat din ce în ce mai mult discrepanţa între o Franţă dinamică, globalizată, urbană, şi o Franţă a celor care au suferit în întregul proces, de unde îşi trage seva FN. În zonele deindustrializate şi pline de şomeri din nord şi est, sentimentul abandonului de către autorităţi a generat adeziunea la FN. Odată cu declinul economic apare şi dezbinarea socială. În unele foste oraşe miniere, majoritatea populaţiei a ajuns să trăiască doar cu ajutoare sociale, magazinele locale au dispărut, înlocuite de supermarketuri mărginaşe, imigranţii socializează puţin din lipsă de resurse sau locaţii potrivite. Dezmembrările sociale au afecttat şi satele, care în ciuda imaginii pitoreşti spun o poveste tristă.

Deşi în ultimii ani s-a înregistrat o emigrare relativ mare către sate, aceasta nu exorimă nici pe departe vreo dorinţă de a redescoperi natura, ci lipsa posibilităţilor clasei mijlocii de a-şi permite locuinţe la oraş. Trăind un sentiment al decadentei şi pierderii contactului cu centrele decizionale, şi acest segment al clasei medii ar fi înclinat spre FN. În regiunile limitrofe sau de tampon între metropole şi mediul rural, FN a devenit portavocea celor care deşi muncesc la oraş s simt excluşi din comunitatea urbană. La toate acestea se mai adaugă şi problema slabei prezenţe a serviciilor publice în zonele rurale.

Aşadar, FN s-a orientat strategic spre acele fragmente sociale afectate atât economic cât şi identitar. De altfel, cei mai mulţi votanţi nici nu rezonează cu ideologia extremei drepte, ci sunt sensibili la transformările imediate care le afectează viaţa, pentru care partidul propune protecţionism şi izolaţionism. În contextul slăbirii coeziunii sociale provocate de dificultăţile economice, populaţia rămasă în urmă la capitolul modernizare şi globalizare se lasă uneori cucerită de discursuri populiste despre trădarea Franţei şi aruncarea sa în voia sorţii. Şi populismul se manifestă şi la nivel cultural: se vorbeşte despre distrugerea francului, dispariţia bistro-urilor, ameninţarea moscheilor. Discursul despre pierderea identităţii, o identitate care însă nu este definită clar şi racordată la noile evoluţii sociale şi culturale ci mizează pe elemente clasice ale tradiţionalismului naţionalist, se înscrie pe linia generală a partidelor populiste europene, a căror emergenţă dezvoltă şi complică clivajul clasic dintre societatea deschisă şi cea închisă.

Recomandare: Le Front national entre extrémisme, populisme et démocratie, Michel Wieviorka, MSH, 2013.

Notă: Frontul Naţional a fost înfiintat în 1972 de către F. Duprat şi F. Brigneau, membri ai unei grupări obscure numite Ordinul Nou. Preşedinte este ales Jean-Marie Le Pen, deja cunoscut ca deputat. După începuturi haotice şi un scor minuscul la primele prezidenţiale, în 1988, ca urmare a profesionalizării şi temperării discursului, obţine 14,4%, după ce câţiva ani mai devreme câştigă municipalele din oraşul Dreux. După o scindare în interior, Marine Le Pen câştigă din ce în ce mai multă putere, pentru ca în 2011 să devină şefă a FN şi să îşi asume misiunea de a câştiga alegeri majore.