altmarius

cultură şi spiritualitate

Frédéric Chaslin, de la Scala și Metropolitan Opera, la pupitrul orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti, pe 28 octombrie

Publicat: luni, 25 Octombrie 2021 , ora 12.49

Frédéric Chaslin, considerat unul dintre cei mai importanți dirijori ai lumii, va conduce orchestra Operei Naționale București în calitate de invitat extraordinar în spectacolul de joi, 28 octombrie, ora 18:30, "Nunta lui Figaro" de W.A. Mozart.

Director muzical al Operei din Rouen din 1991 până în 1994 și dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Ierusalim din 1999 până în 2002, Frédéric Chaslin a fost constant invitat la pupitrul dirijoral al celor mai prestigioase teatre lirice de pe mapamond precum Teatro alla Scala, Metropolitan Opera, Royal Opera House, Opéra Garnier.

Din 1999 până în 2020 a fost dirijor rezident al Operei de Stat din Viena, timp în care a dirijat peste 250 de spectacole. Chaslin a dirijat prima dată în Statele Unite la Metropolitan Opera în noiembrie 2002. În iulie 2009 a debutat ca dirijor la Opera din Santa Fe în prima producție a operei "La Traviata", în care rolul Violettei Valéry a fost interpretat de Natalie Dessay. În mai 2010, Opera din Santa Fe a anunțat numirea lui Chaslin ca al doilea dirijor principal al companiei din istoria sa, începând cu 1 octombrie 2010, cu un contract inițial de trei ani.

După reprezentația de la pupitrul dirijoral al Operei Naționale București cu opera lui Mozart "Nunta lui Figaro", Frédéric Chaslin este invitat la Teatro alla Scala în "La Gioconda" de Amilcare Ponchielli, la Teatro La Fenice în "Faust" de Charles Gounod, la Teatro Lirico di Cagliari în "La fille du régiment" de Gaetano Donizetti și la Opéra Royal de Wallonie-Liège în "Mignon" de Ambroise Thomas.

Cinci personaje arhetipale, clasice, se întâlnesc cu evenimente extraordinare pe parcursul operei "Nunta lui Figaro" de W.A. Mozart. Intriga este atât de bine construită încât din acţiunile personajelor nu se poate intui care va fi deznodământul, dar în final, binele triumfă, aşa cum se cuvine unei comedii bine realizate.

Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Și pentru că ne dorim să rămânem sănătoși, vă invităm să consultați noul regulament de participare la spectacole disponibil pe site-ul instituției în link-ul: https://operanb.ro/regulament-de-participare-la-spectacole/

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor