altmarius

cultură şi spiritualitate

Franz Kafka (3 iulie 1883 – 3 iunie 1924)

Mi-am petrecut viaţa încercând să mă apăr de dorinţa de a-i pune capăt.
Franz Kafka (3 iulie 1883 – 3 iunie 1924)
Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga - d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga.

Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Romanele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, stranie asupra realității, marcată de expresionism și suprarealism, în care condiția tragică a omului este reprezentată parabolic.
Franz Kafka s-a născut la Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka și al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a și scris mai târziu, a fost germana, vorbită în acea vreme ca limbă maternă de aprox. un sfert din populația orașului Praga. În anul 1880 ponderea populației evreiești la Praga era de 10,3%, iar cea a populației germane de 22%.[1]

După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, și-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga și ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922). A părăsit rareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria și a vizitat orașul Arad, trăind într-un "cerc strâmt" până către sfârșitul vieții.

În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schițe de proză publicate în revista literară Hyperion, care apărea la München. A întreținut o corespondență asiduă, pe durata a circa patru ani, cu Felice Bauer și apoi și cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat și un jurnal intim, atipic și greu de clasificat.

Inițial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinților, surorii sale Ottla și prietenului său Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la soluția medicinii naturiste. Îmbolnăvindu-se de tuberculoză (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea și lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătății i s-a agravat și, începând din 1922, nu a mai putut lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a murit la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Dymant.
Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul și legatarul său testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să ardă manuscrisele.[2]
Opera literară

Concepția sa de viață, influențată de filozofia lui Kierkegaard, își găsește expresia într-o modalitate artistică originală, în care elemente de suprarealism se îmbină cu o formă de exprimare proprie expresionismului. Prezentând strivirea personalității în societate, Kafka înfățișează destinul fără perspectivă al omului într-o viziune halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate. Romanele și nuvelele sale exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii destructive al unui monstruos aparat birocratic (Procesul, 1925; Colonia penitenciară, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenței sale civice (Castelul, 1926), fie dezintegrarea relațiilor interumane (Metamorfoză, 1915). Impresia de coșmar și tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, într-o formă parabolică, obsesivă. Kafka a exercitat o puternică influență asupra literaturii contemporane.
Photo: Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga - d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga. Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Romanele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, stranie asupra realității, marcată de expresionism și suprarealism, în care condiția tragică a omului este reprezentată parabolic. Franz Kafka s-a născut la Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka și al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a și scris mai târziu, a fost germana, vorbită în acea vreme ca limbă maternă de aprox. un sfert din populația orașului Praga. În anul 1880 ponderea populației evreiești la Praga era de 10,3%, iar cea a populației germane de 22%.[1] După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, și-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga și ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922). A părăsit rareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria și a vizitat orașul Arad, trăind într-un "cerc strâmt" până către sfârșitul vieții. În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schițe de proză publicate în revista literară Hyperion, care apărea la München. A întreținut o corespondență asiduă, pe durata a circa patru ani, cu Felice Bauer și apoi și cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat și un jurnal intim, atipic și greu de clasificat. Inițial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinților, surorii sale Ottla și prietenului său Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la soluția medicinii naturiste. Îmbolnăvindu-se de tuberculoză (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea și lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătății i s-a agravat și, începând din 1922, nu a mai putut lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a murit la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Dymant. Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul și legatarul său testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să ardă manuscrisele.[2] Opera literară Concepția sa de viață, influențată de filozofia lui Kierkegaard, își găsește expresia într-o modalitate artistică originală, în care elemente de suprarealism se îmbină cu o formă de exprimare proprie expresionismului. Prezentând strivirea personalității în societate, Kafka înfățișează destinul fără perspectivă al omului într-o viziune halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate. Romanele și nuvelele sale exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii destructive al unui monstruos aparat birocratic (Procesul, 1925; Colonia penitenciară, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenței sale civice (Castelul, 1926), fie dezintegrarea relațiilor interumane (Metamorfoză, 1915). Impresia de coșmar și tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, într-o formă parabolică, obsesivă. Kafka a exercitat o puternică influență asupra literaturii contemporane.

Vizualizări: 94

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor