Filocalia: Cuviosul Maxim Cavsocalivitul

[altmariustotal ortodox]

Cuviosul Maxim Cavsocalivitul

 

http://www.filocalia.ro/sfintii-despre/41/Scrieri/Maxim_Cavsocalivitul

Sunt multe viziuni care sunt amăgiri, dar altele sunt semnele amăgirii şi altele ale harului. Astfel, duhul amăgirii, când se apropie de om, îi zăpăceşte mintea şi o sălbăticeşte; îi face inima aspră şi o întunecă; îi pricinuieşte frică, temere şi mândrie; îi înăspreşte ochii, îi tulbură creierul, îi înfioară tot trupul; îi iscă prin nălucire, în faţa ochilor o lumină care nu străluceşte şi nu e curată, ci roşie; îi scoate mintea din frâu şi o îndrăceşte; îl mişcă să spună cu gura cuvinte necuviincioase şi hulitoare. Şi cel ce vede acest duh al amăgirii de multe ori, se mânie şi se umple de furie. El nu cunoaşte deloc smerenia nici plânsul şi lacrima adevărată, ci totdeauna se laudă cu bunătăţile lui; este plin de slava deşartă şi fără înfrânare şi temere de Dumnezeu şi totdeauna este stăpânit de patimi. Iar la urmă de tot îşi iese cu totul din minţi şi vine la pierzania deplină. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această amăgire.

Semnele harului sunt acestea: când vine la om harul Preasfântului Duh, îi adună mintea şi-l face să fie cu luare aminte şi smerit, îi aduce aminte de moarte, de păcatele lui, de judecata viitoare şi de osânda veşnică; îi face sufletul de se frânge uşor, de plânge şi se tânguieşte; îi face ochii liniştiţi şi plini de lacrimi. Şi cu cât se apropie mai mult de suflet, cu atât îl mângâie mai tare prin sfintele patimi ale domnului nostru Iisus Hristos şi prin nemărginita Lui iubire de oameni şi-ii prilejuieşte minţii vederi înalte şi adevărate:

ˇ               Cu privire la puterea cea necuprinsă a lui Dumnezeu, care cu un singur cuvânt le-a adus pe toate din nefiinţă la fiinţă;

ˇ               Cu privire la puterea nemărginită, care singură cârmuieşte şi are grijă de toate;

ˇ               Cu privire la necuprinsul Sfintei Treimi şi la noianul de nestrăbătut al fiinţei dumnezeieşti şi la celelalte.

Atunci mintea omului parcă este răpită de acea lumină şi luminată de lumina cunoştinţei dumnezeieşti. Inima i se face senină şi blândă şi dă la iveală roadele Sfântului Duh: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, compătimirea, iubirea, smerenia şi celelalte. Sufletul lui primeşte astfel o bucurie de negrăit.