"Adevar zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor" (Matei 18, 3).
Idealul perfectiunii nu ar trebui cautat in viitor, ci in trecut, prin revenirea la inocenta copilariei. Copilul din noi ne invata nevinovatia si ne aduce la acel stadiu de uimire, de stare harica necesara oricarui inceput, oricarei cautari.
Cine nu a fost copil? Cine nu isi aduce aminte cu drag de anii frumosi ai copilariei? Ce pot vorbele sa spuna despre frumusetea si gingasia unui inger, care este copilul. Exista la copil o capacitate speciala de a fuziona cu obiectul: il percepe instantaneu si din afara lui, fara sa apeleze la analiza. De aceea, de multe ori, auzim aprecieri la adresa unui copil, de genul: "vorbeste ca un om atat de mare la minte si la inima". Ceea ce mintea inteleptilor nu vede practica un suflet de copil in simplitatea lui.
Tudor Arghezi l-a cautat pe Dumnezeu toata viata lui. L-a gasit in ultimile clipe ale vietii sale, cand, stand intins pe pat, a exclamat: "(…) Te-am gasit ca pe un copil, intre ceruri, aruncand cu stele in mare si jucand cu mana oglinda lumii rotunde in odaile noastre albe".
La Orizont sau, daca privim in sus, la Zenit, acolo e spatiul absolutului, acolo este "locul de joaca" al lui Dumnezeu. Exista un spatiu al fiintei, anii copilariei, exista un loc al sacrului, al credintei, exista un topos al copilului din noi. Un "acolo" al bucuriei inocente de copil, al sentimentului profund care cuprinde toate simturile, copleseste sufletul si face timpul sa se opreasca. Este un sentiment in care intra sublimarea, teama si atractia.
Exista un "acolo" in lumina blanda a apusului, in lumina vesela a rasaritului, in constelatia cerului senin, in albul miraculos al fulgilor de nea, in adevarul nemuririi, in frumusetea si farmecul florilor. In toate acestea exista sentimente profunde ale bucuriei adevarate pe care divinitatea le incorporeaza in sufletul copilului spre incantarea si inaltarea fiintei umane.
Acum, daca m-ar intreba cineva ce este Dumnezeu, as raspunde cu inima plina de bucurie: Copilul din mine! Acesta este Dumnezeu.
Mos Craciun, batranul cu barba alba este un personaj care simbolizeaza bunatatea, dreptatea, frumosul, generozitatea, veselia si fericirea, acel graunte de mister si magie care ii ofera copilului clipe de neuitat din minunata lui lume de povesti, de basme si de diferite personaje fictive, lume de care el are nevoie, cel putin pana la varsta de cinci ani, pentru o dezvoltare psihico-morala armonioasa si sanatoasa. Mosul trebuie sa ramana, alaturi de alte personaje din copilaria unui om, o fumoasa si minunata poveste, ca multe altele.
Potrivit conceptiei crestine ortodoxe, sa nu uitam, totusi sa il primim in sufletul nostru pe Pruncul Iisus, care a venit pe lume intr-o iesle saraca.
Asadar, sa ne pregatim sa-l primim pe Pruncul Iisus in casele noastre, in familiile noastre, in sufletele noastre si sa daruim cadouri, bucurie si dragoste celor de langa noi si celor din jurul nostru. In general, noi, oamenii, suntem intelegatori cu strainii si uitam sa fim buni cu cei din casa noastra si cu cei din sufletul nostru.
Ai amintiri frumoase din copilarie sau doresti sa fii "Mos Craciun" pentru o zi, daruind celorlalti din bucuria, dragostea si generozitatea ta. Ce inseamna, pentru copii, Mos Craciun? "Un mos cu barba alba", "E un om bland", "E un mos generos", "Imparte daruri la copii", "E un vecin de-al nostru" "E tata si mama".
Nu ezita, fii si tu Mos Craciun, macar pentru o zi, pentru ca ce poate fi mai frumos decat o negutatorie a generozitatii: dai si primesti.
Stefan Popa
Stefan Popa
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius