Fiecare iubeste altfel pe Dumnezeu, iar credinta este o lupta zilnica

[altmariustotal ortodox]

Fiecare iubeste altfel pe Dumnezeu, iar credinta este o lupta zilnica

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16472

---

Cineva afirma deunazi pe forum ca daca faci nu stiu ce intr-un fel inseamna ca nu-l iubesti pe Dumnezeu. 
E ca si cum ai spune ca daca nu ii faci nu stiu ce sotului/sotiei inseamna ca nu-l/n-o iubesti.

Mi se pare ca nu este bine sa reducem iubirea pentru cineva numai la anumite gesturi.

Am observat ca multi fac asta. Daca nu postesti, daca nu stai nu stiu cum in biserica, etc. inseamna ca nu-l iubesti pe Dumnezeu, sau ca nu esti crestin, ortodox.

Consider ca fiecare iubim fie pe Dumnezeu, fie pe aproapele (sot, sotie, prieten, etc.) in alt fel.

Unii aduc multe daruri si prinoase, altii sunt mai tandri si mai pupaciosi (ma refer la iubirea de aproape), altii fac alte gesturi, altii sunt mai retinuti, altii mai fac sacrificii mari.

Cum si de ce sa masuram iubirea pentru Dumnezeu, sau pentru altcineva?
De ce sa judecam noi pe altul cantarindu-i iubirea, credinta?

Credinta nu este usoara, in ciuda tuturor spuselor unora sau altora.
Adica nu stiu, poate pentru unii este chiar, sau pare usoara.

Citesc mesaje aici pe forum si scrie lumea atat de usor: ce simplu este aia si aia. Cum nu poti s-o faci?

Totusi din experienta mea pot sa spun ca nu este nimic usor in credinta.
Poate pentru ca mai intai de toate raportam totul la credinta si la Dumnezeu.

Facem aia si aia, sau nu facem pentru ca asa cere credinta, sau Dumnezeu.
La fiecare pas se intampla asta. Stai si te gandesti: "aoleu am facut un pacat." Si te framanti, iti pare rau.

Mi se intampla asta in orice moment. Si tocmai pentru ca imi propun mereu sa respect credinta si sa nu fac pacate, sa fiu mai buna, sufar si imi fac probleme si ajung sa ma invart intr-o bulboana mai mari care te trage spre alt pacat (mai mare).

Si ma intreb chiar totul trebuie sa-l judecam prin prisma credintei? Totul in numele ei?

Unii spun ca e gresit sa crezi/consideri ca Dumnezeu este in toate si ca exista liberul arbitru. Altul ca dimpotriva, in toate sa-l vedem pe Dumnezeu si voia Sa. Totul se face cu voia Sa.

Credinta este o lupta zilnica, fara arbitru. Tu cu altii si apoi tu cu tine insuti.
Si neputinta exista, mai mare sau mai mica.
Si poate ca astfel se pot explica si unele depresii sau cum se scria pe un fir(cel cu schizofrenia) spaime care pot duce la tulburari psihice (la cei mai sensibili). Tocmai frica asta de pacat, de urmarile lui, framantarile astea continui ne macina.
De multe ori nu vrei sa faci un pacat, un lucru rau, dar ti se intampla. Parca atunci cand nu vrei sa-l faci iti este mai rau, decat cand il faci in mod deliberat. De ce oare? 
Alte ori te stradui sa treci peste tine, sa-ti calci pe suflet si pe dreptatea ta ca sa faci un bine si este si asta greu.

Nu e bine nici sa judecam si nici sa impunem altuia ce si cum sa faca si nici sa cantarim.

In tot ceea ce facem, dupa puterile noastre, sta dragostea noastra pe Iisus, pentru Maica Sa, sau alti sfinti. Si fiecare iubeste in felul sau. Dar iubeste.

__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape

Sophia