altmarius

cultură şi spiritualitate

Festivalul Internaţional George Enescu 2017. Interviu cu Jordi Savall (II)

Interviuri

 
Publicat: luni, 25 Septembrie 2017 , ora 10.41 
 
Bookmark and Share

Maestre Jordi Savall, fiecare proiect pe care îl propuneţi publicului din întreaga lume reprezintă o poveste (muzicală, culturală) cu tot ceea ce cuprinde istoria omenirii, ancorată pe respectivul subiect. Care este povestea pentru Balcanii - miere şi sânge?

Este o poveste foarte specială pentru că este o poveste despre tragedie, pornind încă de la Constantinopole şi invadarea Balcanilor de către otomani în secolele 15-16. De asemenea, este legată de faptul că, pe parcursul a 400 de ani, în această regiune cu diferite ţări nu a fost război, a fost dialog, a fost pace. Şi că orice limbă vorbită a avut o evoluţie, nu o involuţie.

În acelaşi timp, mai târziu, când naţionaliştii au susţinut (pe bună dreptate) eliberarea de otomani, au început excluderi teribile din ceea ce era până atunci. Cred că asta este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm din istorie. Oamenii au putut trăi în armonie şi pace (bosniacii, sârbii, grecii, românii, bulgarii). Sarajevo era oraşul numit oraşul celor patru religii. Şi atunci, de ce aceste războaie oribile în care au fost sacrificaţi oameni nevinovaţi?

Ce vreau să vă spun este că acest program - Balcanii, miere şi sânge - arată dialogul, prin muzici din Serbia, Grecia, Bosnia, Bulgaria, Turcia, din toate aceste culturi diferite care încă nu se înţeleg. Iar legăturile, podurile pe care le putem construi între noi sunt reprezentate de muzică.

Cred că muzica este limbajul cel mai potrivit prin care putem să comunicăm, cu tot respectul pentru celelalte culturi, pentru celelalte tradiţii. Acesta este mesajul pe care încerc să îl transmit prin acest proiect: să decoperim toate aceste ţări din diferite culturi, inclusiv ţiganii. Este una dintre problematicile timpurilor noastre. Noi, oamenii, avem atât de multe în comun; pe multe însă le-am uitat. Iar muzica este printre cele mai importante.


Dacă aş compara întregul proiect cu o bară (într-un capăt aflându-se acest spirit de unificare iar la celălat segregaţionismul etnic), dumneavoastră încercaţi să modelaţi prin muzică această bară şi să creaţi un cerc?

Desigur. Pentru că muzica este astăzi (încă) cea mai bună cale de a-i prezenta pe cei menţionaţi mai devreme, din cultura Balcanilor. În acest program, avem cântece de leagăn din Serbia, Bosnia. Este un mesaj prin care arătăm că nu sunt deosebiri între regiuni, care să ducă la conflicte. Nu! Dacă suntem capabili să respectăm diferenţele, putem vorbi unii cu alţii. Trebuie să fim însă atenţi în a ne respecta reciproc.

Nu există o cultură mai importantă decât alta. Importanţa unei culturi nu depinde de numărul celor care trăiesc în interiorul acelei culturi. Importanţa unei culturi constă în mesajul cu care aceasta vine către noi. Şi fiecare cultură ne aduce spiritualitate şi frumuseţe, prin artă şi tradiţii.


Acest proiect cu care veniţi la Bucureşti (Balcanii- miere şi sânge) are în structura sa cinci părţi: Creaţia, Primăvara, Toamna, Iarna şi Reconcilierea. De ce le-aţi denumit astfel?

Programul este conceput ca un ciclu al vieţii, în spaţiul Balcanilor. Sunt atât de multe stiluri aici. Am pus varietatea lor în prima parte - CREAȚIA - Universul şi Viaţa. Cea de-a doua -PRIMĂVARA -aduce Naşterea şi Copilăria, Şcoala şi TinerețeaTOAMNA cuprinde Amintiri, Maturitate şi CălătoriiIARNA - Spiritualitate, Sacrificiu, Exil şi Moarte. Ultima esteRECONCILIEREA, în care ascultăm aceleaşi melodii în diferite versiuni (creştină, musulmană, sefardă), ca simbol al acestei unităţi în diversitate.

Este cu adevărat ARMONIE în această muzică, este DIVERSITATE într-un DIALOG AL SUFLETELOR. Aceasta este idea principală - de dialog şi dimensiune a spiritualităţii.


Din punctul dumneavoastră de vedere, ce înseamnă spiritul Balcanilor?

Cel mai important lucru (atunci când vorbim despre Balcani) este să vedem fiecare familie mică, fiecare sătuc care a conservat tradiţiile istorice. Muzica pe care ei o intrepretează de atâţia ani a rămas vie. Iar acum, o distrug prin globalizare, prin ziduri sau prin intoleranţă.

Este foarte important să fim conştienţi. Dacă acţiunile noastre concrete nu îi ajută pe aceşti oameni să îşi păstreze tradiţiile, în 50 de ani vor dispărea! Influenţa radioului, a muzicii globale pe care oamenii o ascultă în fiecare zi, va distruge aceste importante şi străvechi tradiţii. Trebuie să fim cât se poate de conştienţi că avem responsabilitatea să conservăm aceste incredibil de frumoase comori ale culturii balcanice.

Interviu realizat de Sorina Goia

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor