femeie- de ziua ta

[Ionescu Ion]

Femeie

 

Tu miroși a floare rară și-a miresme de poiană,

Înfășoară-mă în priviri și-n frunze de chiparos,

Aș dărâma orice obstacol, de-ai fi zidită ca o Ană

Iar pe Manole, criminalul, l-aș arunca cu capu-n jos.

 

Te-aș scoate dintre ziduri vechi ca pe o  marmură curată

Și aș chema pe Fidias să-ți toarne corpul tău de zee,

Să facă floare de cicoare din chipul tău frumos de fată

Și să te facă înger dulce, dar să rămâi totuși femeie.

 

În jurul tău să strălucească o aură din sfântul soare

Să luminezi ca o ispită, într-o risipă de culori,

Să te-nzestreze Dumnezeu cu dragoste și cu candoare,

Să fii cea mai frumoasă floare dintre mirificele flori.

 

Era o toamnă ruginită, te-am cunoscut și eu cândva

Și toamna-și arunca veșmântul în risipiri de galben pur,

Bătrânul vânt venit din nord se auzea cum fluiera,

Era o noapte de poveste cum este noaptea din Jaipur.

 

În despletirea mătăsoasă a unei toamne  orbitoare

Îți mângâiam rotula dulce și sânii tăi atât sfinți,

Tulpinile-adolescentine a două trupuri în candoare

Și blestemați de tot pe viață și  de părinții din părinți.

 

Și azi miroși a floare rară și a miresme de poiană

Și-ți preamăresc coapsa de aur, înveșmântată în atlas,

Chiar dacă timpul a trecut și-a astupat o veche rană,

Ceva din noi ca o poveste în suflete tot ne-a rămas.