altmarius

cultură şi spiritualitate

Fără carte nu avem memorie: Biblia de la București inclusă într-o expoziție deschisă și în Noaptea Muzeelor




„Fără carte, manuscrisă sau tipărită, fără arhive și documente, nu avem memorie, nu ne cunoaștem istoria”, a declarat vineri Arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, la vernisajul unei expoziții care include Biblia de la București, monument de limbă literară românească. Aceasta și multe alte volume rare pot fi văzute de vizitatori inclusiv în Noaptea Muzeelor.

Pe lângă Biblia de la București (a lui Șerban Cantacuzino), expoziția „Carte veche în biblioteca Arhivelor Naționale ale României”, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române din Capitală, mai include Cartea românească de învățătură a Sfântului Ierarh Varlaam și Psaltirea slavo‑română a Sfântului Ierarh Dosoftei – lucrări care au contribuit la consolidarea limbii române culte și la traducerea textelor biblice în limba română.

Alături de ele se mai găsesc Îndreptarea legii, pravilă a domnitorului Matei Basarab (Târgoviște, 1652) și Gramatica Românească a lui Ianache Văcărescul (Râmnic, 1787).


„Fără carte nu avem memorie”, a spus Arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, la vernisajul de vineri, 13 mai 2022. Sursa foto: Biblioteca Sfântului Sinod

Este expus și primul text de călătorie scris în limba română, cel al boierului Dinicu Golescu, precum și trei ediții ale lucrării lui Dimitrie Cantemir, Istoria Imperiului Otoman: ediția englezească (Londra, 1734-1735), cea germană (Hamburg, 1745) și cea română, cu alfabet chirilic (Mănăstirea Neamț, 1825).

„Cercetarea unei cărți vechi este cu totul specială și implică eforturi foarte consistente”, a spus Arhim. Policarp Chițulescu la vernisaj. „Nu oricine poate cerceta o carte veche, pentru că sunt necesare cunoștințe de paleografie, de limbi clasice, de istorie generală, a artei și a Bisericii, sau de terminologie ecleziastică. Cercetătorul cărții este un om cu totul special”.

La eveniment au mai participat Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Cristian Anița, directorul Arhivelor Naționale ale României, Cristina Dima, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității București, și Ioana Costa, cadru didactic la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București.

Prin această expoziție, Arhivele Naționale ale României participă indirect la Noaptea Muzeelor, în contextul în care sediul central al instituției, monument istoric, situat în Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 49, se află încă în proces de restaurare.

Expoziția poate fi vizitată la adresa Calea Griviței 64-66 (Sala Alexandru Condeescu).

Citește mai multe despre expoziție aici.

Sursa foto: Biblioteca Sfântului Sinod

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor