altmarius

cultură şi spiritualitate

Lucrarea instituţiilor social-filantropice înfiinţate şi administra...

Faptele iubirii milostive

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, albumul "Faptele iubirii milostive. Lucrarea instituţiilor social-filantropice înfiinţate şi administrate de Biserica Ortodoxă Română", proiect realizat de către Sectorul Social-filantropic al Patriarhiei Române.

Lucrarea este publicată sub formă de album, în contextul Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, şi cuprinde o prezentare sintetică (însoţită de fotografii reprezentative) a aşezămintelor social-filantropice acreditate, precum şi a celor aflate în curs de acreditare, înfiinţate şi administrate de Biserica Ortodoxă Română, prin cele şase mitropolii din ţară, vizând totodată şi programele anuale de ajutorare a celor bolnavi sau săraci. La începutul volumului este publicată o amplă introducere cu titlul Filantropia creştină între reperele ei istorice şi actualitate, semnată de pr. prof. dr. Constantin Pătuleanu.

Totodată, în Cuvântul înainte al acestei lucrări, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, subliniază următoarele: "Biserica Ortodoxă încearcă să contribuie tot mai mult la alinarea suferinţei, atât prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească şi pastorală, cât şi prin lucrarea ei filantropică şi social-medicală. Lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii este urmarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos ca parte integrantă a proclamării Evangheliei mântuirii şi a prezenţei active a Împărăţiei lui Dumnezeu. Ca atare, filantropia socială a Bisericii nu trebuie despărţită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică în şi pentru comunitate. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, de ajutorare şi îndrumare a omului pe calea mântuirii, a cultivării comuniunii lui cu Dumnezeu şi cu aproapele.

Albumul de faţă, realizat de Sectorul (Departamentul) Social-filantropic al Patriarhiei Române, cuprinde o prezentare selectivă şi succintă a furnizorilor de servicii sociale acreditaţi, care sunt activi în aşezăminte, centre socio-medicale ori programe coerente multianuale sprijinite de Biserica Ortodoxă Română".

Editura BASILICA a Patriarhiei Române

Vizualizări: 57

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor