Explicația dezlănțuirii lui Donald Trump împotriva NATO și a aliaților

[Codex Politicus]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/summitul-nato-sub-...

Autor Octavian Manea

Dezlănțuirea lui Donald Trump la adresa Germaniei din timpul summitului NATO de la Bruxelles nu este întâmplătoare. Ea reflectă credințe adânc înrădăcinate în optica președintelui american. 

Plecarea lui Donald Trump spre Bruxelles la summitul NATO a stat sub semnul criticilor clasice cu care președintele Statelor Unite ne-a obișnuit în ultimul timp. Înainte de îmbarcarea în elicopterul Marine One el a declarat presei:

“Avem o mulțime de aliați, dar nu putem lăsa să se profite de noi. Uniunea Europeană profită de noi. Am pierdut 151 miliarde de dolari anul trecut. Și în plus, cheltuim cel puțin 70% pentru NATO. Și sincer, îi ajută pe ei mai mult decât ne ajută pe noi. Vom vedea ce se întâmplă”.

Ideea că alianțele sunt exclusiv spre profitul aliaților, în defavoarea Americii care este jefuită - este laitmotivul pe care Donald Trump îl reafirmă cu asertivitate mai ales dupa eșecul înregistrat la summitul G7. Ulterior, el a plusat pe twitter-ul prezidential legând litigiile din sfera comercială cu Uniunea Europeană de problematica mai largă a angajamentului american pe continent sub umbrela NATO:

 

“Uniunea Europeană face imposibil pentru fermierii, muncitorii și companiile noastre să facă afaceri în Europa și în același timp ei vor să îi apăram fericiți prin intermediul NATO și să și plătim pentru asta. Pur și simplu acest lucru nu merge!”

Să fie doar o tactică de negociere prin care să îi determine pe aliații rău platnici să-și îndeplinească angajamentele? Sau dimpotriva, afirmațiile prezidențiale semnalează o schimbare de azimut strategic în relația Statelor Unite cu Europa? În cele din urmă, miza reuniunii aliaților ramâne decisivă. Este un moment al adevărului. De atmosfera care domină primul summit în noul cartier general al NATO (a cărui intrare este simbolic flancată de doua borne temporale, în fond reperele a două epoci definitorii pentru existența alianței – o bucată din Zidul Berlinului și cealaltă din Gemeni) depinde nu doar mesajul care este transmis Rusiei, dar și ratiunea sa de a fii într-o epocă modelată de revenirea competiției între marile puteri. În joc este credibilitatea și potențialul de descurajare al celei mai de succes alianțe politico-militare din istorie.

Sunt mulți observatori care văd în ascensiunea lui Donald Trump simptomul unei tendințe din America profundă care are potențialul de a transforma politica externă și de securitate a SUA din ultimii 70 de ani: ”Statele Unite abdică de la multe dintre reasponsabilitățile internaționale consacrate. Donald Trump este cel mai radical președinte din epoca modernă. Reprezintă o îndepărtare fundamentală de la tradiția inaugurată de Harry Truman și care a durat până la Barack Obama”, spune Richard Haass, un fost director de policy planning în Departamentul de Stat, o poziție creata în zorii Războiului Rece de celebrul George Kennan (arhitectul doctrinei de containment).

Problema de fond însă este că afirmațiile președintelui Donald Trump sugerează mai degrabă un set de credințe adânc înrădăcinate împotriva instituțiilor internaționale și a alianțelor. Multe dintre acestea au rămas constante în timp, fiind predispoziții care datează de decenii: ”încă din 1987, viziunea despre lume a lui Trump a fost motivată mai mult de furia față de aliați și parteneri decât de inamici. Și asta pentru că vede angajamentele de securitate sub umbrela alianțelor și comerțul liber drept amenințări existențiale pentru interesele Statelor Unite”, spune Thomas Wright, directorul programului de cercetare dedicat relației transatlantice de la Brookings Institution.Sugestiv din această perspectivă este episodul din 1987 când Donald Trump plătea pagini întregi de advertoriale în cele mai importante ziare – New York Times, Washington Post sau Boston Globe – mesajul fiind unul foarte asemănător cu cel pe care îl auzim astăzi, doar că atunci ținta principală era mai puțin Germania, cât Japonia (o națiune aflată în ascensiune economică la acel moment):

“Japonia și alte națiuni profită de decenii de Statele Unite. (...) De ce aceste state nu plătesc Statele Unite pentru miliardele de dolari pe care le pierdem pentru a proteja interesele lor?”.

Publicat sub forma unei scrisori deschise către poporul american, advertorialul este dominat de aceeași temă a unei Americi păcălite de către parteneri prin alianțe considerate drept veritabile rețete “de făcut profit” în defavoarea Statelor Unite: “Protecția globală pe care o oferim valorează sute de miliarde de dolari pentru aceste state, iar miza este mult mai importanta pentru ei decât pentru noi. (…) Trebuie să-i facem pe ceilalți să plăteasca pentru protecția pe care le-o extindem ca aliați. Să-i ajutăm pe fermierii și pe bolnavii noștri sau pe oamenii străzii luând de la cele mai mari mașinării de făcut profit care au fost vreodată create.”

Trăgând linie, sunt mulți observatori care văd în mesajele președintelui american o doctrină coerentă, care trece testul timpului, disruptivă în raport cu statu-quo-ul transatlantic și față de relațiile tradiționale. Mai mult, președintele pare eliberat de constrângerile primului an de mandat când pe multe dosare a rămas pe coordonate relativ bipartizane. Recent într-un interviu acordat publicatiei Wall Street Journal,Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA confirma intenția președintelui de a reseta politica externă americană: “structurile postbelice, dezvoltate după 1945 aveau sens atunci, însă acum președintele Trump a identificat corect nevoia unei resetări. Obiectivul administratiei este de a alinia acea ordine globală cu realitățile secolului 21.” Alianțele și instituțiile lăsate moștenire “de cea mai mare dintre generatii” (în formularea generalului Jim Mattis) sunt privite astăzi cu suspiciune și reevaluate pentru că “nu mai aduc dividende pentru SUA”.