Căci sălășluindu-Te Tu în acela și strălucind prin lumina slavei dumnezeiești, apropiindu-mă de acela și ținându-i în pocăință și credință picioarele lui, de îndată am simțit o căldură dumnezeiască, mai apoi scânteind o mică strălucire, mai apoi un suflu dumnezeiesc din cuvintele aceluia, mai apoi un foc în inimă și țâșnind prin lacrimi cu curgeri necontenite, mai apoi o rază ușoară străbătând în mintea mea mai repede decât fulgerul, după care mi s-a arătat ca o lumină în noapte și ca un mic nor în chip de flacără șezând pe capul meu, pe când zăceam cu fața la pământ și-mi făceam rugăciunea; după care a zburat și nu după mult timp mi s-a arătat în cer... Într-o formă oarecare firește a lui Dumnezeu, desigur, Dumnezeu nu Se arată într-o figură sau într-o întipăritură, ci luând chip într-o lumină neînțeleasă, neapropiată și fără chip - căci nu putem spune sau exprima mai mult - dar Cel nevăzut Se arată în chip arătat și Se face cunoscut în chip foarte cunoscut și Se vede în chip foarte limpede, Cel ce este Dumnezeu prin fire vorbește și ascultă în chip nevăzut și grăiește ca un prieten cu prietenul său, față către Față, cu cei născuți din El după har, iubește ca un tată și este iubit foarte fierbinte de către fii și Se face acestora priveliște străină și auzire înfricoșătoare, care nici nu poate fi rostită în chip vrednic de către ei, nici nu suportă să fie acoperită de tăcere (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 35, pp. 359-362).
De nenumărate ori, Sfântul Simeon Noul Teolog nu vorbește în mod direct despre experiența sa mistică, ci această experiență este sugerată. El trece de la un tip alegoric mai general la unul mai personal. Pentru Sfântul Simeon anumite pasaje din Sfânta Scriptură au fost considerate tipic pentru propria sa experiență mistică. Sfântul Simeon și-a dat seama că experiența sa mistică este similară experienței altora și a încercat să găsească în acest sens paralele în Sfânta Scriptură. Un exemplu izbitor pentru o astfel de interpretare se găsește în Imnul 19, unde toată Istoria Sfântă este considerată de Sfântul Simeon drept prototip al propriei experiențe a vederii lui Dumnezeu în stare de bucurie negrăită-extaz:
Acesta a depășit văzduhul întunecos pe care David îl numește zid și părinții l-au numit marea vieții, a trecut de el și a ajuns la liman... fiindcă acolo este raiul, acolo este pomul vieții, acolo pâinea cea dulce, acolo băutura dumnezeiască, acolo este bogăția neistovită a darurilor harului, acolo rugul arde și nu se mistuie și sandalele picioarelor mele se dezleagă degrabă, acolo marea se rupe în două și eu singur trec prin ea... acolo văd lemnul aruncat și inima mea și toate apele amare se prefac în dulci, acolo am strâns miere care țâșnea din piatră... acolo am mâncat mana și pâinea îngerilor și n-am dorit nimic din cele omenești, acolo am văzut toiagul lui Aaron care uscat fiind a înflorit și m-am minunat de lucrurile uriașe ale lui Dumnezeu (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 19, în Scrieri III, pp. 119-120).
Pentru Sfântul Simeon acest vast spectru de înțelesuri se ascunde de fapt în spatele fiecăreia dintre imaginile enumerate, însă el se vede acolo în primul rând pe sine și experiența sa. Pentru el acestea nu sunt doar evenimente din istoria Israelului, care au prefigurat tainele Noului Testament, ci și faptele biografiei sale mistice.
Prima sa experiență mistică, la vârsta de douăzeci de ani, a fost însoțită de pierderea cunoștinței, lacrimi, uimire și alte fenomene care ar putea fi numite extatice. În cadrul Catehezei 16 sunt cuprinse mai multe referiri cu privire la experiența mistică-extaz. Aici Sfântul Simeon spune că înainte de a avea experiența mistică, lua cina cu părintele său duhovnic, Simeon Evlaviosul, timp în care stătea ca în extaz, arzând de dorința unirii cu Dumnezeu. După cină, întorcându-se în chilie, a început să rostească rugăciunea Trisaghionului. Sfântul Simeon spune că această vedere a lui Hristos i-a întărit atât de mult mușchii și mădularele, încât nu a simțit nici un fel de oboseală și a crezut chiar că se eliberează de trup. În alt loc, cateheza 36, o cateheză autobiografică, Sfântul Simeon descrie așa: Am văzut iarăși o altă taină înfricoșătoare. Căci luându-mă și înălțându-Te la cer, m-ai luat împreună cu Tine, fie în trup, nu știu, fie în afară de trup, Tu singur știi, Cel care ai făcut acestea. Căci fiind eu acolo o vreme împreună cu Tine, Cel Care m-ai făcut și izbit de măreția slavei... și uimit de înălțimea nemăsurată, tremuram cu totul (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 36, pp. 368-369).
Toate experiențele au multe în comun atât între ele, cât și cu descrierile făcute de Sfinții Macarie și Isaac Sirul, părinți isihaști. Sunt foarte multe asemănări între cei doi sfinți și Sfântul Simeon Noul Teolog. În acest sens, un teolog rus spunea: Mai întâi de toate, atât la Macarie și la Isaac pe de o parte, cât și în descrierile Sfântului Simeon pe de altă parte, experiența începe din timpul rugăciunii, este legată de vederea lui Dumnezeu și este însoțită de lacrimi, bucurie și dulceață, ca și de anumite fenomene fizice, cum ar fi pierderea cunoştinţei și ieșirea din lume (Ilarion Alfeyev, Sfântul Simeon Noul Teolog și tradiția ortodoxă, p. 301). Diferența dintre părinții menționați mai sus și Sfântul Simeon constă în faptul că dacă pentru Sfinții isihaști Macarie și Isaac Sirul experiența mistică este un fenomen rar, pentru Sfântul Simeon Noul Teolog, experiența mistică însoțită de pierderea cunoştinţei și alte fenomene fizice similare este o stare caracteristică mai degrabă celor care abia au intrat în viața duhovnicească decât asceților înaintați duhovnicește:
O asemenea răpire a minții este caracteristică nu celor desăvârșiți, ci începătorilor... Căci sufletul care înaintează puțin câte puțin, pe măsură ce se obișnuiește cu vederea luminii inteligibile, se eliberează de multa uimire, fiind inițiat în vederea care este mai desăvârșită și mai înaltă decât această treaptă... Văzând lumina imaterială, sufletul care este cu totul în această experiență... El rămâne în această stare, ca și cum ar fi fost răpit în rai și silit să fie acolo... să vadă lumina, ziua și noaptea (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice, 1, 12, 338-412, pp. 338-339, 373-377, 406-412).
În ceea ce privește experiența mistică, în viziunea Sfântului Simeon există două trepte distincte: cea năvalnică, entuziastă și rară a celor începători și cea de a doua, cea neîncetată a celor desăvârșiți, anume contemplarea luminii divine fără pierderea cunoștinței sau ieșirea din trup. Prima treaptă trebuie să fie înlocuită de cea de-a doua. Această concepție se datorează probabil propriei evoluții a Sfântului Simeon ca mistic, de la experiența dramatică și rară din tinerețe la viziunile și revelațiile mai frecvente și poate mai stăpânite din punct de vedere emoțional de la bătrânețe. Nichita, ucenicul Sfântului Simeon Noul Teolog, cel care l-a cunoscut în timpul ultimilor lui ani de viață, vorbește despre obișnuitele lui viziuni și iluminări. Așadar experiența mistică a Sfântului Simeon este una ieșită din comun chiar și în comparație cu alți mari reprezentanți ai tradiției creștine. Ceea ce Sfântul Apostol Pavel descria ca un eveniment unic în paisprezece ani, de care era încă bucuros (II Cor. 12, 2-4), Sfântul Simeon a trăit de multe ori, ca să nu spunem în mod regulat. Sfântul Simeon considera un dat al începătorilor ceea ce era recunoscut de obicei ca o reanalizare a marilor sfinți și stârnea uimirea hagiografilor.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius