Părinţii nu lasă moştenire copiilor doar agoniseala de o viață, ci transmit acestora şi starea lor duhovnicească, adică patimile sau virtuţile personale.
„Astfel există copii care au o bogată moştenire duhovnicească de la părinţii lor, adică au multe virtuţi. Aceşti copii dacă adaugă şi osteneala lor, nevoinţa lor, pot ajunge la mari înălţimi duhovniceşti, pentru că au pornit deja de la înălţime. (...)
Însă Dumnezeu nu este nedrept. Ceea ce are valoare este lucrarea pe care a făcut-o cineva asupra lui însuşi. Nevoinţa, osteneala personală pe care a depus-o fiecare, pentru a respecta poruncile lui Hristos, pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu, aceasta o ia în considerare Dumnezeu şi nu punctul de unde a plecat” (Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus...”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 28).
Educaţiei copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care este însărcinată se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură. Iar dacă mama se roagă şi duce o viaţă duhovnicească, şi copilul din pântecele ei se sfinţeşte.
Sf. Paisie Aghioritul îndemna femeile însărcinate să fie cât mai liniştite, să citească Sfânta Evanghelie, să se roage şi să rostescă rugăciunea lui Iisus.
Cuvioșia sa era de părere că femeia trebuie să alăpteze copilul doi-trei ani, adică cât poate mai mult. Aceste sfaturi ale sale se bazau pe faptul că laptele matern este un bun medicament, care previne îmbolnăvirea pruncului.
În plus, copiii nu sug numai lapte, ci se hrănesc şi cu afecţiune şi dragoste, devenind astfel mult mai puternici sufleteşte. Un alt aspect pozitiv, în cazul femeilor care alăptează, îl constituie şi reducerea posibilităţii de a rămâne însărcinate în această perioadă.
„Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 89).
Mama are rolul şi răspunderea cea mai mare în educaţia copiilor. De aceea, viaţa duhovnicească a mamei este foarte importantă, deoarece ajută în taină şi fără zgomot sufletele propriilor copii.
„Este mai bine ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsufleţite. Să le vorbească despre Hristos, să le citească vieţile sfinţilor şi o dată cu aceasta să se ocupe şi de curăţirea sufletului ei, pentru a străluci duhovniceşte” (Ibidem, p. 94).
Părinţii au marea îndatorire de a-și crește copii în spiritul învățăturii creştinești, care constituie pentru ei izvorul cel mai important al vieţii.
„Mai înainte de toate trebuie dată copiilor o educaţie bună, creştinească. Aceasta este provizia cea mai bună pentru viaţa lor. Apoi să-i dea şi la şcoală să înveţe şi puţină carte. Dacă vor să înainteze la universitate, şi la alte studii, să-i ajute, dacă nu, să înveţe un meşteşug. Să-i ajute adică să-şi câştige pâinea lor. Apoi dacă are posibilitatea, să le lase şi câte ceva... vreun teren, vreo casă. Să aibă şi aceştia un culcuş” (Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus...”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 28).
De asemenea, părinţii trebuie să lupte cu râvnă pentru a se despătimi, întrucât copiii îi copiază pe aceştia încă din leagăn.
„Naşterea de copii este uşoară, renaşterea lor este mai grea. Părinţii trebuie să-i ajute chiar de mici pe copiii lor. Dacă ei sunt ajutaţi de la o vârstă fragedă, Hristos le va umple viaţa, şi vor rămâne lângă El pentru totdeauna” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 28).
Atunci când copilul începe de mic viaţa duhovnicească, el dobândeşte bunele deprinderi şi chiar dacă, mai târziu, se desparte de părinţi va continua să trăiască împreună cu Mântuitorul Iisus.
Exemplul de viaţă al părinţilor are un rol esenţial în educarea copiilor. „Pe copii îi ajutăm în problemele duhovniceşti mai ales prin exemplul nostru şi nu prin constrângere. Iar cel mai mult îi ajută mama prin purtarea, prin ascultarea şi respectul ei faţă de soţ. Dacă în vreo problemă are o părere diferită faţă de cea a soţului, niciodată să nu şi-o exprime în faţa copiilor, pentru ca să nu o folosească cel viclean. Niciodată să nu strice încrederea copiilor în tatăl lor, ci, chiar şi atunci când el este vinovat, ea să-l îndreptăţească” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, p. 101).
O importanţă deosebită are afecţiunea şi dragostea părintească în sânul familiei. „Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire. Vrea să stai lângă el, să-ţi spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruţi. Atunci când copilul cel mic este câteodată neliniştit şi face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în braţe, îl mângâie şi-l sărută, se linişteşte. Dacă de mic copil se satură de dragoste şi afecţiune, mai târziu va avea putere să înfrunte toate problemele vieţii” (Ibidem, p. 103).
Dragostea adevărată este lipsită însă de egoism, nu are în ea eul personal, ci numai cumpătare şi discernământ. În schimb, la polul opus, dragostea exagerată cultivă la copii mândria şi neascultarea. O astfel de iubire îi netrebnicesc şi îi strică pe copii.
„Astăzi, cu bunătatea lor fără discernământ îi prostesc. Îi obişnuiesc să le vină toate de-a gata, chiar şi apa, ca să citească şi să nu piardă timpul, şi astfel îi fac netrebnici şi pe băieţi şi pe fete. După aceea copiii le vor vrea pe toate în palmă chiar, şi când nu vor mai învăţa. Şi răul începe de la mame” (Sf. Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 226).
Dumnezeu oferă omului numeroase prilejuri pentru a practica virtuţile în familie. În această privinţă, exemplul multor mireni vorbește de la sine. Aceștia, deşi au copii şi nepoţi, trăiesc o viaţă duhovnicească aidoma asceţilor, cu posturi, cu pravilă, cu rugăciunea lui Iisus şi cu metanii.
Atunci când copiii sunt ceva mai mari, familia poate avea şi un program comun de rugăciune. Totuşi, ei nu trebuiesc să fie siliţi, pentru că nu au înţeles încă care este puterea şi valoarea rugăciunii.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius