"Şi venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui. Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: "Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat". Şi văzând Iisus mulţime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Şi apropiindu-se un cărturar, i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul. Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor. Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat." (Matei 8, 14-23)
***
Multe şi diverse erau preocupările celor de acum 2000 de ani, din vremea activităţii publice a Domnului nostru Iisus Hristos. Vedem în fragmentul evanghelic de astăzi că Apostolul Petru era mâhnit deoarece soacra sa era bolnavă. Un învăţător de Lege, impresionat de vindecările miraculoase făcute de Domnul Hristos, a dorit să-L urmeze; un alt ucenic era preocupat de cele necesare înmormântării tatălui său; alţii erau chinuiţi de demoni sau aveau diferite boli şi infirmităţi. În versetul 17 vedem că Sfântul Evanghelist Matei citează un text din Cartea profetului Isaia, capitolul 53: "Acesta (adică Domnul Hristos) neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat". Deci putem spune că Mântuitorul era în mijlocul acelora pentru care venise: bolnavi, demonizaţi, trişti, înspăimântaţi sau pentru cei cu false preocupări religioase.
La fel ca atunci, şi astăzi există multe suflete în căutarea mângâierii şi a tămăduirii. Fiul lui Dumnezeu a mângâiat şi a vindecat atunci, dar vindecă şi mângâie şi acum pe cel aflat pe patul unui spital în aşteptarea unei operaţii grele, pe cel cu obrazul înlăcrimat, pe cel uitat de copii sau de cei apropiaţi, pe cel singur şi însingurat, pe cel încurcat şi împovărat de multe păcate. Când Domnul Hristos ne atinge cu binecuvântarea Sa, toate neputinţele dispar. Să nu deznădăjduim. Mântuitorul nu ne-a uitat, ci ne aşteaptă ca un părinte iubitor. În "Patericul egiptean" se spune: "Urmează pe Hristos nu doar la Înviere, ci şi la purtarea Crucii".
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius