Simptomatologie din Europa de mijloc
Într-un loc I. D. Sîrbu notează că „... există în subconştientul ţării [noastre] complexul de pierdere a Transilvaniei...” (Ion D. Sîrbu, Scrisori către bunul Dumnezeu, Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 1998, ed. de Ion Vartic, p. 149. Scrisoarea către Horia Stanca scrisă în Craiova, 3 octombrie 1985). Complex ce se prezintă ca un simptom al stării de „isterie” descrise de István Bibó, manifestare nevrotică de durată, acoperind întreaga comunitate românească din România, ceea ce evocă Sîrbu se potriveşte de minune cu viziunea autorului maghiar, confirmându-l. Aşa cum o spune acela mai departe, „Aici nu este nevoie de exterminarea sau expulzarea unei naţiuni; pentru ca ea să se simtă periclitată este suficient să-i conteşti existenţa cu suficientă forţă şi violenţă” (István Bibó, Jeno Szucs, Între Occident şi Răsărit, „Mizeria statelor centraleuropene”, Bucureşti – Cluj, Ed. Kriterion, 2000, p. 49). Cu alte cuvinte, nici nu se mai aşteaptă confirmările istorice ale acestei fantasmări, proba realului trăit nu mai este o condiţie a atestării situaţiei temute, socotindu-se tacit că precedentele trecute, mai îndepărtate, confirmă îndestul temeinicia temerilor recente sau actuale.
Este semn că o confruntare cu realul nu mai constituie sine qua non-ul raportării insului şi a colectivităţii la restul lumii şi la viaţă. De aici decurge o primă consecinţă în ordinea reprezentărilor realului trăit şi ea afectează concepţiile axiologice ale omului medioeuropean (homo medioeuropaeus sau, acronimic, HM). „...În individul sau în comunitatea fără maturitate, în pubertate, nesiguranţa existenţei generează nesiguranţa valorilor” (Ibidem).
În general, nesiguranţa înseamnă indecizie, ezitare, false alegeri, erori de apreciere. Dar în cazul lui HM consecinţele sunt radicale, extreme, căci ele se aplică unor popoare întregi, la dimensiuni de masă şi au un caracter recurent, dacă nu cumva cvasipermanent: are loc de-a dreptul desconsiderarea valorilor. După cum observă Bibó, „În această stare de spirit, simţul pentru valorile politice se tulbură: desconsiderarea valorilor (subl. B. I.) e o trăsătură comună tuturor stărilor de spirit primitive, în care domină lupta pentru existenţă, iar nesiguranţa permanentă şi impasul existenţei generează o confuzie totală în universul valorilor” (Ibidem, p. 57). Starea de incertitudine care dereglează capacitatea de estimare valorică a lui HM produce, deci, o mutaţie regresivă în condiţia insului trăitor în „a doua Europă”. Capacitatea de nuanţare şi de înţelegere diferenţiată i se alterează, datorită obsesiei propriei supravieţuiri, care nu mai lasă loc şi altor preocupări.
Situaţia aceasta „... a pus şi elitele acestor naţiuni într-o relaţie radical falsă cu realitatea, obişnuindu-le să se bazeze pe revendicări în loc de realităţi, pe cerinţe în loc de rezultate şi să gândească înafara simplei înlănţuiri de cauze şi efecte” (Ibidem, p. 59). Pe planul situării în lume răsturnarea menţionată este una de proporţii. Realitatea concepută raţional, după scenariul cauzalităţii, este substituită de proiecţii programatice (revendicări, cerinţe, deziderate), deci de proiecţii himerice; în ultimă instanţă este vorba tot de fantasmări. Prin urmare, „Starea de spirit care este teama existenţială operează o selecţie negativă, excluzându-i dintre participanţii la dispută pe reprezentanţii raţiunii lucide...” (Ibidem, p. 62). Aceştia din urmă devin marginali, stranii, iar establishment-ul ajunge să îi suspecteze, să nu le acorde credit, să îi insoliteze şi să îi devalorizeze, în pofida faptului că tocmai ei sunt mai aproape de buna cumpănire a realităţii.
Noile repere rearanjează în mai multe feluri însă modul de raportare al omului la mediul social, politic, uman în general. Bibó le detaliază. „Una dintre cele mai caracteristice trăsături ale sufletului chinuit de teamă şi nesiguranţă, deformat de mari zguduiri şi prejudicii istorice constă în tendinţa de a-şi căuta suport, faţă de viaţă, faţă de istorie, faţă de toată lumea, în propriile-i pretenţii – şi nu în propria-i factură reală. În această stare de spirit, omul îşi pierde tot mai mult simţul faţă de propriile sale îndatoriri şi responsabilităţi comunitare, toate regulile moralei nemaislujindu-i decât ca motivaţie a propriilor pretenţii” (Ibidem, p. 68). Dinamica propriei imaginaţii devine astfel mai puternică în determinarea deciziilor şi a comportamentelor decât însăşi realitatea constatabilă intersubiectiv. Alterarea relaţiei cu spaţiul social îl conduce pe acest tip de ins şi mai mult înafara realităţii, propriile fantasme substituindu-se acesteia şi devenindu-i indispensabile. „Dacă speranţa nu se realizează curând, a trăi dintr-însa înseamnă să pendulezi necontenit între fantasmagorii deşarte şi letargia descurajării – situaţie insuportabilă pe o durată lungă” (Ibidem, p. 64). Nu doar Bibó pomeneşte de îndepărtarea periculoasă de realitate la HM. Despre fantasmagorii, şi mai exact despre cele colective, cu pondere politică şi identitară, vorbeşte şi Walter Kolarz atunci când observă că Europa mediană este cutreierată de mituri şi de ideologii hipertrofiate, deformate. „... Miturile şi ideologiile megalomane ... nu constituie un apanaj al Europei Centrale şi de Est, ... ele pot fi depistate şi în alte părţi şi ... reprezintă de fapt un rău aproape universal. Cu toate acestea, în nicio altă parte a continentului european nu găsim mai multe idei şi aspiraţii conflictuale ca aici, concentrate într-un spaţiu atât de îngust, şi nicăieri altundeva amestecul de etnii existent nu le face să pară mai absurde” (Walter Kolarz, „Prefaţă”, în Mituri şi realităţi în Europa de Est, ed. cit., p. 9). O astfel de originalitate marcată de o densitate fantasmagorică fără egal nu este puţin lucru şi ea configurează caracterele şi sensibilităţile, de fapt tipurile umane, într-un mod particular, aducând destule ponoase.
Teritoriocentrismul
O anume caracteristică geografică, spaţială (platoul jos, câmpia), împreună cu o anume distribuţie a comunităţilor etnolingvistice în teritoriu, conduc, cum se vede, la o situaţie istorică ce nu permite cristalizarea unei forme de sinteză civilizaţională definitivă şi fermă, în durata lungă, datorită unei ameninţări cu dominaţia, destabilizarea şi chiar cotropirea de către o mare putere învecinată. Prelungirea respectivei insecurităţi colective are urmări sesizabile, de durată, la nivelul popoarelor zonei, influenţând psihismul lor colectiv şi împingându-l către forme nevrotice, isterice. Diagnosticele mai multor autori de diferite limbi şi etnii, din timpuri variate, coincid sau se completează în a afirma acest lucru. Geopolitica influenţează identităţile, iar Europa mediană o dovedeşte cu claritate.
Revenind la teoria lui Bibó despre „isteria” central-europeanului, se observă că paroxismele la care se poate ajunge în virtutea unei astfel de condiţionări explică într-o măsură încă neglijată de analişti crizele politice din istoria modernă şi contemporană a regiunii. Nu este de mirare că „...viaţa politică a acestui teritoriu abundă de antagonisme teritoriale meschine şi inextricabile şi toate naţiunile de aici se află în permanent conflict cu aproape toţi vecinii lor” (István Bibó, loc. cit., p. 60).
Problema teritorialităţii ridică probleme de proxemică. Instinctul teritorial, studiat iniţial la animale – marcarea teritoriului (spraying) –, agresivitatea conexă teritorialităţii (invadarea spaţiului unei persoane sau a unei colectivităţi), au ajuns, în cele din urmă, şi în atenţia savanţilor. Speciile animaliere care îşi manifestă instinctul de teritorialitate sunt mai puţine decât celelalte specii zoologice, anume cele care nu dau semne în acest sens. Nu toate manifestările sunt agresiv ritualice, chiar dacă unele sunt, printre speciile cu comportamente teritoriale. S-au făcut paşi înainte şi în înţelegerea „invaziei spaţiale” la om, între inşii de sexe diferite, constatându-se preponderenţa iniţiativelor masculine. Este greu deci de spus dacă observaţiile lui Bibó cu privire la comportamentul teritorial al naţiunilor central şi est-europene este isteric ori ţine de un instinct natural. Dar analistul susţine că „Nesiguranţa existenţială şi efectul corupător şi generator de confuzii al litigiilor teritoriale au dat naştere unei concepţii caracteristice pentru Europa Centrală şi de Est, conform căreia forţa, puterea şi înflorirea naţiunii sunt determinate de teritoriu – şi de aceea i-am spus teritoriocentristă” (Ibidem, p. 64). Până la proba contrară, observaţia lui este deci demnă de a fi luată în seamă, mai cu seamă că în trecut asemenea tentative s-au înregistrat, în istoria modernă şi contemporană, pe seama germanilor (inclusiv în versiune austriacă), iar în cea medievală pe seama maghiarilor şi a polonilor.
Teritoriocentrismul ar putea fi marca popoarelor preponderent agrare, a căror viaţă se leagă nemijlocit de stăpânirea şi exploatarea pământului (Massimo Livi Bacci atrage cu temei atenţia că „Spaţiul influenţează modurile de statornicire umană, mobilitatea şi densitatea populaţiei, şi tot de el depinde bogăţia resurselor din sol. Acesta din urmă oferă alimente, materii prime şi surse energetice, care condiţionează nivelul de trai şi gradul de supravieţuire a populaţiei”; Populaţia în istoria Europei, Iaşi, Ed. Polirom, 2003, p. 9). Ar fi de aşteptat ca popoarele mobile, dinamice, migratoare, să nu aibă un comportament teritorial, dar nu este deloc sigur că lucrurile sunt atât de simple. Fără a intra mai adânc în această chestiune, rămâne de acceptat că „... Între cele două războaie mondiale politica externă a popoarelor din Europa Centrală şi de Est a fost determinată în ultimă instanţă exclusiv de poziţia rezultată din litigiile teritoriale şi nicidecum de principii, de habitusul sufletesc sau măcar de interese obiective” (István Bibó, loc. cit., p. 67).
Importantă este corelaţia pe care Bibó o face între teritorialitate şi spiritul democratic. „Concepţia aceasta este profund antidemocratică” (ibidem, p. 64), spune el, căci „... democraţia înseamnă victoria atitudinii omului creator în mod conştient asupra atitudinii omului cuceritor şi posesor, iar învăţătura sa esenţială e că, crescând în adâncime şi în înălţime, o naţiune poate realiza multiplul a ceea ce, fie şi prin cele mai mari eforturi, ar putea acumula în dauna celorlalte naţiuni” (ibidem, p. 64). Ca formă a obsesiei materialiste în raport cu căutarea realizării spirituale de sine, preocuparea exacerbată pentru teritoriu împiedică, aşadar, dezvoltarea unui spirit democratic. „... Dacă dintr-un motiv sau altul un litigiu teritorial devine dominant în viaţa unei naţiuni, aceasta poate bloca dezvoltarea democratică a unei comunităţi încă nedemocratizate, ba mai mult, poate provoca regresul spiritului democratic chiar şi într-o comunitate democratică” (ibidem, p. 65). Exemplul clasic de invocat aici poate fi cel al Germaniei naziste, care a făcut din „spaţiul vital” o prioritate absolută, izbutind astfel să pună în paranteză întreaga ei cultură civică raţională şi democratică.
Cum se vede, urmările unor asemenea proiecţii asupra climatului cotidian intern din interiorul ţărilor locuite de asemenea naţiuni ajunge să se resimtă major de devierea psihologică semnalată. Are deci dreptate Bibó când încheie cu un avertisment: „... Coşmarele comunitare au îngrozitoarea însuşire că, deşi născute din imaginaţie, se pot întrupa în măsura în care se crede în ele” (ibidem, pp. 62-63). Mai trebuie spus doar că nu numai coşmarele beneficiază de acest regim existenţial, de actualizare a potenţialităţilor, ci şi „visele de aur” ale naţiunilor. Altminteri, în Europa Central-Orientală a secolului al XX-lea realităţile politice ar fi rămas neschimbate, ca mai înainte. Ceea ce pentru unii este un vis daurit, pentru alţii poate fi un coşmar terifiant. Şi invers. Tocmai perspectiva metamorfozării oniricului în real şi a transformării visului în coşmar asigură necontenitei şi febrilei activităţi fantasmagorice şi suspiciunii virulenţa şi forţa care le transformă într-un fenomen complex modelator al umanităţii centro-oriental europene.
(fragment din Omul medioeuropean. Contribuţii la tipologia culturală a Europei)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius