O primă retrospectivă în America dedicată lui Eugène Delacroix ar fi trebuit să justifice cu ușurință, unui public pentru care pictura sa nu este tocmai accesibilă, locul de excepție ocupat de creatorul francez în istoria artei. În realitate însă, succesul expoziției de la Muzeul Metropolitan nu este chiar atât de evident. Este adevărat că o serie de faimoase tablouri de mari dimensiuni – Barca lui Dante, Libertatea conducând poporul, Moartea lui Sardanapalus – care au fost expuse în prima variantă a manifestării, de la Luvru, nu au fost aduse la New York. Includerea lor, însă, ar fi putut accentua și mai mult senzația de înstrăinare simțită de mulți dintre privitori. Din păcate, romantismul lui Delacroix, de multe ori plin de gesturi grandilocvente, corespunde mai greu sensibilității moderne decât spleen-ul din tablourile lui Kaspar David Friederich sau distanțarea analitică din cele ale lui William Turner… Mai mult, așa cum a fost instalată, în săli sumbre și destul de prost luminate, manifestarea nu a pus destul în relief extraordinarul dar de colorist al artistului, strălucitor și captivant, indiferent de subiectul ales. Combinațiile sale neconvenționale de verde, portocaliu, nuanțe neobișnuite de albastru și roșu – uleiuri pe pânză sau acuarele pe hârtie – continuă să atragă privirea chiar dacă subiectele ți-s total străine. „Principalul merit al unei picturi este acela de a fi o sărbătoare pentru ochi“, scria Delacroix în 1863. (Artistul a avut, de altfel, un adevărat dar pentru scris, Jurnalul său, fiind, alături de Autobiografia lui Benvenutto Cellini și Scrisorile lui Van Gogh, unul dintre rarele exemple de lucrare literară meritorie compusă de un plastician).
Expoziția de la Metropolitan este organizată cronologic, separând trei mari perioade ale evoluției lui Delacroix: anii formativi (1822-1834) marcați de dorința de a spune ceva nou și de succesul rapid; perioada mijlocie (1835-1855) în care a fost preocupat în special de mari tablouri cu subiecte istorice și picturi murale, perioadă care se încheie cu succesul său la Expoziția Universală din 1855; în fine, ultimii ani, caracterizați de un interes mărit pentru natură. Impresia generală este cea a întâlnirii cu un pictor care nu este doar un colorist de excepție ci are și un dar cu totul special de povestitor. De la Bătălia de la Poitiers(1830) și Intrarea cruciaților în Constantinopol (1840), la Sfântul Ștefan purtat de discipoli (1853) și Vânătoare de lei (1856), Delacroix este mereu capabil să promoveze acele amănunte esențiale pentru a atrage privitorul în miezul narațiunii.
Dintre toate tablourile expuse, poate cel mai remarcabil este Femei din Alger într-un apartament (1834). În primul rând este una dintre acele rare lucrări care i-a fascinat atât pe Matisse (având ca rezultat nudurile din perioada de după primul război mondial) cât și pe Picasso ( care realizează în 1954 o serie de picturi și desene direct inspirate de tabloul lui Delacroix). În al doilea rând, tabloul este o excelentă exemplificare a ambiguităților ce-i marchează opera. Intitulându-l Femei într-un apartament și nu „într-un harem“, pictorul a vrut să se distanțeze de Orientaliști și fanteziile lor cvasi-romantice. Cu cele trei curtezane în prim plan și o servitoare îndepărtându-se, tabloul are o rigoare a construcției care lasă foarte puțin loc spontaneității. Fiecare amănunt – covoare, perne, pantofi, un cot îndoit – este pictat cu maximă grijă. Jocurile de culoare sunt perfect calibrate. În același timp, senzația generală este de opulență barocă și deci romantică.
Simultan cu retrospectiva Delacroix, Metropolitanul a propus iubitorilor de artă new-yorkezi o expoziție separată, incluzând zeci de desene ale maestrului, recent donate instituției de Karen B. Cohen. „Devoțiune pentru desene“ include cópii după maeștri datând din timpul anilor de ucenicie, desene pregătitoare pentru fresce, lucrări cu subiect religios, ilustrații inspirate de Shakespeare sau George Sand, scene cu animale de pradă în acțiune, schițe executate în timpul vizitei în Maroc. De-a lungul pereților sunt desene în creion și în cretă, acuarele… În pofida varietății de subiecte și tehnici, ansamblul este destul de anost. Puține sunt lucrările cu adevărat încărcate cu emoție. Și mai puține au lumina și eleganța unui crochiu al „rivalului“ Ingres. Delacroix va continua să rămână în conștiința noastră ca un mag al culorii și nu ca desenator.
Lucrările grafice din colecția Cohen subliniază însă chiar mai clar decât uleiurile expuse în retrospectivă limitele romantismul lui Delacroix. Propovăduind importanța improvizației și a răspunsurilor instinctuale (trăsături romantice), artistul a continuat să respecte valori neo-clasice: claritate în exprimare, nevoia de a nu lăsa ceva nefinalizat. Parcă nicăieri acest conflict nerezolvat între tendințe realiste și romantice nu este mai clar decât în mai puțin cunoscutele ilustrații la Faust de Goethe, litografii cărora organizatorii retrospectivei le-au dedicat un spațiu special. Episoadele alese sunt puncte de inflexiune, inerent romantice, ale narațiunii dar subiectele sunt tratate cu o minuțiozitate ce ține de realism.
La mijlocul secolului al XIX-lea, separarea dintre „isme“ – romantism, neo-clasicism, realism – este mai dificilă și mai lipsită de sens decât vrem să acceptăm, atât în artele plastice cât și în literatură sau în muzică. Cel mai bun exemplu sunt compozițiile lui Chopin, pe care Delacroix le-a admirat enorm, care sunt structural clasice în pofida efuziunilor și melancoliei tipic romantice cu care sunt impregnate.
Camille Corot este un alt pictor al perioadei a cărui operă este greu de categorisit. Cunoscut mai ales pentru peisajele sale, cu rădăcini în neo-clasicismul lui Poussin ( artist a cărui influență o regăsești și în tablouri de Delacroix, precum Lamentație sau Agonia din grădină) , în esență realiste dar prevestind impresionismul. A încercat mereu să redea cu cât mai mare acuratețe, precum Courbet, ceea ce îl înconjoară dar și, precum romanticii, ceea ce simte. „Cu toate că mă strădui constant să imit realitatea, nu uit pentru niciun moment primul impuls de emoție“ – spunea el. Dincolo de peisaje, Corot a pictat și nu puține portrete, o parte pe nedrept neglijată a moștenirii sale artistice. Galeria Națională din Washington le-a dedicat o expoziție care este o revelație pentru toți cei care nu le cunoșteau. Inspirate din modele clasice sau renascentiste, chipurile plutesc parcă între lumi. Nu poartă amprenta unor perioade revolute dar nici moderne nu sunt. Pictate în culori care nu sunt nici îndrăznețe dar nici tăcute, indiferent dacă sunt îmbrăcate în costume provinciale italienești sau sunt nuduri în peisaj, femeile lui Corot –Lectura întreruptă, Femeie cu perlă – te privesc direct, de parcă ar încerca să împingă la suprafață ceva din viața lor interioară. Concepută cu doar câteva luni înainte de moartea artistului, Femeie în albastruîmbină trăsături clasice și moderne: modelul are ceva de statuie romană, dar punerea în pagină, silindu-l pe privitor să navigheze printre cotloane și să ocolească obstacole îl prevestește, cumva, pe Bonnard.
Revenind la Delacroix, este binecunoscută admirația sa pentru Rubens. Influența celui din urmă – în structura și dinamismul compozițiilor, în vârtejurile de culoare – se face simțită în întreaga operă a francezului, de la Moartea lui Sardanapalus până la ultimele tablouri reprezentând animale sălbatice luptându-se. Rubens, autor al unei opere imense, este un creator al cărui rol în evoluția artei europene nu este astăzi îndestul recunoscut. Dincolo de tablouri pompoase, de mari dimensiuni, executate în bună măsură de ucenici, geniul său este vădit mai ales în schițe, indiferent dacă au fost concepute ca opere independente sau nu. O manifestare, „Pure Rubens“, care le-a fost consacrată de Muzeul Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, dezvăluie o lume atât de modernă și fascinantă în barocul ei – cu teme foarte variate, de la portrete la peisaje și de la tablouri cu teme mitologice și religioase la elemente de natură moartă – încât te întrebi ce a adus nou Delacroix cu două sute de ani mai târziu.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius