Eugen Barbu - Groapa

[altmariusliterar]

Groapa este un roman de Eugen Barbu apărut în forma sa finală în 1957, după multe modificări și transcrieri operate de autor. RomanulGroapa este considerat o capodoperă a literaturii române.

În 1974, Eugen Barbu scria în „Jurnal”: „Pe la optsprezece ani, influențat și de moda literară care bîntuia pe atunci, imaginam aventuri și idile consumate pe insule îndepărtate de care nu mai auzisem. Ne aflam în plin război și se pare că această nevoie de a evada din realitatea înconjurătoare, detestabilă, își avea o explicație firească. Într-o sîmbătă seara, spre toamnă, într-unul din acele ceasuri cînd simți că urci pe rînd toate treptele nevăzute ale melancoliei, m-am trezit în fața unui geam aburit de frizerie prin care se deslușeau umbrele mai multor mușterii. Cineva scrisese cu degetul pe placa de sticlă o invitatie simplă: treci și te tunde! Prăvălia aceasta mică, cu streașină ca un cozoroc de șapcă, mai există și azi, undeva în apropierea șoselei Ștefan cel Mare. Mi se pare că dacă aș mai trece într-o sîmbătă seară pe acolo, aș putea auzi acea pasăre bătrînă, un sticlete cu duh pe care l-am ascultat cu ani în urma, cînd ușa acelei frizerii s-a deschis și s-a născut ideea de a scrie «Groapa».” Acest fragment apare deseori la începutul cărții, la secțiunea „Mărturisiri”, deși are sens doar după ce volumul este parcurs.

Șerban Cioculescu: „Dacă s-ar face o anchetă cu privire la cele mai bune romane din literatura noastră, n-aș ezita să înscriu printre ele și «Groapa» de Eugen Barbu... Țin să stărui asupra poeziei romanului, care la întîia lui apariție în volum a ridicat și obiecții, necruțîndu-i-se calificarea de «naturalist». Dacă naturalismul lui Zola și al școalei de la Medan s-au caracterizat prin stăruință exagerată asupra instinctelor brutale și a eredității încărcate, precum și a plăgii alcoolismului, micul univers al "Gropii" se individualizează prin pasiuni primitive mai adesea sănătoase și printr-un plein-airism robust, iar însăși mizeria și moartea au altă tonalitate, mai puțin sumbră și niciodată repulsivă pînă la îngrețoșare (efectul parcă sistematic vizat de epigonii zoliști).. Scrisul lui Eugen Barbu oferă tot felul de surprinderi, dar mai ales concizia rară, frazarea scurtă, sacadată, dialogul concentrat, nervos, veridic.” Aparut in 1957, romanul GROAPA a fost viu contestat, dar s-a impus ca o scriere memorabila. De un realism dur, romanul se inscrie unei traditii literare consacrate periferiei: L. Rebreanu (Culcusul, Golanii), G.M. Zamfirescu (Maidanul cu dragoste, Sfanta mare nerusinare), T. Arghezi (Flori de mucigai, Poarta neagra), Mateiu Caragiale (Craii de Curtea-Veche). Romanul pleaca de la o intamplare reala - desfiintarea celebrei gropi a lui Ouam, locul de depozitare a gunoaielor Bucurestiului. Compozitia. Alcatuit din 23 de povestiri, relativ autonome, cu titluri relevante pentru pitorescul periferiei (Iepe de sisi, Ramazanul, Nea Fane, Rudele lui Bica-jumate, La parnaie etc), romanul este construit pe doua planuri narative, care, incadrate de un prolog si un epilog, se intrepatrund: pe de o parte viata mahalalei, cu bucuriile si dramele ei, pe de alta povestea bandei de hoti, in cadrul careia tanarul Paraschiv va lua locul sefului mai batran - Bozoncea. Rezoneurul romanului, cel care deschide si inchide cursul naratiunii este Grigore, supraveghetor al gunoierilor, lumea gropii intemeindu-se sub ochii lui. Creionati colectiv, gunoierii alcatuiesc o parte din aceasta lume a mahalalei: Astia erau niste drangalai de la tara, cam lenesi si hoti, slugarind Bucurestiul, carand tot ce lapada orasul. Mureau de tineri, lovifi de oftica. N-aveau Dumnezeu, nici prieteni, nici neamuri. Traiau cu muieri fara capatai, ca si ei. Acestea le lepadau copiii prin santurile , Cujaridei (...)" Romanul se incheie cu prezenta, in prim plan, a lui Grigore, care, ajuns in amurgul vietii, intr-o stare nostalgic-meditativa, priveste schimbarile din mahalaua Cutaridei; Se asezase pe un. scaunel si privea groapa. Peste malurile ei galbene zburau pasari.. Barbatul se gandea ca iar incepe treaba. Nu se schimba nimic din viata lui. Era mai batran si mai ostenit, nu-l mai lua somnul, se scula cu noaptea'in cap,' dadea tarcoale avutului primariei pe care-1 pazea. Cine sa vie aici, sa fure niste maturi? Nu mai apucase sa stranga bani sa-si ridice si el pe casa. Campul Cutaridei se umpluse de lume. Nu mai aveai loc. Sa se fi sculat mortii, s-ar fi ratacit prin mahala. Se taiasera strazi noi, se mai deschisesera cateva pravalii, unii nu mai erau, numai el si cu Aglaia nu se clintisera de la rampa, acolo si asteptau moartea..." Prozatorul surprinde o lume in formare la periferia Bucurestiului - lumea ceferistilor, a tamplarilor, a zidarilor zilieri, dar si lumea vagabonzilor, a borfasilor, a indivizilor parazitari, o lume cu codul ei nescris de viata. Din aceasta lume a vagabonzilor, a parazitilor se ridica banda lui Bozoncea, cu hoti patimasi si inraiti.. Cutarida e un eden grotesc" (Marin Mjncu), cu o umanitate ramasa la starea de animalitate bruta. Liantul narativ se realizeaza subtil prin personajul principal, insasi groapa Cutarida, spatiul catalizator unde se consuma conflictele (Marian Popa). Intr-o viziune inedita, prezentata in intimitate, dinlauntrul ei, scriitorul cunoscand-o bine, lumea gropii" se constituie intr-o monografie viu colorata, autentica prin datini, folclor specific, de un balcanism autohton. Prozatorul urmareste ciclurile existentei de la nastere pana la moarte, totul integrandu-se cosmicului: nasterea, dragostea, nunta (lui Stere si Lina, la inceputul romanului, casatoria Didinei cu Bozoncea), moartea (lui Marin Pisica). Pitorescul mediului periferic apare ca un complex de puritate si de coruptie, de pasiune si necomunicare, de violenta si duiosie (Marian Popa). Pagini numeroase reconstituie, prin descriere, periferia bucuresteana: mahalaua Cutaridei, o adunatura de case spre Grivita", calea Grivitei, de la un cap la altul: strada larga, reparata, misuna de carute taranesti cu coviltire inalte, incarcate de lut, deasupra carora motaiau copiii langa femei in fuste largi. Camioane cu osii de fier urducaiau prin gropile drumului. Carutasii spatosi suduiau caii nadusiti si-i loveau naprasnic cu,, bicele. Alaturi alergau masinile pline varf cu precupeti veniti de la Gaiesti si Pitesti. Deasupra ' automobilelor, in papornite, tipau curcani si porci legati cu franghii. Larma iti lua auzul (...); pravalii asezate una langa alta, cojocarii cu galantarele pline de caciui de mie!, ceasornicarii, hainarii, pielarii, tuiungerii, fierarii si manufacturi; negustori ademeneau trecatorii in pravaliile intunecoase, olteni incinsi cu braie de piele vindeau mere iernatice, sau se amestecau purtandu-si cobilitele pe umeri." Targul Oborului, balul meseriasilor, colindul, descrierea mahalalelor din capul Filantropiei, la Tarapana, la sina Constantei, abatorul de pe cheiul Dambovitei, munca taietorilor de vite, maidanele cutreierate de caini vagabonzi - sunt pagini antologice. Personajele nu sunt tipuri, ci simboluri, rezultate din observatia si meditatia scriitorului pe marginea alcatuirii existentei, atat de plina de contraste. Personajele centrale sunt de fapt Stere Draganoiu si borfasul Paraschiv, care concretizeaza mitul puterii si al iluziei puterii" (C. Ungureanu, Proza romaneasca de azi). Amandoi viseaza Puterea; primul devenind negustor, deci proprietar si prosper, iar Paraschiv viseaza cresterea legendei" sale. Si ceilalti, pe rand, Bozonce'a, Didina, Paraschiv concretizeaza momente ale puterii". "Pasionalitatea si orgoliul sunt sansele maxime acordate umanului manifestat instinctual si lumea din Groapa se ridica din gregaritate tocmai prin potentarea exacerbata a trairii" (Marian Mincu). Groapa este vazut si ca romanul unor initieri in lumea hotilor, parazitilor, in stiinta unui univers social malefic. Ucenicia in hotie a tanarului Paraschiv si etapele formarii sale se realizeaza prin grupul sau: Gheorghe - mentor, apoi Bozoncea, Nicu-Piele, Oaca, etc. Aceasta lume sordida are sclipiri de umanitate, grotescul situatilor ascunde, de multe ori, aspiratii spre frumos si puritate. Limbajul colorat, mustos, pitoresc-pamfletar sugereaza structura morala a personajelor, mediul infatisat (ca si numele lor) are o nota tragic-optimista, E.B. fiind un mare creator de atmosfera. Au fost relevate, cu insistenta, filonul liric al romanului, incarcatura poematica, capacitatea descriptiva de exceptie ale scriitorului. N. Manolescu aprecia evident? aceasta nota caracteristica a talentului prozatorului: Din rotirea anotimpurilor, din repetarea ciclurilor universale. E. Barbu scoate o poezie a pamantului si a cerului, a apei, a vegetalelor, a vietii." In roman exista pagini de mare frumusete si sensibilitate, in deplin contrast cu raul ce salasluieste in om:,Ce mai primavara! Plesneau florile de salcam si toata groapa era verde, plina de dudau si barba-popii. Maracinii aveau tulpinile cat sulita. Vantul se incorda in ele ca o harfa. Si cadeau niste nopti line, cu stele albe si marunte. Langa balta se aprinsesera iar focurile. Limbile lor lingeau iarba tanara." , Forta de sugestie a metaforei, deosebita imaginatie senzoriala (simtul olfactiv, auditiv), cromatica - denota un observator atent la detalii si nuante, un mare talent in evocarea plastica. Stilul, oral, asa cum remarca Serban Cioculescu, se caracterizeaza prin concizia rara, frazarea scurta, cadentata, dialogul concentrat, nervos, veridic, si, .bineinteles, prin termenii argotici. E.B. creeaza, astfel, imagini unice, cu o coloratura distincta, dovedindu-se un estet rafinat, de mare inventivitate metaforica.