eu vin din lumea lui marinetti

[Ionescu Ion]

 

 

eu vin din lumea lui marinetti

 

eu vin din lumea lui marinetti,

aruncând totul la pământ,

la dracu dragoste, iubire

și toate câte-s în inimă,

această cârpă cu care

 s-au șters toți pe mâini,

acum dansăm printre

 mese și scaune ca saltimbancii,

ne dezbrăcăm hainele

și ne scălămbăiem în oglingă

ca niște maimuțe din junglele africane,

hai, veniți, intrați în joc,

doi pași înainte

și unul pe loc,

ce frumos ne stau la gât

lanțurile de aur

în acest azur lins pe ochi,

ținem steaua lumii pe umărul drept

și avem armuri de oțel pe piept.

 

în serile când luceafărul

în galop fuge pe cer,

noi ne destrăbălăm în lumea lui dionis

pe lângă delfinii din adânc,

rupți din refugiul ultimului delir.

 

degeaba punem cuvintele în cuiburi goale,

n-are cine să le clocească,

ele sângerează din consoane,

mor în damf de parfum

ca merele domnești infectate de viermi.

 

ascultați melodile acestei toamne,

când frunzele acompaniază tristețea,

ca niște evantaie japoneze pe fața unei gheișe,

ascultați cum plâng pietrele de jad

sub freamătul copacilor,

flaute sub lună, îndurerate

de despărțirile de gâtul de colan al madonelor,

ascultați tristețea frunzelor de plop sub bătaia vântului,

ascultați cum filozofii pun diagnostic aureolat viitorului,

un fel de zefir de bucurii cu râsete pe ghirlănzi spumoase.

 

inimi flămânde ca niște câini în haite

 îngurgitează iubirea pe nerumegate,

 răscolind în carnea efemeră, pândind inalterabilul.

visăm mereu incendii apocaliptice

care să prefacă în scrum sărmanele noastre ființe

imperfecte și vulnerabile,

ne revoltăm de destinul biologic al lumii,

dar nu vedem ochiul rece al morții

cu rostogolirea pământului spre neant.

 

20 octombrie 2011