Epoca de aur a Islamului (2)

[Civilizatii]

Etica

Mulţi oameni de ştiinţă şi filozofi musulmani participau la dezbateri ce aveau un caracter umanist şi raţional. Drept urmare, majoritatea scrierilor islamice ale acestei perioade manifestă un profund caracter liberal şi secular. Această libertate religioasă în gândire, deşi societatea era controlată de valorile islamice, permite colaborarea dintre musulmani, creştini şi evrei, ceea ce conduce la dezvoltarea creativităţii filozofice caracteristice evului mediu islamic al perioadei dintre secolele al VIII-lea şi al XIII-lea.

În lucrările lui Al-Kindi, Al-Razi, Avicenna, Abd al-Latif şi alţii apar primele studii despre mediu. Sunt tratate subiecte ca poluarea apei, a aerului, a solului, deşeurile menajere ale marilor oraşe şi impactul negativ al acestora asupra naturii. Córdoba, Spania, Al-Andalus sunt dotate cu recipiente pentru colectarea şi depozitarea gunoaielor.

Instituţii

Anumite instituţii care nu existau până atunci îşi au originea în lumea islamică timpurie. Ne referim aici la: spitale publice,^[5] spitale psihiatrice, biblioteci publice, universităţi, observatoare astronomice, centre de cercetare etc. Astfel, cea mai veche universitate din lume ^[6] a fost Universitatea Al-Qarawiyyin din Fès, Maroc, fondată în anul 859. De o vechime similară este şi Universitatea Al-Azhar din Cairo, înfiinţată un secol mai târziu, în 975.

Prin secolul al X-lea, Córdoba avea 700 moschei, 60.000 de palate şi 70 de biblioteci, cea mai mare dintre acestea având 600.000 de manuscrise. În întregul Al-Andalus, în fiecare an erau publicate peste 60.000 de tratate, poezii, polemici şi compilaţii.^[7] Biblioteca din Cairo avea peste două milioane de volume, iar cea din Tripoli se pare că deţinea peste trei milioane de lucrări până să fie distrusă de cruciaţi. De asemenea, lucrările arabe în domeniul ştiinţelor matematice scrise în perioada evului mediu depăşesc ca număr şi importanţă pe cele scrise în perioada clasică greco-romană.

O transformare calitativă pronunţată au suferit-o bibliotecile, de la simple depozite de manuscrise la adevărate biblioteci publice în sensul modern al cuvântului, centre de ştiinţă şi educaţie, de unde se răspândeau ideile şi teoriile, unde aveau loc întâlniri pentru discuţii şi polemici.

Savanţii

O altă caracteristică a Epocii de Aur a Islamului o constituie existenţa unui număr mare de savanţi, comparabili cu acei oameni ai Renaşterii (ca Leonardo da Vinci), adică erudiţi multidisciplinari. Printre aceştia s-au remarcat: Al Biruni, Al-Jahiz, Al-Kindi, Avicenna, Geber, Al-Idrisi, Avenzoar, Alhazen, Ibn al-Nafis, Ibn Khaldun, Al-Horezmi, Al-Masudi, Al-Muqaddasi, Al-Tusi.^[8][9]

Savantului Taqi al-Din (secolul al XVI-lea) i se atribuie prima turbină cu abur

Economie

Epoca descoperirilor

În această perioadă, Imperiul Islamic a realizat o adevărată globalizare extinzându-şi influenţa nivelului stiinţific, al domeniului economic şi comercial chiar şi în regiunile cele mai izolate ale globului. Ne referim aici şi la încercările de a traversa Oceanul Atlantic întreprinse de exploratori din Al-Andalus şi Maghreb.

Revoluţia agrară

Această globalizare duce la extinderea zonelor de cultivare a mai multor plante, dar şi a tehnicilor şi tehnologiilor agricole. Astfel, în zona arabică sunt aclimatizate plante ca: sorgul adus din nordul Africii, citricele din China, mango, orez aduse din India şi alte plante ca bumbac, trestie de zahăr. Toate acesta globalizare a culturii^[10]a produs transformări spectaculoase în diverse ramuri ale economiei şi al nivelului de trai al populaţiei.

Începe să fie fabricat zahărul rafinat^[11] a cărui producţie se răspândeşte în întreg imperiul.

Agricultura nu mai este de subzistenţă, dobândind un caracter comercial. Avem de-a face chiar cu o abordare ştiinţifică a agriculturii, bazată pe trei elemente:

• sistem sofisticat de rotaţie a culturilor; anumite culturi, cum ar fi vânăta, spanacul, având chiar mai multe recolte pe an;
• sisteme de irigaţii dezvoltate, bazate pe o tehnologie destul de avansată pentru acea epocă;
• introducerea uni număr mare de tipuri de plante de cultură care erau studiate şi catalogate după anotimp, tipul de sol şi cantitatea de apă necesară.

Au fost întocmite numeroase enciclopedii având ca subiect agricultura şi botanica în care se remarcă acurateţea descrierilor şi a detaliilor.

Economia de piaţă

Automatul lui Al-Jazari

În perioada califatului asistăm la apariţia a unei forme timpurii de capitalism şi de piaţă liberă. Unii autori consideră perioada cuprinsă între secolele al VIII-lea şi al XII-lea ca fiind una de "capitalism islamic". S-a creat un sistem monetar stabil şi eficient (având la bază dinarul). S-au introdus diverse forme de parteneriat economic. Au apărut adevărate corporaţii care deveniseră independente faţă de stat. Multe din ideile şi conceptele acestui sistem proto-capitalist islamic au fost preluate şi de Europa medievală de după secolul al XIII-lea.

Creşterea industrială

Încep să fie utilizate energia hidraulică, energia mareelor, energia eoliană, apar primele motoare cu aburi, încep să fie utilizaţi combustibilii fosili (cum ar fi petrolul), fabricile se grupează în adevărate complexe industriale. Morile de apă încep să fie utilizate la nivel industrial şi aceasta încă din secolul al VII-lea, ca prin secolul al IX-lea sa apară diferenţierea dintre turbinele de apă verticale şi cele orizontale. Apar morile de măcinat, morile de hârtie, gaterele, topitorii de oţel, fabrici de zahăr. arborii cotiţi încep să facă parte din mecanismele inventate. Munca manuală a antichităţii începe să fie înlocuită de cea mecanizată. Aceasta modificare tehnologică va exercita o influenţă ulterioară asupra revoluţiei industriale din Europa occidentală de mai târziu.

Ca efect al revoluţiei agrare islamice, au apărut o serie de sectoare industriale noi cum ar fi cele agroindustriale, realizarea instrumentelor astronomice, ceramica, industria chimică, aplicaţii ale distilării, confecţionarea ceasurilor, a sticlei, valorificarea energiei hidraulice şi eoliene, mozaicul, industria hârtiei şi a papetăriei, a parfumului, a petrolului, farmaceutică, construcţiile navale, fabricarea mătăsii, industria textilă, industria zahărului, a fabricării armelor, mineritul şi extracţia mineralelor (sulf, amoniac, plumb şi fier). A apărut tot mai multe fabrici, exemplu preluat ulterior şi de Europa Medievală. Spre exemplu, primele fabrici de sticlă din Europa au apărut prin secolul al XI-lea cu contribuţia mesteşugarilor egipteni din Grecia.^[12]

Munca

Femeile lucrau în sectorul primar (agricultură), secundar (construcţii, vopsire, toarcerea fibrelor textile) şi terţiar (medicină, învăţământ). Sclavii aveau o largă utilizare, existând o piaţă a sclavilor destul de dezvoltată.^[13] Acestia erau folosiţi cu precădere în minele de sare, pe plantaţiile agricole de mare întindere, ca servitori casnici, pentru înzestrarea armatei.^[14]

Ceasul cu apă al lui Al-Jazari

Tehnologia

Sunt remarcabile automatele construite de fraţii Banū Mūsā, numeroasele maşini hidraulice descrise de Al-Jazari într-o lucrarea a sa, Cartea cunoştinţelor despre dispozitive mecanice^[15]

În domeniul militar, arabii au dezvoltat tehnica descoperită de chinezi privind realizarea prafului de puşcă devenind inovatori în domeniul armelor de foc. Este remarcabil tratatul despre armuri al lui Al-Tarsusi, în care sunt descrise numeroase tipuri de maşini de război (catapulte, baliste cu contra-greutate etc.)

Islamicii s-au ocupat şi de problema irigaţiilor, construind numeroase tipuri de mori de vânt şi de apă.

Energia hidraulică era utilizată şi la fabricarea hârtiei.

Abbas Ibn Firnas a creat un ceas cu apă, a studiat modalitatea manufacturării sticlei, a confecţionării lentilelor.

Alte invenţii şi inovaţii atribuite inginerilor şi savanţilor islamici: camera obscură, cafeaua, săpunul, pasta de dinţi, şamponul, distilarea, lichefierea, cristalizarea, purificarea, oxidarea, evaporarea, filtrarea, distilarea alcoolului, acidul uric, acidul azotic, alambicul, arborele cotit, robinetul, pompa cu pistoane, ceasul mecanic (acţionat cu apă sau cu greutăţi), lacătul cu cifru, bisturiul, forcepsul, aţa chirurgicală (catgut), moara de vânt, inocularea, vaccinarea împotriva variolei, stiloul, metode de decodificare a mesajelor cifrate, pictura pe sticlă, sticla de cuarţ, covorul persan, astrolabul sferic.^[16] Toate acestea semnlau un nivel ştiinţific şi tehnologic superior Europei acelei epoci.

Gradul de urbanizare

Pe măsura creşterii gradului de urbanizare, oraşele musulmane se dezvoltă tot mai mult împreună cu infrastructura aferentă de alimentare cu apă potabilă, prevăzută cu canalizare, băi publice.

Speranţa de viaţă a crescut foarte mult. Astfel, dacă în lumea greco-romană media de viaţă era de 22 - 28 de ani,^[17][18] în califatul islamic timpuriu ajunge la 35 de ani, ca după secolul al X-lea să treacă de 60 de ani. Gradul de alfabetizare depăşeşte pe cel al antichităţii clasice greco-romane.^[19]

Ştiinţa

Arabii nu numai au preluat şi conservat cunoştintele antice, dar au pus bazele ştiinţei moderne introducând şi promovând încă de timpuriu metoda ştiinţifică. Astfel, cercetarea ştiinţifică se bazează pe empiric, experiment şi abordare cantitativă.

Metoda ştiinţifică

Metoda ştiintifică s-a dezvoltat în lumea islamică în special datorită operei lui Alhazen, considerat unul dintre pionierii fizicii experimentale^[20][21] Cele mai mari realizări constau în utilizarea analizei cantitative şi a experimentului. Alhazen este considerat şi unul dintre primii oameni de ştiinţă ai lumii (în accepţia modernă a termenului).

Astrolab din secolul al XI-lea

Astronomie

Pentru un vast imperiu ca cel islamic, astronomia era necesară deoarece facilita determinarea longitudinii şi latitudinii diverselor teritorii. De asemenea, astronomia avea si un scop religios: determinarea datei Ramadanului, calcularea momentului zilei când trebuie să aibă loc fiecare din cele cinci rugăciuni cotidiene, stabilirea poziţiei oraşului Mekka, centrul credinţei islamice. Studiul astronomiei era impus şi de calendarul lunar islamic.

Ca punct de plecare avem teoriile lui Ptolemeu, pe care savanţii şi astronomii arabi le-au perfecţionat. Astfel Alhazen aduce chiar critici şi completări celebrei Almagest.

De altfel, primele traduceri în arabă ale celebrei Almagest datează din secolul al IX-lea. In această epocă, lucrarea ar fi fost pierdută pentru europeni. Europa occidentală a redescoperit Almagest pornind de la versiunile traduse din arabă. Astfel, o traducere latină a fost realizată de Gérard de Crémone, provenind de la un text din Toledo.

Se fac studii asupra modelului geocentric al lui Ptolemeu, sunt construite primele observatoare astronomice, e studiată planeta din punct de vedere fizic. Al-Biruni realizează distincţia dintre astronomie şi astrologie. Alhazen şi Ibn al-Shatir realizează separarea dintre filozofia naturală şi astronomie. Se dezvoltă primul model non-ptolemaic.^[22] si aceasta prin opera lui Alhazen si Mo'ayyeduddin Urdi, la care ulterior contribuie si Ibn al-Shatir.

Astronomii arabi pot fi consideraţi precursori ai teoriei heliocentrice a lui Copernic.^[23] Astfel, Al-Tusi, în lucrarea Tadhirah, aduce o critică modelului geocentric.

Astronomii arabi au inventat si perfecţionat un număr mare de instrumente, care le permiteau o bună cunoştere şi observare a cerului, cum ar fi astrolabul (considerat o adevărată bijuterie a calculului matematic), instrumente de măsurare a timpului (de la cadrane solare la mecanisme sofisticate de orologerie). Astrolabul a fost inventat de Hiparh şi perfecţionat de către islamici.

Astronomul Al-Farghani a dezbătut problema mişcării corpurilor cereşti. Opera sa a fost tradusă în latină în secolul al XII-lea. La sfârşitul secolului al X-lea, Al-Khujandi construieşte un observator astronomic lângă Teheran prin intermediul căruia calculeză înclinarea eclipticii.

În Persia, Omar Khayyam întocmeşte o serie de tabele în scopul reformării calendarului.

Un alt mare observator este construit la Istanbul, unde activează Taqi al-Din.

Savanţii musulmani ai epocii medievale sunt numeroşi: Al-Battani, Al Kindi, al-Hasib al-Misri (Abū Kāmil), Ibn Yahyā al-Maghribī, Al-Razi, Ibn Al-Haytham, Al-Biruni, Al-Sufi, Nasir ad-Din al-Tusi, Al-Kashi, Qāḍīzāda al-Rūmī, Ulugh Beg, Taqi al-Din, Al-Sijzi.

De o deosebită importanţă a fost Şcoala de la Maragheh. În Bagdad apare primul observator astronomic.

Al-Tusi pune în evidenţă, în mod empiric, rotaţia Terrei.

Lui Al-Battani i se atribuie descoperirea deplasării apogeului solar, a variaţiei diametrului aparent al acestuia, introducerea geometriei sferice^[24]

Geografie

Geografii arabi au moştenit cunoştinţele marilor savanţi ai antichităţii, Herodot, Plinius cel Bătrân şi Ptolemeu. Printre marii geografi putem enumera:

• Al-Masudi: a călătorit în întreaga lume arabă şi a combinat istoria şi geografia într-o lucrare numită Pajiştile de aur;
• Al-Bakri: în urma călătoriilor sale prin Europa, Africa de nord şi Peninsula Arabică, elaborează mai multe tratate printre care Cartea drumurilor şi a regatelor;
• Al-Idrisi: descriere a Africii şi a Spaniei;
• Ibn Battuta: efectuează călătorii prin Europa, Africa, India, Asia centrală şi redactează o relatare numita Călătorie;
• Ibn Khaldun: mare savant multidisciplinar, considerat părintele demografiei, istoriei culturale, filozofiei istoriei, celebru şi pentru lucrarea cunoscută în lumea europeană sub numele Prolegomenon;
• Leon Africanul: autorul unei descrieri minuţioase a Africii.

Evoluţia înregistrată de cartografie, precum şi utilizarea busolei (descoperite de chinezi) facilitează deplasarea negustorilor şi implicit dezvoltarea comerţului.

Geber, savant islamic ce a introdus metoda experimentală în domeniul chimiei

Chimie

Încercând să obţină aur, numeroşii alchimişti islamici au obţinut diverse sustanţe noi (de exemplu acidul azotic) şi au perfecţionat instrumente şi proceduri experimentale ca: distilarea, sublimarea, cristalizarea, oxidarea, evaporarea, filtrarea.^[25]

Chimia cunoaşte o salt decisiv prin Geber, care se evidenţiază prin numeroasle experienţe efectuate cu diverse substanţe minerale, vegetale şi animale.

Geber introduce metoda ştiinţifică în chimie. De asemenea, poate fi considerat părintele atât al chimiei^[26], cât şi al industriei chimice şi a parfumurilor.

Al-Kindi respinge teoria transmutaţiei metalelor susţinută de alchimişti. Aceeasi teorie pseudoştiinţifică este criticată şi de Geber.

Contribuţiile lui Rhazes sunt comparabile cu cele ale lui Geber. În lucrarea Kitab-al-Asrar, se ocupă cu preparea substanţelor chimice şi utilizarea acestora.^[27]

Pentru a extrage diverse uleiuri, Avicenna utilizează metoda distilării.

Un manuscris arab ce descrie ochiul, datat în secolul al XII-lea

Matematică

Civilizaţia arabo-musulmană a jucat un rol important în istoria matematicii prin păstrarea şi aprofundarea moştenirii clasicismului antic. Exemple: traducerea lucrărilor lui Euclid, preluarea cifrelor indiene, cunoscute ulterior ca "cifre arabe". Punctul de plecare al matematicii islamice îl constituie ştiinţa greacă şi indiană. Cel mai cunoscut savant islamic din domeniu matematicii este Al-Horezmi, care poate fi considerat părintele algebrei.^[28] Acesta introduce notaţia "x" pentru necunoscute în algebră.

Matematicienii arabi sunt cei care inventează algebra şi în acelaşi timp introduc şi metode de rezolvarea a ecuaţiilor.

Matematica este utilizată nu numai în astronomie şi pentru calcularea coordonatelor geografice, dar şi în artă. Astfel, măiestria realizării mozaicurilor şi a altor ornamente vădesc o bună cunoaştere a geometriei.

Alte descoperiri atribuite arabilor: trigonometria sferică, anumite funcţii trigonometrice.

De la arabi provine sistemul de numeraţie şi de notare a cifrelor utilizat aproape în întreaga lume, dar şi introducerea virgulei în scrierea fracţiilor zecimale.

Matematicienii islamici au inventat algebra şi au fost primii care au propus metode de rezolvare a ecuaţiilor.^[29]

Lui Omar Haiām i se atribuie inventarea geometriei algebrice, iar lui Al-Tusi formularea axiomei paraleleolor.

Medicină

Pentru detalii, vezi: Medicina islamică.

Având ca punct de plecare cunoştinţele grecilor, persanilor şi indienilor, medicina arabă s-a dezvoltat şi aceasta mai ales prin contribuţia unor mari personlităţi ca: Avicenna, Avenzoar, Abulcasis. Concepţia islamică încuraja studiul medicinei: Pentru fiecare boală, Allah ne dă remediul. Operele lui Hippocrate, Dioscorides, Soranus, Celsus şi Galen au avut un puternic impact asupra medicinei islamice. Medicii musulmani au adus importante contribuţii în domenii ca: anatomie, medicină experimentală, oftalmologie, patologie, farmacologie, fiziologie, chirurgie.

Avicenna pune bazele medicinei moderne. Prin lucrarea sa, Canonul de medicină (care va rămâne o lucrare de referinţă pentru Europa secolelor care vor urma), introduce metoda experimentală şi cea a măsurării în fiziologie.

De asemenea, i se atribuie descoperirea bolilor infecţioase, introducerea metodei carantinei pentru tratarea acestora, a examenului clinic, a metodelor de testare clinică a sustanţelor farmaceutice, prima descriere a agenţilor patogeni microscopici. Lui Avicenna i se atribuie prima descriere ştiinţifică a ochiului uman şi a bolilor acestuia. Este printre primii care susţine posibilitatea răspândirii bolilor prin apă sau prin solul contaminat şi care realizează clasificarea bolilor cu transmitere sexuală.

Avenzoar este primul mare chirurg experimental.

Ibn al-Nafis descrie circulţia sanguină şi pune bazele teoriei fiziologiei circulatorii, în timp ce Ibn al-Lubudi respinge teoria umorală.

Al-Zahrawi scrie Kitab al-Tasrif, un tratat de referinţă în domeniul chirurgiei. Publicată în jurul anului 1.000, acesta descrie cu minuţiozitate o sumedenie de instrumente chirurgicale inventate. Maimonide, o altă mare personalitate, a fost medicul personal al sultanului Saladin.

Savantul persan Avicenna a introdus medicina experimentală, a descoperit o serie de boli contagioase şi a descris mai multe medicamente şi anestezice empirice

Medicii islamici îndepărtau cataracta cu un mileniu mai înainte ca cei occidentali să încerce acest lucru. Ammar ibn Ali din Mosul inventreaza un fel de seringă hipodermică pentru tratarea chirurgicală a cataractei.^[30]

Al-Razi, în lucrarea Kitab fi al-jadari wa-al-hasbah (care va fi de referinţă în europa Occidentală de mai târziu), se ocupă de rujeolă şi variolă. Introduce utilizarea alcoolului în medicină. În domeniul chirurgiei s-a ocupat de tratarea litiazei renale, abcesului renal şi a altor suferinţe din domeniul urologiei.

Alhazen descrie rolul retinei şi al nervului optic în formarea senzaţiei de imagine.

Abu Sahl al-Masihi (căruia Avicenna i-a fost discipol) explică faptul că absorbţia alimentelor are loc în intestine, nu în stomac. Avenzoar utilizeaza tubul gastic şi introduce hrănirea artificială. Medicii arabi utilizau lavajul gastric în caz de otrăvire sau intoxicare.

Pentru tratarea fracturilor, Abulcasis introduce bandajul ghipsat, utilizat şi astăzi în lumea modernă.

Procedura inoculării era deja cunoscută de medicina islamică.

Acul chirurgical a fost inventat şi descris de către Al-Qasim, în jurul anului 1.000 şi a fost utilizat pentru îndepărtarea cataractei.

Chirurgul irakian Ammar ibn Ali al-Mawsili a inventat seringa folosind un tub de sticlă.

Firul de catgut a fost inventat de Al-Qasim şi este utilizat şi astăzi.

În ceea ce priveşte antisepticele şi anestezicele, încă din secolul al X-lea, islamicii utilizau alcoolul rafinat ca agent antiseptic în scopul tratării rănilor. Anestezia modernă tot de ei a fost inventată şi dezvoltată. Ei au fost primii care au utilizat anestezice administrate pe cale orală sau sub formă de inhalări. Astfel, Avicenna utilizează anestezicele orale pe bază de opium.

Arabii au dezvoltat o vastă reţea de spitale. În ceea ce priveşte etica medicală, una din importantele trăsături ale sistemului spitalicesc medieval islamic o constituie standardul înalt al actului medical. Spitalele aveau saloane separate, specializate pe anumite categorii de boli. Se tratau nu numai bolile somatice , ci şi cele psihice. Dispuneau şi de farmacii care acordau în mod gratuit medicamente celor internaţi. La tratarea pacienţilor nu se făceau discriminări legate de situaţia financiară a acestora.

Numai personalului calificat şi autorizat îi era permis să practice actul medical. În cadrul spitalelor, lucrau şi studiau şi viitorii medici. În acest scop, spitalele dispuneau de săli de conferinţe şi biblioteci. Astfel, biblioteca din cadrul spitalului Tulum, fondat în Cairo în anul 872, conţinea peste 100.000 de cărţi.

Spitalele care s-au construit în Europa în perioada de după cruciade au avut ca model pe cele din Orientul Mijlociu.

Manuscris arab din secolul al XIII-lea descriindu-l pe Socrate alături de discipolii săi

Fizică

Studiul fizicii experimentale începe cu Alhazen, care scrie Tezaurul optic, lucrare ce devine de referinţă în istoria fizicii asemeni Philosophiae Naturalis Principia Mathematica a lui Isaac Newton şi care dezbate probleme din domeniul opticii cu mult înainte ca Roger Bacon, Leonardo da Vinci şi Johannes Kepler să pună bazele opticii ştiinţifice europene. Astfel, în tratatul de optică, Alhazen demonstrează că senzaţia de vedere este dată de razele de lumina incidente în globul ocular, argumentând natura fizică a luminii. În acest sens, poate fi considerat părintele psihofizicii şi al psihologiei experimentale.

Metoda ştiinţifică experimentală este abordată şi de Al-Biruni, un alt precursor al lui Newton, dar în ceea ce priveşte legile mişcării, legi descoperite şi studiate şi de Alhazen şi Avicenna.

Alţi mari fizicieni islamici: Al Baghdadi (a dedus înaintea lui Newton Principiul al II-lea al mecanicii), Ibn Bajjah (principiul acţiunii şi reacţiunii). Fraţii Banū Mūsā (Ja'far Muhammad ibn Mūsā ibn Shākir), Alhazen şi Al-Khazini sunt precursori ai lui Newton în domeniul legii gravitaţiei.

Averroes, savant islamic, întemeietorul şcolii filozofice care îi va purta numele şi va influenţa filozofia europeană

Botanica şi zoologia

Arabii traduc celebrul tratat „De Materia Medica” al lui Dioscoride şi aduc contribuţii însemnate în dezvoltarea farmacologiei. Utilizând alambicul, distilează o serie de substanţe noi precum esenţa de trandafiri. Tot arabilor le datorăm extinderea culturilor de trestie de zahăr şi bumbac. O altă contribuţie a lumii islamice o constituie apariţia grădinilor botanice, care erau atât loc de aclimatizare, cât şi de studiu al plantelor.

În ceea ce priveşte zootehnia, să menţionăm calul pur sânge arab,^[31] celebru în întreaga lume. Câteva lucrări celebre din domeniu:

• Ibn Bakhtishu, Cartea proprietarilor de animale
• Al-Qazwini, Minunile creaţiei