altmarius

cultură şi spiritualitate

Epicur – adeptul vieții fără teamă de moarte


Epicur, născut în anul 341 înaintea erei noastre, este unul dintre filosofii care a marcat evoluția gândirii elenice, prin adoptarea unui mod de viață contrar cutumelor epocii. Deși nu poate fi numit un teolog, Epicur avea să pună bazele unei gândiri religioase noi, înființând în același timp școli filosofice ce au fost active din secolul IV, înaintea erei noastre, până în secolul IV.

Traseul lui Epicur a fost unul marcat de călătorii numeroase, inițial destinate studiului și apoi recrutării de adepți. Epicur s-a diferențiat, prin modul său de gândire, fundamental față de celelalte mișcări filosofice ale perioadei prin faptul că a fondat ceea ce se poate mai mult numi a fi un mod de viață, decât o școală în purul sens al cuvântului, sau o simplă comunitate, acceptând în premieră femei și chiar pe unul dintre sclavii săi precum discipoli.

Imagini pentru epicur

Ca și mod de viață, Epicur a predicat pentru o poziție îndepărtată de viața politică, învăluită de solitudine, însă nu ascetism, ci o solitudine adaptată prin apartenanța la un grup. În ceea ce privește aspectul spiritual al individului, principalele idei ale lui Epicur au fost următoarele:

  • Binele și răul se definesc prin intermediul senzațiilor pe care le avem, în urma definirii intrinseci a conceptelor de plăcere și durere;
  • Moartea nu se întâlnește niciodată cu simțul omului, întrucât atunci când aceasta sosește, omul nu o poate percepe; întrucât în acel moment nu mai există simțuri, moartea nu poate fi catalogată de om, prin simțurile sale, ca fiind nici bună, nici rea, deci nu există niciun motiv de a ne teme de ea;
  • Întrucât moartea înseamnă sfârșitul simțurilor, omul trebuie să ducă o viață în care să profite de toate oportunitățile pe care le are pe parcursul vieții;
  • Cu toate acestea, plăcerea nu trebuie să fie elementul după care omul să se conducă, ci mai degrabă liniștea sufletească, definită de termenul de ataraxie, întrucât o pasiune prea mare va conduce în mod inevitabil la durere;

Lui Epicur îi este atribuită și dezvoltarea unei versiuni a problemei răului, cunoscută ca paradoxul lui Epicur, care îl plasează pe Dumnezeu în patru posibile ipostaze în relația cu răul:

  • Dornic să-l înlăture, dar neputincios, caz în care nu este atotputernic, ceea ce nu este în acord cu noțiunea de Dumnezeu;
  • Capabil să-l înlăture, dar nedoritor, caz în care este rău intenționat, din nou în dezacord cu noțiunea de Dumnezeu;
  • Incapabil să-l înlăture, cât și nedoritor de a o face, caz în care din nou nu se încadrează în noțiunea de divinitate;
  • Capabil și doritor să înlăture răul, ceea ce corespunde noțiunii de Dumnezeu; în acest ultim caz însă, de unde provin sursele răului și din ce cauză?

Deși nu se știe dacă această expunere provine într-adevăr de la Epicur, este cert că influența acestuia în cadrul mișcării filosofice grecești a fost una considerabilă, acesta având un rol important și în dezvoltarea unor concepte de filosofie a religiei.

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor