altmarius

cultură şi spiritualitate

Emisiunea de mărci poștale „Delta Dunării. Lebede”

aug. 28th, 2020 | By  | Category: Postcard

Romfilatelia propune colecționarilor o nouă tematică dedicată Patrimoniului UNESCO, dar și aniversării a 30 de ani de la înființarea Rezervației Biosferei Delta Dunării, prin emisiunea de mărci poștale „Delta Dunării. Lebede”, care va intra în circulație marți, 1 septembrie 2020.

Fluviul Dunărea, după un parcurs de 2.850 km prin Europa, își încheie drumul prin vărsarea apelor sale în Marea Neagră, prin cea mai bine conservată deltă și cea de-a doua ca mărime din Europa – Delta Dunării. Ceea ce o face deosebită este abundența de specii de floră și faună care pot fi întâlnite tot timpul anului, dar și numeroasele tipuri de habitate naturale specifice zonelor umede costiere, care oferă vizitatorilor peisaje deosebite.

 

Valoarea universală a Deltei Dunării și a zonelor adiacente a fost recunoscută prin declararea lor ca rezervație a biosferei și includerea în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei (1990), în cadrul Programului „OMUL ȘI BIOSFERA” (MAB), lansat de UNESCO. Caracterul universal al Deltei Dunării a fost recunoscut și prin includerea acesteia în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural, în decembrie 1991, situl nr. 588/1991. Valoarea patrimoniului natural și eficiența planului de management ecologic aplicat în teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării au fost recunoscute prin acordarea în anul 2000 a Diplomei Europei pentru Arii Protejate (reînnoită succesiv în 2005 și 2010).

 

Printre cele peste 300 de specii de păsări care vizitează sau populează permanent delta întâlnim și Lebăda de vară  Cygnus olor (Gmelin, 1789), ilustrată în diverse ipostaze, pe cele patru timbre ale emisiunii, cu valorile nominale de 3,30 lei, 5 lei, 8,50 lei și 10,50 lei. Specia este denumită popular lebăda cucuiată și are un areal de răspândire sud-palearctic fragmentat, constituit din câteva segmente majore: Irlanda și Marea Britanie, Europa central-vestică, zona Mării Baltice, zona Mării Negre, zona Mării Caspice, Asia central-vestică, China și ținutul Ussuri (Rusia și China), având în cadrul acestor teritorii o distribuție punctiformă cu nuclee restrânse de cuibărit.

În România este răspândită în Delta Dunării și complexul lagunar Razelm-Sinoe, unde se află majoritatea populației cuibăritoare din țara noastră, precum și alte câteva zone umede din restul Dobrogei, estul Munteniei și zone din Moldova. Ca habitat preferă lacurile întinse, eutrofe, cu stufăriș abundent și alte plante palustre, dar care au în același timp și suprafețe întinse de apă liberă.

Este o specie sedentar-migratoare și oaspete de iarnă. În iernile blânde, probabil că majoritatea exemplarelor din deltă sunt sedentare, în timp ce în iernile aspre, ele se deplasează spre sud, începând cu luna noiembrie, locul lor fiind luat de exemplare ce provin din ținuturi situate la nord de Marea Neagră.

Lebăda cucuiată sau lebăda de vară are o greutate 9-13 kg, iar masculul este mai mare decât femela. Se hrănește cu plante acvatice și într-un procent mic cu nevertebrate acvatice. Alege locul de cuibărit în martie-aprilie. Cuibul mare este construit din vegetație palustră (papură, trestie), noroi și este căptușit cu fulgi. O pereche poate să clocească 5 -12 ouă, dar frecvent ponta conține numai 5 – 7 ouă cenușii sau verde-pal. Când femela clocește masculul o păzește. Incubația durează 36 – 38 de zile. Puii sunt acoperiți cu puf cenușiu și rămân în cuib o singură zi. În timp ce femela clocește încă, masculul îngrijește puii eclozați. După vârsta de 60 de zile puii pot zbura. Sunt păsări teritoriale și agresive. În captivitate pot trăi 30-40 de ani. Conform datelor din literatura românească, în Delta Dunării și complexul lagunar Razelm-Sinoe cuibăresc între 800 și 1000 de perechi, iar în restul țării alte câteva zeci de perechi.

Factorii limitativi sunt reprezentați în principal de presiunea antropică exercitată prin braconaj. În Delta Dunării, în trecut au fost semnalate cazuri în care localnicii culegeau ouăle proaspete pentru a le consuma, precum și cazuri de lebede care au fost prinse accidental în capcane instalate pentru prinderea bizamilor. Un alt factor de risc este înghițirea accidentală de către lebede a cârligelor și greutăților de plumb folosite de pescari. În România este o specie protejată.

 

 

Romfilatelia mulțumește Rezervației Biosferei Delta Dunării, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, precum și fotografilor Silviu Matei și Alexandru Orbescu pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale. 

 

 

 

Mapa filatelică, realizată într-un tiraj limitat de 203 exemplare, este echipată cu blocul special de 4 timbre nedantelate împreună cu plicul „prima zi” al emisiunii cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio argint. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 203.

 

 

 

Emisiunea de mărci poștale „Delta Dunării. Lebede va fi disponibilă începând de marți, 1 septembrie 2020, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul „prima zi”, coala de 32 timbre, minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată și bloc de 4 timbre nedantelate.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor