altmarius

cultură şi spiritualitate

Emisiunea de mărci poștale ”50 de ani de la primul pas al omului pe Lună”

iul. 10th, 2019 | By  | Category: Postcard

Romfilatelia vine în întâmpinarea pasionaţilor de astrofilatelie, prin introducerea în circulaţie, joi, 11 iulie 2019, a emisiunii de mărci poștale 50 DE ANI DE LA PRIMUL PAS AL OMULUI PE LUNĂ.

Visul omului a fost întotdeauna acela de a ajunge pe Lună și de a descoperi misterele astrului Pământului, scriitorul de lucrări științifico-fantastice Jules Verne fiind primul care a imaginat acest scenariu cu o deosebită acuratețe, în lucrarea „De la Pământ la Lună”. Cei care au făcut ca visul să devină realitate au fost cei din echipajul american, participanți ai programului Apollo, desfășurat între anii 1961 și 1972.

 

Programul Apollo a debutat cu testele rachetelor purtătoare din seria Saturn, ajungând la zboruri spațiale pilotate de echipaj uman în jurul Lunii, desfășurându-se pe o perioadă de 8 ani. Apollo 11 a reprezentat al cincilea zbor cu echipaj uman și a fost a treia călătorie spre Lună.

 

O rachetă Saturn V a lansat nava Apollo 11, având la bord echipajul format din Neil A. Armstrong, Michael Collins și Edwin E. „Buzz” Aldrin Jr., de la Centrul Spațial Kennedy, pe 16 iulie 1969. Modulul de comandă a purtat numele de „Columbia”, iar cel lunar, de „Eagle”, vulturul fiind simbolul Statelor Unite ale Americii.

 

Data de 20 iulie reprezintă o zi istorică pentru omenire, Neil Armstrong fiind primul om ce a pășit pe Lună, moment în care a spus: „Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. La câteva minute a fost urmat de către colegul de misiune, Edwin E. „Buzz”Aldrin Jr. După acest zbor cosmic, alți 10 oameni au pășit pe Lună până la sfârșitul programului Apollo, ultima misiune fiind Apollo 17.

 

Emisiunea de mărci poștale aniversează împlinirea a 50 de ani de la succesul misiunii Apollo 11 și este alcătuită din două timbre și o coliță nedantelată, ce înfățișează momentul istoric în care prima misiune cu echipaj uman a aselenizat, la data de 20 iulie 1969.

 

Cele două timbre ilustrează aspecte memorabile ale misiunii. Primul timbru cu valoarea nominală de  5 lei, înfățișează momentul în care racheta purtătoare a programului Apollo 11, Saturn V, se ridică de

la sol, cu astronauții Neil A. Armstrong, Michael Collins și Edwin E. „Buzz” Aldrin Jr. la bord, la data de 16 iulie 1969 în Complexul de lansare a Centrului Spațial Kennedy 39A și o poză cu modulul lunar în care echipajul se afla, cu imaginea Terrei reflectată pe fundal.

 

 

Al doilea timbru cu valoarea nominală de 8,50 lei, îl are în prim plan pe Neil Armstrong pe Lună, aceasta fiind singura imagine în care acesta este surprins, el fiind singurul membru al echipajului care a avut o cameră foto asupra lui. În partea dreaptă a timbrului, este comemorat unul dintre părinții fondatori ai astronauticii, Hermann Oberth, alături de Wernher von Braun, un pionier vizionar al dezvoltării tehnologiei și al zborurilor rachetelor.

 

Colița nedantelată cu valoarea nominală de 28,50 lei îl înfățișea pe Edwin E „Buzz” Aldrin Jr. pe Lună, fotografiat de Neil Armstrong, ipostază în care se poate observa modulul de aselenizare „Eagle”, iar în hublou se poate remarca reflexia celor trei membrii ai echipajului, în acest fel fiind imortalizați împreună pe Lună.

 

Documentare furnizată de Comisia de Astrofilatelie a Federației Române de Filatelie.

 

Emisiunea de mărci poștale „50 DE ANI DE LA PRIMUL PAS AL OMULUI PE LUNĂ” va fi disponibilă începând de joi, 11 iulie 2019, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de 1 plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 20 timbre și minicoală de 5 timbre, 1 vignetă și coliță nedantelată.

Vizualizări: 142

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor