Eminesciană, Veronica (o coincidenţă)

[zegrean corneliu]

Vino şi arată-mi-te
Pe drumeagul ce coboară
Spre Aleea Fericirii,
Să te am a mea comoară,

Să zburăm în sus spre stele
Pe cărările-amintiri,
Vom fi singuri printre ele
În vâltorile iubirii.

Ba din glumă şi în şoaptă
Să te prinzi de a mea mână
Marte să nu ne dioacă
Măcar pentru-o săptămână.

Şi-n această dulce vrere
Tu în braţe să mă strângi
Să-ţi dea lacrimi de plăcere
Dorurile să-mi înfrângi,

S-ascultăm de sus cum sună
Buciumul reînvierii
Să-ţi văd chipul blând la lună
Şi zvâcnirile plăcerii.

„Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ochii tăi sunt plini de milă
Chip de înger drăgălaş”.

Când te văd îmbujorată
Mă topesc de parcă nu-s,
Tu mă chemi: - Vină odată
Să ne ducem tot mai sus.

Şi acolo printre aştri
Să fim numai amândoi,
S-alergăm ca doi buieştrii
În otava din zăvoi.

Martor să ne fie luna,
Nuni? Vreo trei sau patru Iele.
În genunchi să îţi cer mâna
În castelul dintre stele.

Să trăim viaţa-ntreagă.
Strânşi uniţi, cu bucurie,
Fericirea ce ne leagă
Să ne fie veşnic vie.

Corneliu