altmarius

cultură şi spiritualitate

Elisabeta la Castelul Peleș. Viaţa primei regine în palatul dintre munţi

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/elisabeta-la-caste...

Autor 

Minunatul Palat Peleș a fost construit la inițiativa lui Carol I, fundația lui fiind realizată în perioada 1873-1875, iar punerea pietrei de temelie având loc într-un cadru festiv, la 22 august 1875.

Dacă de ridicarea reședinței regale s-a ocupat Carol, Elisabeta l-a completat și și-a asumat amenajarea interioară a palatului. Covoarele, mobilele, perdelele, tot ce a visat să aibă în casa ei, la 15 ani, a avut la 40. Încântată de rezultat, a considerat că palatul e mai mult decât confortabil pentru a primi o mulțime de musafiri veseli. Pereții erau plini de tablouri, bibelouri, amintiri de familie, fotografii sau portrete. Dantele neprețuite erau agățate peste tot, prinse de tavan, pe pereți, pe mese, pe canapele. 

Domnișoarele de familie aveau chilii pline de farmec, la fel ca și camerista reginei, Fräulein Burin. Un apartament întreg, ca pentru invitații reginei, era rezervat pisicilor ei de Angora. Băi nu existau decât în apartamentele regale și în cele ale oaspeților importanți, ceilalți aveau la dispoziție doar două chiuvete pe etaj. La mansardă, sub acoperiș, se afla atelierul Elisabetei, „o încăpere mare, pătrată, cu bârne bogat sculptate reprezentând animale fantastice”. 

Primii oaspeți de seamă ai castelului au fost principele Alexandru al Bulgariei și arhiducele moștenitor al Austro-Ungariei, Rudolf, cu soția sa ștefania, primiți în aprilie 1884.

Dacă, mult timp, vizitele rudelor și ale diferiților invitați străini le primea cuplul princiar la București, cu timpul, principesa Elisabeta s-a retras cu oaspeții ei la Sinaia. Printre aceștia s-au numărat și pictorița Dora Hitz și compozitorul suedez Ivar Hallström, cu acesta compunând mai multe lieduri. Elisabeta compunea versurile, iar el muzica, în acest fel ivindu-se Junge Schnerzen adică „Suferințe tinerești”. În memoriile sale, compozitorul suedez povestește cum erau zilele la Peleș: fratele Elisabetei picta peisaje pentru a le oferi surorii sale sau invitaților, iar domnișoarele de onoare, Eufrosina Grădișteanu și Lucia Ghica, cântau. Se făceau multe vizite în natură și în împrejurimi și în fiecare seară erau prezentate amuzante „tablouri vivante”. 

Sinaia, locul unde timpul avea răbdare

Însăși Elisabeta descrie cum se desfășura viața cotidiană la Sinaia, locul ei de odihnă, locul unde simțea că trăiește cu adevărat. 

Deșteptarea era la 6:00 dimineața și Elisabeta lucra până la 8:00 în biroul ei. Apoi lua micul dejun alături de Carol, căruia îi citea telegramele sosite și ziarele de dimineață. Urmau audiențele, de la 10:00, și de la 11:00. La 13:00 era dejunul, urmat de cafeaua turcească în sala de biliard și de discuțiile amicale. Urma, apoi, o mică siestă și din nou lucru până seara la 17:00, când cei doi monarhi savurau ceaiul. După cină, regina mergea la teatru sau organiza întâlniri literare, iar regele juca biliard. 


Elisabeta, în grădina mult îndrăgită a Peleșului (circa 1913)

Pe lângă toate acestea, doamnele de onoare îi țineau companie, îi organizau audiențele, îi citeau, brodau alături de ea, dezbăteau ultimele zvonuri din înalta societate și se amuzau. Îmbrăcată în port popular, regina, alături de doamnele sale, la fel și ele în port popular, a transformat Palatul Peleș într-un adevărat centru cultural și al meșteșugurilor tradiționale.

Ca să se mai destindă – îi scria regina lui Carol – „Alex ne-a făcut teatru de păpuși după paravanul spaniol din salon cu un măr și un cartof pe care le-a vopsit și le-a scobit ca să îi intre un deget, învelindu-și în batistă celelalte degete libere să gesticuleze. Ne-a înfățișat o scenă între Cathr. Theod. [Ecaterina Theodori, fiica doctorului Curții, Iuliu Theodori – n.a.] și Spiro-Paul [Vasile Spiro-Paul, diplomat – n.a.], să mori de râs, nu alta! Am râs până n-am mai putut. Am fost un public atât de recunoscător, că ne-a mai oferit o scenă, de data asta între o tânără englezoaică cam trecută și un italian focos ce pusese ochii pe banii ei. La Viena avea un teatru de păpuși cu toate cele trebuincioase. Îi juca pe Andrassy, pe toți politicienii noștri, toate discuțiile zilei, până când tatăl ei [Iancu Bălăceanu – n.a.] răgușea de râs. Nci nu-ți închipui ce efect comic poate să aibă. Susține că a devenit între timp prea deșteaptă și precaută ca să-și mai permită atât de multe, ca în naivitatea de atunci”.

Vizualizări: 4

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor