Elisabeta la Castelul Peleș. Viaţa primei regine în palatul dintre munţi

[altmariusistoric]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/elisabeta-la-caste...

Autor Lelia Zamani

Minunatul Palat Peleș a fost construit la inițiativa lui Carol I, fundația lui fiind realizată în perioada 1873-1875, iar punerea pietrei de temelie având loc într-un cadru festiv, la 22 august 1875.

Dacă de ridicarea reședinței regale s-a ocupat Carol, Elisabeta l-a completat și și-a asumat amenajarea interioară a palatului. Covoarele, mobilele, perdelele, tot ce a visat să aibă în casa ei, la 15 ani, a avut la 40. Încântată de rezultat, a considerat că palatul e mai mult decât confortabil pentru a primi o mulțime de musafiri veseli. Pereții erau plini de tablouri, bibelouri, amintiri de familie, fotografii sau portrete. Dantele neprețuite erau agățate peste tot, prinse de tavan, pe pereți, pe mese, pe canapele. 

Domnișoarele de familie aveau chilii pline de farmec, la fel ca și camerista reginei, Fräulein Burin. Un apartament întreg, ca pentru invitații reginei, era rezervat pisicilor ei de Angora. Băi nu existau decât în apartamentele regale și în cele ale oaspeților importanți, ceilalți aveau la dispoziție doar două chiuvete pe etaj. La mansardă, sub acoperiș, se afla atelierul Elisabetei, „o încăpere mare, pătrată, cu bârne bogat sculptate reprezentând animale fantastice”. 

Primii oaspeți de seamă ai castelului au fost principele Alexandru al Bulgariei și arhiducele moștenitor al Austro-Ungariei, Rudolf, cu soția sa ștefania, primiți în aprilie 1884.

Dacă, mult timp, vizitele rudelor și ale diferiților invitați străini le primea cuplul princiar la București, cu timpul, principesa Elisabeta s-a retras cu oaspeții ei la Sinaia. Printre aceștia s-au numărat și pictorița Dora Hitz și compozitorul suedez Ivar Hallström, cu acesta compunând mai multe lieduri. Elisabeta compunea versurile, iar el muzica, în acest fel ivindu-se Junge Schnerzen adică „Suferințe tinerești”. În memoriile sale, compozitorul suedez povestește cum erau zilele la Peleș: fratele Elisabetei picta peisaje pentru a le oferi surorii sale sau invitaților, iar domnișoarele de onoare, Eufrosina Grădișteanu și Lucia Ghica, cântau. Se făceau multe vizite în natură și în împrejurimi și în fiecare seară erau prezentate amuzante „tablouri vivante”. 

Sinaia, locul unde timpul avea răbdare

Însăși Elisabeta descrie cum se desfășura viața cotidiană la Sinaia, locul ei de odihnă, locul unde simțea că trăiește cu adevărat. 

Deșteptarea era la 6:00 dimineața și Elisabeta lucra până la 8:00 în biroul ei. Apoi lua micul dejun alături de Carol, căruia îi citea telegramele sosite și ziarele de dimineață. Urmau audiențele, de la 10:00, și de la 11:00. La 13:00 era dejunul, urmat de cafeaua turcească în sala de biliard și de discuțiile amicale. Urma, apoi, o mică siestă și din nou lucru până seara la 17:00, când cei doi monarhi savurau ceaiul. După cină, regina mergea la teatru sau organiza întâlniri literare, iar regele juca biliard. 

Elisabeta, în grădina mult îndrăgită a Peleșului (circa 1913)

Pe lângă toate acestea, doamnele de onoare îi țineau companie, îi organizau audiențele, îi citeau, brodau alături de ea, dezbăteau ultimele zvonuri din înalta societate și se amuzau. Îmbrăcată în port popular, regina, alături de doamnele sale, la fel și ele în port popular, a transformat Palatul Peleș într-un adevărat centru cultural și al meșteșugurilor tradiționale.

Ca să se mai destindă – îi scria regina lui Carol – „Alex ne-a făcut teatru de păpuși după paravanul spaniol din salon cu un măr și un cartof pe care le-a vopsit și le-a scobit ca să îi intre un deget, învelindu-și în batistă celelalte degete libere să gesticuleze. Ne-a înfățișat o scenă între Cathr. Theod. [Ecaterina Theodori, fiica doctorului Curții, Iuliu Theodori – n.a.] și Spiro-Paul [Vasile Spiro-Paul, diplomat – n.a.], să mori de râs, nu alta! Am râs până n-am mai putut. Am fost un public atât de recunoscător, că ne-a mai oferit o scenă, de data asta între o tânără englezoaică cam trecută și un italian focos ce pusese ochii pe banii ei. La Viena avea un teatru de păpuși cu toate cele trebuincioase. Îi juca pe Andrassy, pe toți politicienii noștri, toate discuțiile zilei, până când tatăl ei [Iancu Bălăceanu – n.a.] răgușea de râs. Nci nu-ți închipui ce efect comic poate să aibă. Susține că a devenit între timp prea deșteaptă și precaută ca să-și mai permită atât de multe, ca în naivitatea de atunci”.