Educația și cartea

[altmariusplus]

Românii e deștepți

26-Iun.-2023  RUBRICI  RADU PAVEL GHEO  NUMAR 817

https://suplimentuldecultura.ro/40811/romanii-e-destepti-229/

Am urmărit recenta grevă a profesorilor din învățământul preuniversitar cu destul interes, dar și cu o doză consistentă de dezabuzare. De lehamite. Nu fiindcă nu ar fi fost justificată; dimpotrivă, nu cred că există azi în România o categorie socială care să aibă mai multă îndreptățire decât profesorii să protesteze împotriva condițiilor stresante de muncă și a salariilor insuficiente.

Doar că am trecut eu însumi prin așa ceva o dată, demult, cu peste douăzeci și cinci de ani în urmă, în scurta mea carieră de profesor de liceu, iar rezultatele au fost… ei bine, să zicem că toată greva, declanșată la fel de strategic îna­intea examenelor din vară, s-a încheiat cu un compromis și cu multe promisiuni politice neîndeplinite pentru profesori (gurile rele au spus mai apoi că și cu unele îndeplinite, făcute direct liderilor de sindicat în spatele ușilor închise).

Așa că, date fiind moravurile și rutinele locale, am bănuit că totul o să se încheie aproximativ la fel ca atunci. Pare-se însă că de data asta sindicatele au fost mai ferme, iar profesorii ar putea obține ceva mai mult decât odinioară. E drept, nu atât cât ar merita. Dar aici părerile românilor sunt împărțite – și asta e o problemă a învățământului pe care n-o rezolvă nici ordonanțele, nici grevele, nici măcar școala însăși. Mă gândesc la tendința – veche, dar parcă tot mai generalizată – de a minimaliza rolul profesorilor și al educației, de a denigra această profesie deloc ușoară și împovărată de responsabilități.

În timpul grevei din iunie, când se contura încet-încet riscul anulării sau amânării examenelor de vară (examenele naționale din gimnaziu, bacalaureatul, admiterile la facultăți), această tendință a atins cote din cele mai înalte. Era de așteptat, fiindcă în realitate în mentalul colectiv de la noi profesorii contează cu adevărat doar în plan birocratic-administrativ: când trebuie să dea note de trecere și diplome de absolvire și să fie mă­car acolo, ca să valideze și să semneze niște proceduri și acte. Și după aceea, vorba lui Caragiale, cu absolventul cum o fi, emininke sau loază, nu contează, doar absolvent să fie, fiecare părinte poate exclama ușurat: „Am scăpat! Am dat și bacaloriatul ăsta!“.

Căci, dincolo de retorica publică despre calitatea profesorilor, moralitatea sau performanțele lor, atunci când vine vorba de propriile odrasle și propriile interese, oamenii asta își doresc: cartea, patalamaua, diploma. Vechea zicere „Ai carte, ai parte“ a revenit – poate fără să ne dăm seama – la semnificația ei originară, unde „cartea“ nu reprezintă cumulul de cunoștințe ale individului, compe­tențele și abilitățile lui, ci hârtia parafată care afirmă calitatea sau calificarea cuiva (chiar dacă inexistentă, căci cartea, „docomentul“, e mai tare ca realitatea). Ai hârtia, ai parte de toate drepturile ce decurg de aici.

Avalanșa de doctorate false, de plagiate și diplome fără acoperire la facultăți de apartament nu reprezintă altceva decât o manifestare a acestei convingeri, adânc înrădăcinate în fibra noastră națională. Noi nu ne dorim cu adevărat un învățământ de calitate. Ne prefacem că ni-l dorim, ne mințim și mințim că ne revoltă slaba calitate a educației, dar nu facem, nimeni nu face mare lucru pentru a o îmbunătăți – pentru că în mentalul colectiv utilitatea esențială a prezenței zilnice în sălile de clasă și de curs e patalamaua. Ne e ru­șine să o recunoaștem și deviem discuția înspre calupuri de stereotipuri despre calitatea educației și slaba prestație a profesorilor (sau lăcomia de bani a meditatorilor particulari).

Da, profesorii sunt prost plă­tiți, dar – în ciuda discursurilor prefăcute despre noblețea profesiei de „dascăl“ – pare firesc să fie așa. Cu excepția celor care știu ce înseamnă cu adevărat misiunea de profesor (zău, există așa ceva!), oamenii nu văd de ce niște producători de diplome, de care după aceea ai scăpat pentru totdeauna, ar merita salarii mai mari. Medicii da, de medici ai nevoie mereu, chiar dacă și ei sunt șpăgari, ca și profesorii, nu?, dar după ce ai scăpat din școală, cu diploma aferentă ștampilată și semnată, nu te mai uiți în urmă. Eventual, rămâi cu o râcă față de baba de geogra care te-a lăsat corigent sau față de cretinul de la mate care îți dădea mereu teme peste weekend. Și, în timp ce învârți vorbe mari despre profesorii slab pregătiți și medita­țiile din care unii se îmbogățesc, ai grijă ca și copiii tăi să ia cumva bacaloriatul ăsta.