Editorial zilnic 19 octombrie 2022: A murit Acad. Eugen Simion

[altmariusning]

http://stiri.tvr.ro/a-murit-academicianul-eugen-simion_916590.html?...

Critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar, Eugen Simion a condus Academia Română din 1998 până în aprilie 2006.

"Am fost toată viața mea profesor de literatură, critic literar (...) mai spre bătrânețe am fost ales în Academia Română și, în această calitate, dar și în calitatea mea umană, m-am gândit că, în afară de ceea ce fac pentru mine și, aș zice, în afară de ceea ce facem pentru noi, căci așa e firea lucrurilor, vine un moment când trebuie să facem ceva și pentru lumea care ne-a creat și care ne-a susținut", mărturisea academicianul, în 2018, la TVR, în emisiunea "Drag de România mea", enumerându-și proiectele de suflet.

Eugen Simion s-a născut pe 25 mai 1933, în Chiojdeanca, județul Prahova.

A studiat la Liceul "Sfinții Petru și Pavel" din Ploiești, astăzi Colegiul Național "Ion Luca Caragiale", unde a fost coleg cu Nichita Stănescu.

Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Printre profesorii săi s-au numărat Tudor Vianu, George Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan.

A obținut titlul de Doctor în științe filologice cu teza "Eugen Lovinescu, scepticul mântuit", sub îndrumarea profesorului Șerban Cioculescu.

A devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară "G. Călinescu" al Academiei Române (1957-1962). A lucrat în colectivul "Eminescu", condus de Perpessicius.

În perioada 1962-1968 a fost redactor al "Gazetei literare". Între 1964 și 1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București.

A fost invitat ca lector la Universitatea Sorbonne (Paris - IV), iar în 1974 a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania.

Experienţa pe care a avut-o în Franţa se regăseşte în două dintre cărţile sale: ''Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian" (1977, în 2014 a apărut cea de-a VI-a ediţie; în 1983 a fost tradusă în maghiară) şi "Întoarcerea autorului" (1981, tradusă în SUA şi în Franţa, 1996). În 1992, a fost profesor invitat la Ecole Normale Superieure de Paris (Fontenay-aux-Roses), potrivit Agerpres.

În 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 a fost profesor universitar al Facultății de Litere, Universitatea din București.

A fost director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară "G. Călinescu" din București.

Premiul Uniunii Scriitorilor i-a fost acordat de 5 ori. În 1977 a primit Premiul Academiei Române. A fost recompensat cu Ordinul "Steaua României" în grad de "Mare Cruce" și cu Legiunea de Onoare a Franței în grad de Ofițer.

Academicianul Eugen Simion este autorul unei opere prodigioase, care cuprinde titluri fundamentale pentru literatura română şi cultura românească: "Proza lui Eminescu" (debut editorial, 1964); "Orientări în literatura contemporană" (1965); "Eugen Lovinescu, scepticul mântuit" (1971, a doua ediţie în 1994); ciclul "Scriitori români de azi" (I - 1974, II - 1977, III - 1983, IV - 1989), "Dimineaţa poeţilor" (1980, reeditat în 1995, 1998, 2014); "Sfidarea Retoricii" (1986, 1999); "Moartea lui Mercuţio" (1993, 2002); "Convorbiri cu Petru Dumitriu" (1994, 1998, 2011); "Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii" (1995); "Fragmente critice" (I - 1997: "Scriitura publică, scriitura taciturnă"; II - 1998: "Demonul teoriei a obosit"; III - 1999: ''Mit. Mitizare. Mistificare''; IV - 2000); "Ficţiunea jurnalului intim" (2001, I - "Există o poetică a jurnalului?", II - "Intimismul european", III - "Diarismul românesc"); ''Eliade, romancier'' (Paris, Editions Oxus, 2004); "În ariergarda avangardei'' (2004); "Tânărul Eugen Ionescu" (2006, publicată în limba franceză, ''Le jeune Eugen Ionescu'', 2013); ''Ion Creangă. Cruzimile unui umorist jovial'' (2011, reeditată în 2014 şi 2017); "Mircea Eliade - Nodurile şi semnele prozei" (2005, reeditată în 2011); ''În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor'' (2012); ''Cioran, o mitologie a nedesăvârşirilor'' (2014); ''Alexandru Odobescu, un romantic erudit şi anxios, iubitor de reverii clasicizante'' (2016); "Posteritatea critică a lui E. Lovinescu" (2017); "Secolul al XIX-lea în doi mesianici chibzuiţi şi un vizionar mistic. Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica (2020); "Convorbirile mele...", vol. I şi II (2021); "Fragmente critice", vol. 1-8 (2021), potrivit dicţionarului ''Membrii Academiei Române 1866-2003'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003) şi www.fnsa.ro.

Este şi autorul unor ediţii, studii introductive şi antologii (Mihai Eminescu, ''Proza literară''; Eugen Lovinescu, ''Scrieri'', 9 volume; Mircea Eliade, ''Proza fantastică'', 3 volume; ''Antologia criticilor români'', 2 volume; Mihai Eminescu, ''Proză'', ş.a.), a prefaţat numeroase ediţii din scrierile lui Tudor Arghezi, Blaga, George Călinescu, Marin Preda, Ilarie Voronca, Geo Dumitrescu, Constanţa Buzea ş.a.

Ca preşedinte al Academiei Române, a iniţiat o serie de proiecte culturale esențiale: continuarea şi încheierea ''Dicţionarului Tezaur al Limbii Române'' (început de B. P. Hasdeu, în 1884), ''Dicţionarul General al Literaturii Române'', ''Dicţionarul Etimologic al Limbii Române'', ''Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic'' (DOOM), ''Gramatica Limbii Române'', ''Micul Dicţionar Academic''.

De asemenea, o realizare culturală de importanţă excepţională a constituit-o editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu. Cele 45 de caiete ale poetului, însumând 14.000-15.000 de pagini, au fost scanate şi tipărite în 38 de volume şi transpuse pe CD-uri.

Un alt proiect cultural de anvergură al lui Eugen Simion este Colecţia Opere fundamentale, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanţi autori români.

O serie dintre lucrările sale au fost traduse şi în limbi străine: ''Elmenyek kora, vallom asok kora. Parizsi nablo'' (1983); ''Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Worlds of Mircea Eliade'' (1984, în colaborare); ''Die Mitte Der Aufszatza zu Mircea Eliade'' (1994, în colaborare); ''The Return of the Author'' (1996); ''Mircea Eliade: A Spirit of Amplitude'' (2001).

Sursa datelor biografice - Wikipedia