Prima Duminica a Postului Mare este Duminica Ortodoxiei, adica sarbatoarea biruintei dreptei credinte (ortodoxia) impotriva tuturor ereziilor si ratacirilor care au asaltat-o vreme de opt veacuri si indeosebi sarbatoarea restabilirii cinstirii sfintelor icoane, care s-a facut la ultimul sinod ecumenic, dupa multi ani de lupte sangeroase impotriva dreptei credinte.
Biruinta dreptei credinte este o implinire fireasca a fagaduintei Mantuitorului ca, nici portile iadului nu vor putea birui Sfanta Sa Biserica. Toate persecutiile pagane si nedreptatile ridicate impotriva ei de-a lungul istoriei s-au sfaramat si spulberat ca valurile marii de stanca cea neclintita, care este Hristos.
Pentru obstea crestina, care se nevoieste duhovniceste in vremea postului, biruinta dreptei credinte este o puternica imbarbatare ca sa nu slabeasca, ci sa duca lupta cu multa darzenie, stiind ca cu noi este Dumnezeu si nimeni nu poate nimic impotriva noastra.
Praznuirea insa este si mai luminata, prin marea insemnatate pe care o are cinstirea sfintelor icoane pentru viata noastra cea crestineasca.
Dupa cum teologhisesc marii Parinti ai Bisericii, Dumnezeu a luat trup omenesc, ca sa faca pe om Dumnezeu, „Cu totul era intre cei de jos, si dintre cei de sus nicicum nu S-a despartit” (Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos), dand tuturor celor ce cred in numele Lui, putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12).
Facandu-Se vazut si pipait, Mantuitorul poate fi infatisat, in icoana, ca un Om. Dar trupul Domnului nu este trupul de pacat al omului, ci trupul sfant si indumnezeit si nestricacios al vietii de dupa invierea cea de obste, Hristos fiind parga invierii noastre. Or, sfintii, prin credinta tare, prin implinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, prin nevointa si rabdare s-au ridicat, inca din aceasta viata, pe cat este cu putinta, la asemanarea cu Hristos lasandu-ne spre pilda icoana luminoasa a omului indumnezeit.
Icoana pictata, tocmai acest lucru ne pune inainte. Ea ne infatiseaza deci, nu fata cea obisnuita a omului, stricacioasa si muritoare, ci fata cea slavita si vesnica; nu trupul cel pamantesc, ci trupul cel schimbat, trupul cel nou de dupa inviere. Ea este infatisarea omului duhovnicesc, sfintenia vazuta cu ochi trupesti. Si fiindca sfintii, in viata lor pamanteasca, erau plini de Duhul Sfant, Harul Se odihneste si peste icoana lor, asa cum Se odihneste si in sfintele lor moaste. Astfel, icoana este o prezenta vie a lui Dumnezeu, "Care este minunat intru Sfintii Sai", dupa fagaduinta Sa ca este cu noi in toate zilele si pe care o simtim prin auzirea cuvantului fagaduintei, o gustam in Sfanta Euharistie si o veneram in icoana.
La Acatistul Maicii Domnului auzim: "Bucura-te raza Luminii celei neapuse; bucura-te raza zilei celei de taina". Ca o raza de lumina din alta lume, icoana este o deschizatura in lumea veacului viitor, prin care vedem pe Dumnezeu cu ochi trupesti. De aceea, cand ne uitam la icoana, ochii nu se opresc la materia din care este facuta - lemnul si culoarea - ci mintea trece dincolo de ea si se inalta la o cunoastere de taina a celor nevazute, iar cinstirea adusa icoanei trece la sfantul infatisat pe ea si prin el la Dumnezeu, Izvorul sfinteniei.
Prin aceasta, icoana are o mare insemnatate pentru mantuirea noastra. Ea este un model pentru noi, ne arata ceea ce trebuie sa fim si noi, sfintenia pe care trebuie s-o realizam in viata noastra cu ajutorul Harului Sfantului Duh. Si nu numai model, ci si povatuitor duhovnicesc in viata crestina si indeosebi in viata cea de rugaciune, caci sfintii din icoana, cu toate simtirile trupesti surde si mute fata de lumea din afara, sunt intruchipari ale rugaciunii si icoana insasi este rugaciune. Apoi, harul care salasluieste in icoana nu este nelucrator, el se impartaseste si credinciosilor care se inchina la ele, tamaduieste neputintele sufletesti si trupesti si este acoperamant puternic impotriva bantuielilor vrajmase.
In saptamana intaia din post si noi ne-am luptat cu puterile vrajmase, ne-am curatit sufletul si trupul prin pocainta, osteneli, rugaciuni si lacrimi si prin impartasirea cu Dumnezeiestile Taine, ca sa reinnoim in noi icoana omului duhovnicesc. In ce masura am reusit sa facem acest lucru?
Praznuirea sfintelor icoane ne pune in fata modelul implinit deja de sfinti, ca sa putem face asemanarea intre ceea ce suntem si ceea ce trebuie sa fim. Vazand insa asemanarea noastra cu modelul, suntem plecati spre smerenie si imbolditi sa tindem spre el, ca sa ne inmultim ostenelile si sa ne curatim mai cu dinadinsul in postul ce urmeaza si pana la sfarsitul vietii; „sa dam sange si sa luam duh”, cum spun Sf. Parinti, ca sa ne invrednicim de viata cea fericita a sfintilor.
Spre aceasta avem si ajutoare: Harul dumnezeiesc, rugaciunile sfintilor si sfintele lor icoane. Prin cinstirea si sarutarea lor cu evlavie, ne impartasim si noi de harul sfantului infatisat in icoana si capatam putere si intarire in lupta ce trebuie dusa mai departe.
Interesul pe care il arata asa de mult lumea de azi pentru icoanele vechi, are un adanc inteles. Omul are nevoie de pilde vii de sfintenie si ele sunt tot mai rare. Pe de alta parte, pictorii au pierdut mestesugul adevaratelor icoane si picteaza oameni pamantesti si nu sfinti, nu oameni impliniti dupa asemanarea lui Dumnezeu. Aceste asa-zise icoane insa, nu potolesc setea sufletului, asa cum o apa pictata nu potoleste setea cea trupeasca.
De aici interesul pentru adevaratele icoane, icoanele vechi, rod al evlaviei si credintei celor ce le-au zugravit si al celor ce s-au sfintit si induhovnicit cu ajutorul lor.
Parintele Petroniu Tanase
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius