Duminica Femeilor Mironosite

[altmariustotal ortodox]

.

"Ucenitele aduc lui Hristos mir, iar eu drept mir aduc cu acestea cantare".  [1]
 
In Duminica a treia dupa Pasti, Biserica noastra a randuit a se face pomenirea femeilor Mironosite si in acelasi timp a lui Iosif din Arimateea, care fusese ucenic in ascuns al Domnului, si a lui Nicodim cel ce venise noaptea la Mantuitorul.

Imediat dupa Invierea lui Hristos au fost unii care au contestat acest fapt. Samanta lor s-a inmultit mereu, iar invatatura inmultindu-se s-a diversificat, astfel ca unii sustin pana astazi ca Hristos n-a inviat ci a fost furat din mormant, altii chiar ca n-ar fi murit ci din cauza grelelor suferinte ar fi cazut intr-un adanc lesin, din care in racoarea mormantului S-a trezit si a fugit de acolo, iar altii in sfarsit, ca El ar fi murit cu adevarat dar n-a inviat niciodata ci unii din ucenicii Lui prea inflacarati ar fi avut unele halucinatii, parandu-li-se ca l-ar fi vazut pe Hristos.[2]

Aceste lucruri avandu-le in vedere Biserica a randuit ca imediat dupa maretul praznic al Invierii sa se faca pomenirea unor persoane care dau marturie despre faptul ca Hristos a inviat. In seara zilei Invierii se face pomenirea venirii lui Hristos in mijlocul Ucenicilor Sai, prin usile incuiate, in a doua Duminica dupa Pasti se praznuieste a doua aratare a lui Hristos Ucenicilor Sai, de fata fiind acum si Toma care lipsise la prima aratare a Mantuitorului si care este invitat chiar la pipairea ranelor Domnului pentru a alunga orice umbra de indoiala, si in sfarsit in a treia Duminica dupa Pasti se face pomenirea altor martori ai lui Hristos cel inviat, a femeilor Mironosite. Acestea erau femei credincioase care il urmasera pe Iisus in timpul activitatii Sale publice, asistasera cu curaj la Patimile Sale, si ii pregatisera trupul preacurat pentru inmormantare. Deoarece  facusera acest lucru in graba, din pricina sarbatorii iudaice a Pastelui, veneau dupa trecerea acesteia la mormant pentru a plini cele ce mai erau necesare in legatura cu imbalsamarea trupului. Sfintele Evanghelii ne spun ca venind ele la mormant in prima zi a saptamanii (Duminica) au gasit mormantul gol.  Tot atunci li s-au aratat ingeri care le-au vestit bucuria Invierii, si apoi ele l-au vazut chiar si pe Hristos cel inviat (Matei 28, 1-7; Marcu 16, 1-10; Luca 24, 1-10; Ioan 20, 1, 11-17).

Impotriva celor ce sustin ca Hristos n-ar fi murit, Biserica aduce pe langa femeile Mironosite, care de fapt au fost nu numai martori ai Invierii, ci si ai mortii si inmormantarii lui Iisus, inca doi martori; Iosif si Nicodim, cei care l-au inmormantat pe Iisus cel rastignit.

Aducand aceste marturii ale Mortii si Invierii, Biserica staruie la acest praznic asupra insemnatatii celor doua momente din viata Mantuitorului, asupra faptului ca ele au constituit de fapt doua etape ale unei singure lucrari. aceea de mantuire a noastra.
 
1. Martori ai Inmormantarii si Invierii Domnului 

In aceasta Duminica facem pomenirea unor persoane care au fost de fata in mod activ la inmormantarea Domnului si care l-au vazut dupa ce a inviat din morti.
 
a)    Martori ai Inmormantarii 

Martori ai mortii si inmormantarii lui Iisus au fost desigur ostasii romani insarcinati cu paza trupurilor osanditilor dupa ducerea la implinire a executiei. Sfintele Evanghelii ne prezinta chiar relatarea sutasului caruia i se incredintase comanda celor ce au indeplinit executia. Acesta vazand felul in care a murit Iisus a rostit: "Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu era Acesta". (Matei 27, 54; Marcu 15, 39) . In Sfanta Evanghelie de la Ioan este mentionat si episodul cu zdrobirea fluierelor picioarelor osanditilor, care lui Iisus nu i s-a aplicat fiindca murise intre timp (Ioan 19, 31-37). Pe langa acestia Biserica se opreste in mod deosebit asupra a doi martori ai mortii si inmormantarii lui Iisus: Iosif si Nicodim. Dupa moartea lui Iisus cei doi I-au imbalsamat si inmormantat trupul. Iosif este mentionat in toate cele trei Evanghelii sinoptice (Matei 27, 57-60; Marcu 15, 43-46; Luca 23, 50-55). Impreuna cu el, in Evanghelia dupa Ioan este mentionat si Nicodim (Ioan 19, 38-42). Cele relatate de Sfintii Evanghelisti Biserica le-a preluat in cultul sau si ni le pune in vedere la acest praznic.

"Pe Tine, Cele ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina, pogorandu-te  de pe lemn,  Iosif  impreuna cu Nicodim,  si vazandu-Te mort, gol si neingropat, cuprins de jale plina de mila tanguindu-se, zicea: Vai mie prea dulce Iisuse; pe Tine , cu putin inainte, soarele vazandu-Te  rastignit pe cruce, cu intuneric s-a imbracat si pamantul de frica s-a clatit si  catapeteasma Bisericii s-a rupt; dar iata ca acum  te vad , de voie supunandu-Te mortii pentru mine.  Cum Te voi ingropa Dumnezeul meu?  Sau cum Te voi infasura in giulgiuri?  Cu ce maini ma voi atinge de trupul Tau cel curat? Sau ce cantari voi canta plecarii Tale dintre noi Indurate? Maresc Patimile Tale; laud ingroparea Ta impreuna cu Invierea, strigand: Doamne slava Ţie!"  [3]

Aici sunt cuprinse in forma poetica relatarile Sfintilor Evanghelisti precum si starea interioara a lui Iosif si a lui Nicodim, aflati in situatia de a-l inmormanta pe Iisus. Hristos a fost asadar mort si ingropat:

"Cu giulgiuri infasurand Iosif  trupul Tau Hristoase,  in mormant nou Te-a pus pe Tine, mantuirea noastra, dar pe cei morti ca un Dumnezeu i-ai inviat".  [4]

Unul din Troparele praznicului insista asupra aceluiasi lucru: "Iosif cel cu bun chip,  de pe lemn  pogorand  preacuratul  Tau trup,  cu giulgiu curat infasurandu-L  si cu miresme ingropandu-L in mormant nou L-a pus; dar a treia zi ai inviat Doamne, daruind lumii mare mila".  [5]

Troparul acesta se rosteste de catre preot la fiecare sfanta liturghie, la sfarsitul vohodului mare, in timp ce aseaza cinstitele daruri pe sfanta masa.

Intre martorii mortii si inmormantarii lui Iisus se numara si femeile Mironosite, pe care de asemenea Sfintii Evanghelisti le mentioneaza ca fiind de fata cand Mantuitorul murea pe cruce si era pus de Iosif cu Nicodim in mormant (Matei 27, 55-56, 61;    Marcu 15, 40-41, 47;    Luca 23, 55-56;    Ioan 19, 25). Penticostarul le prezinta pe mironosite mai ales ca martori ai Invierii Mantuitorului, dar tocmai in aceasta postura, venind la mormant inca intuneric fiind, pentru a imbalsama trupul lui Iisus, este evident ca ele fusesera de fata activ si la inmormantare si cunosteau foarte bine starea si locul in care se afla trupul Mantuitorului.
 
b) Martori ai Invierii 

De fapt nu exista martori ai Invierii lui Hristos. Evangheliile nu ne prezinta nici un martor al Invierii. Ele ne spun doar ca dimineata la venirea Mironositelor, in mormant stateau doi ingeri, dintre care unul le-a spus ca Hristos a inviat (Matei 28, 1-6; Marcu 16, 1-6; Luca 24, 1-7; Ioan 20, 11-13). Evenimentul insusi insa nu a fost vazut de nimeni si nici nu putea fi vazut. Marile taine nu pot fi privite de ochii acoperiti de solzii pacatului. Şi cine dintre muritori ar fi putut sa vada pogorarea la iad a Mantuitorului, care constituie un singur corp cu Invierea? Sau cine cu ochi trupesti putea privi cum Hristos ii scoate pe cei drepti din iad, ducandu-i impreuna cu El in rai? Strajerii mormantului, ne spune Sfantul Evanghelist Matei, s-au cutremurat si s-au facut ca morti, cand ingerul Domnului, venind din cer cu cutremur, a pravalit piatra de la gura mormantului (Matei 28, 2-4). Cum ar fi putut cineva suporta sa vada insasi Invierea imbracat fiind in stricacioasele haine de piele?

Exista insa, conform marturiei  Sfintelor Evanghelii, martori ai lui Hristos cel inviat. Penticostarul, preluand relatarile acestora (Matei 28, 1-10;    Marcu 16, 1-10;    Luca 24, 1-10;    Ioan 20, 1-17) ne prezinta pentru a ne incredinta de realitatea Invierii, pe primii martori ai Mantuitorului inviat - femeile Mironosite. Citim astfel in Sinaxarul praznicului ca acestea s-au numit Mironosite, deoarece Inainte de inmormantare unsesera cu miruri Trupul Domnului dupa obiceiul iudeilor.[6]Din pricina faptului ca incepea sarbatoarea"nu facusera lucrul asa cum se cuvenea.[7]Avand insa, ca niste ucenite, "dragoste infocata pentru Hristos, cumparand miruri de mult pret, au venit noaptea la mormant,  atat de frica iudeilor cat si din pricina obiceiului,  ca sa-L planga si sa-L unga cu miresme in zorii zilei si sa implineasca atunci ce nu se putuse face din pricina grabei la ingropare. Iar daca au ajuns ele la mormant, aleasa aratare au vazut: Doi ingeri stralucitori sezand inlauntrul mormantului si  altul pe piatra.  Dupa aceea, au vazut si pe Hristos si I  s-au inchinat".[8]Sinaxarul ne prezinta nominal pe cele mai importante dintre Mironosite: "Mironositele au fost multe, dar Evanghelistii fac amintire numai de cele mai insemnate, trecand cu vederea pe celelalte. Acestea erau: mai intai de toate Maria Magdalena din care Hristos alungase sapte demoni si care dupa Invierea Domnului, ducandu-se la Roma dupa cum se spune a dat unei morti neasteptate pe Pilat si pe arhierei, istorisind cezarului Tiberiu cele facute de aceia impotriva lui Hristos. Mai tarziu a murit la Efes si a fost inmormantata de Ioan Teologul; iar sfintele ei moaste au fost duse la Constantinopol de preainteleptul Leon. A doua mironosita a fost Salomeea, fiica lui Iosif logodnicul, care a avut sot pe Zevedei, din care s-au nascut Ioan Evanghelistul si Iacov. A treia dintre mironosite este Ioana, femeia lui Cuza, care era epitrop si iconom al casei lui Irod. A patra mironosita este Maria si a cincea Marta, surorile lui Lazar; a sasea Maria lui Cleopa si a saptea Suzana".  [9]Pe toate aceste evlavioase femei noi le cunoastem sub numele de mironosite si condusi de Penticostar, in a treia Duminica dupa Pasti ne adresam Domnului Hristos, zicand:

"Mironositele de dimineata venind si la mormantul Tau cu sarguinta ajungand, Te cautau pe Tine, Hristoase, ca sa unga cu miresme prea curat Trupul Tau; si auzind spusele ingerului, sem- ne datatoare de bucurie Apostolilor au vestit: Ca a inviat Incepatorul mantuirii noastre,  pradand moartea  si lumii daruind viata vesnica si mare mila".  [10]

Ultimul din Troparele sarbatorii este tot in legatura cu femeile mironosite pe care ingerul le trimite sa vesteasca Invierea.

"Stand langa mormant, ingerul a strigat mironositelor femei: Miresmele sunt potrivite pentru cei muritori; iar Hristos S-a aratat  strain de putreziciune. Ci strigati:  A inviat Domnul, daruind lumii mare mila".  [11]

Iata ca Biserica lui Dumnezeu a randuit ca noi sa praznuim dupa Sfantul Apostol Toma pe femeile mironosite "ca pe cele ce au propovaduit Invierea si au adus multe marturii pentru credinta noastra, intru incredintarea si dovedirea lamurita a Invierii lui Hristos, ca pe unele care au vazut cele dintai pe Hristos inviat din morti si au propovaduit tuturor invatatura cea mantuitoare si au petrecut viata in cel mai bun chip, precum se cuvenea unor femei, care au fost ucenite ale lui Hristos".  [12]
 
2.    Ce inseamna a fi martor al lui Hristos Cel rastignit si inviat? 

Una din formele cinstirii sfintilor este si urmarea vietii de sfintenie a lor. La o praznuire a unor martori ai lui Hristos Cel rastignit si inviat, ne intrebam ce a insemnat pentru ei a fi martori (martiria) si ce inseamna aceasta pentru noi. Pentru mironosite, primul pas in a fi martori ai lui Hristos, a fost urmarea Lui. Cand ele au fost atrase de farmecul invataturii Sale, mai intai L-au urmat. Au facut aceasta asumandu-si toate riscurile pe care le aducea acest lucru. Ele nu au pretuit atunci nimic mai mult ca faptul de a-L urma pe Hristos, facand uneori aceasta, chiar mai bine decat Apostolii, care in fata patimilor Mantuitorului, fiind cuprinsi de frica au fugit. Al doilea aspect al marturiei mironositelor este vestirea, afirmarea cu tarie in fata tuturor, a lucrurilor pe care ele le-au crezut. Prin aceste doua lucrari ale credintei, mironositele au devenit renumite.[13]Urmarii lui Hristos ii urmeaza imediat si neconditionat vestirea Lui. Mesajul adresat in dimineata Invierii este acela de a propovadui Invierea:

 "Femeilor ascultati glas de bucurie:  Am calcat pe tiran  in iad si am ridicat lumea din stricaciune;  alergati de spuneti prietenilor Mei bunele vestiri; caci voiesc sa luminez zidirea Mea cu bucurie de acolo de unde a iesit intristarea".  [14]

Si Troparul care le are in vedere pe mironosite, este tot un indemn, o trimitere a lor la propovaduire: "Stand langa mormant, ingerul a strigat mironositelor femei: Miresmele sunt cuvenite pentru cei muritori, iar Hristos S-a aratat strain de putreziciune.  Ci strigati: A inviat Domnul, daruind lumii mare mila".  [15]

Slujba Duminicii Mironositelor ne arata ca ele si-au luat in serios misiunea.
                                 
"Femeile cele de Dumnezeu inteleptite, cu miruri in urma Ta au alergat si ca pe un mort cu lacrimi Te cautau; dar bucurandu-se s-au inchinat Tie, Dumnezeului celui viu  si Pastile  cele de taina, Ucenicilor Tai, Hristoase, au binevestit".  [16]

Ca cinstitori ai femeilor mironosite si urmatori impreuna cu ele, ai lui Hristos, celui rastignit si inviat, suntem si noi chemati sa ne marturisim credinta, sa vestim tuturor bucuria mantuitoare a Invierii lui Hristos.

"Sa laude neamurile si popoarele pe Hristos, Dumnezeul nostru, Carele a rabdat de buna voie crucea pentru noi si in iad a ramas trei zile;  si sa se inchine  Invierii Lui celei din morti, prin care s-au luminat toate marginile lumii".  [17]

Marturia Invierii, propovaduirea Celui rastignit si inviat, este strigat de chemare, vestire a faptelor minunate, prin care noi am fost ridicati din moarte la viata si de pe pamant la cer. O viata conform Evangheliei este o continua veste buna, o permanenta afirmare a Invierii lui Hristos.
 
3.    Iubire - Jertfa - Inviere 

Notiuni ca: iubire, jertfa, inviere, ocupa un loc central in crestinism. Termenii iubire si jertfa apar si in alte spiritualitati, dar legatura: iubire-jertfa-inviere este specifica crestinismului. Acesta are in centru Jertfa si Invierea Mantuitorului, care au la baza iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Legatura intre Iubirea, Jertfa si Invierea Mantuitorului este pusa in lumina cu cea mai mare claritate de slujba din Duminica Pastilor. La Duminica Mironositelor, este subliniata, pe langa Jertfa Mantuitorului si jertfa celor ce ii urmeaza Lui. La acest praznic, Biserica ne pune inainte cateva modele de iubire jertfelnica a Mantuitorului. -De ce iubire jertfelnica? -Deoarece iubirea nu poate exista fara jertfa, adevarata iubire fiind intotdeauna una jertfelnica. [18]Hristos ne-a iubit si din dragoste pentru noi S-a intrupat, a petrecut impreuna cu noi, a suferit si chiar S-a lasat rastignit pe cruce. Mironositele n-au putut muri impreuna cu El, dar I-au stat aproape in timp ce patimea, usurandu-I astfel suferinta prin impreuna lor patimire. Dupa ce Hristos a murit, "ele au plans, spaland trupul Domnului cu apa lacrimilor lor, "apa mai curata decat cea din fantana lui Iosif".  [19]In dimineata Invierii, cumparand mir, mironositele au venit sa unga trupul Domnului, biruindu-si firea lor feminina, netinand seama de faptul ca mormantul era pazit de ostasi si refuzand sa vada pericolul la care se expuneau din partea connationalilor evrei, care-L rastignisera pe Hristos. Sinaxarul sarbatorii ne relateaza in acest sens: "Femeile mironosite, avand ca niste ucenite, dragoste infocata pentru Hristos, cumparand miruri de mult pret, au venit noaptea la mormant, atat de frica iudeilor cat si din pricina obiceiului ca sa-L planga si sa-L unga cu miresme". [20]Dupa constatarea Invierii si primirea misiunii de a o vesti ele "au propovaduit Invierea si au adus multe marturii pentru credinta noastra".  [21]Iubirea jertfelnica se vede foarte bine si in ce-i priveste pe Iosif si Nicodim, impreuna praznuiti in aceasta zi. Ei isi asumasera riscul de a- L cobori pe Hristos de pe cruce si a-L ingropa, aducandu-I astfel cinste cand cei mai multi il necinsteau. Iosif i-a oferit chiar propriul sau mormant Mantuitorului, si nu ca unuia ce avea sa invieze, ci ca unui mort in sensul cel mai obisnuit al cuvantului. Plata iubirii acestora a fost jertfirea lor de catre connationalii evrei. Penticostarul ne relateaza ca: "Nicodim pentru ca nu avusese aceleasi simtaminte cu iudeii, a fost dat afara din sinagoga"[22],ceea ce practic inseamna excluderea lui din comunitate, lipsirea de orice drepturi, "iar Iosif, dupa ingroparea Trupului Domnului a fost aruncat de iudei intr-o praPastie, de unde insa a fost scos cu putere dumnezeiasca si a fost dus in Arimateea, care era locul lui de nastere".  [23]Prin urmare, iata si invierea. Cel ce moare pentru Hristos va trai vesnic - "Cine isi va pierde sufletul pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa". (Mc. 8, 35). Viata vesnica este doar la Dumnezeu. Toti cei care iubindu-L pe Hristos, vor avea puterea sa-si jertfeasca viata pentru El, pentru vestirea Invierii, sigur vor avea parte de inviere, de petrecerea impreuna cu Hristos.

"Rastignitu-Te-ai si Te-ai ingropat Hristoase, precum ai voit; pradat-ai moartea si ai inviat intru slava, ca un Dumnezeu si Stapan, daruind lumii viata vesnica si mare mila".  [24]
 
4.    Reflexii teologice la Duminica Mironositelor 

O caracteristica a slujbei de la Duminica Mironositelor, cand pomenim cu cinstire pe unii din martorii Inmormantarii si Invierii Domnului, este aceea ca pune in evidenta stransa legatura dintre Jertfa Mantuitorului si Invierea Sa. Utrenia duminicii reia in intregime canonul Pastilor. Legatura intre Moarte si Inviere, valoarea Jertfei, insemnatatea concreta  a aspectului ei mantuitor, este pusa in lumina de canonul  numit al Mironositelor. Intre cele doua se gaseste si un al treilea canon, al Maicii Domnului, cea prin care toate acestea au fost mijlocite.

"Firea cea stapanita de demult de moarte si de stricaciune, este ridicata la viata cea nestricacioasa si pururea vesnica, prin Cel ce S-a intrupat din preacurat pantecele tau,  Nascatoare  de Dumnezeu, Fecioara"  [25], spunem la slujba Utreniei, adresandu-ne Maicii Domnului. Crucea, Moartea, Invierea, toate sunt parti ale uneia si aceleiasi lucrari.
 
"Cu Crucea Ta ai nimicit blestemul lemnului; cu Ingroparea Ta ai omorat stapania mortii; iar cu Invierea Ta,  neamul omenesc ai luminat".  [26]

Moartea si Invierea Mantuitorului au insemnat "moartea iadului"[27], "pradarea vrasmasului"[28], "scularea lui Adam si eliberarea din lanturi a tuturor celor legati"[29], "potolirea plangerii stramoasei Eva"[30], "sfaramarea boldului mortii"[31], "invierea celor morti"[32]si"mantuirea noastra a tuturor"[33].Astfel stand lucrurile, noi privim Jertfa si Invierea Mantuitorului ca etape ale aceleeasi lucrari. Desi la slujba acestei Duminici atentia ne este indreptata si spre mormantul Mantuitorului, acum noi nu ne mai intristam, ci ne bucuram, ne bucuram din pricina Invierii. Hristos a murit pentru a invia. In dimineata Invierii mormantul este gol dar plin de slava lui Hristos cel inviat. In mormant se gasesc ingeri in vesminte luminate, care vestesc mironositelor Invierea Domnului. Mormantul e plin de lumina: "Acum toate de lumina s-au umplut, si cerul si pamantul si cele dedesupt".[34]Taria iadului a fost sfaramata, iar cei adormiti intru nadejde se bucura de Inviere. Ingerul intampina pe mironosite in  mormant spunandu-le: "nu va temeti" (Mt. 28, 5), pentru ca nu mai aveau de ce sa se teama. Miresmele pe care le adusesera ca unui mort trebuie inlocuite cu vestirea Invierii Domnului.

"Stand langa mormant, ingerul a strigat Mironositelor femei: Miresmele sunt potrivite pentru cei muritori;    iar Hristos S-a aratat strain de putreziciune. Ci strigati: A inviat Domnul, daruind lumii mare mila".  [35]

Cultul mortilor se transforma astfel in vestirea Invierii, in cultul Invierii. Cei dintre noi, adormiti intru nadejde, nu sunt morti ci vii, petrecand impreuna cu Hristos cel inviat, aceasta impreuna petrecere fiind obiectul rugaciunilor Bisericii pentru cei adormiti. Bisericile noastre sunt morminte ale lui Hristos - oricare sfanta masa este un altar de jertfa si un mormant al lui Hristos. Mormintele acestea insa, sunt pline de slava Invierii, sunt mormintele de la care sfintitii slujitori preiau si vestesc apoi la toata lumea mesajul Invierii Domnului. Din fiecare altar, din fiecare biserica Hristos Cel inviat isi face tron al slavei Sale, astfel ca acolo unde se propovaduieste Jertfa Lui mantuitoare se vesteste si bucuria Invierii, bucurie pe care ne rugam s-o traim mai intens in imparatia cea vesnica.

"O Pastile cele mari si prea sfintite, Hristoase! O intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si puterea! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, in ziua cea neinserata a imparatiei Tale".[36]

PS Sofian Brasoveanul
 
[1]Penticostarul,ed. cit. stih la Sinaxarul praznicului, p.105.
[2]Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran si Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Teologia Dogmatica, Manual pentru Seminariile Teologice, Bucuresti, 1991, p. 252-255.
[3]Penticostarul,ed cit. Duminica Mironositelor, Vecernia mare, Stihoavna, Slava., p. 92.
[4]Ibidem. Utrenia Duminicii Mironositelor, cantarea 1, canonul 3, oda 6, p. 97.
[5]Ibidem, Vecernia mare, Tropar, Slava., p. 93.
[6]Ibidem. Utrenie, Sinaxar, p. 106.
[7]Ibidem. p. 106
[8]Ibidem. p. 106.
[9]Ibidem. p. 106.
[10]Ibidem. Vecernia mare, Doamne strigat-am, stihira 10, p. 90.
[11]Ibidem. Vecernia mare, Tropar, Şi acum., p. 93.
[12]Ibidem. Utrenie, Sinaxar, p. 106.
[13]Pr. Gheorghe Paschia, Cer si pamant-Predici. Bucuresti, 1944, p. 181.
[14]Penticostarul, ed. cit. Luminanda sarbatorii, Slava., p. 112.
[15]Ibidem. Vecernia mare, Tropar, p. 93.
[16]Ibidem. Utrenie, cantarea 7, canonul 1, oda 1, p. 107.
[17]Ibidem. Utrenie, Laude, stihira 6, p. 113.
[18]Protos. Olivian Bindiu, De la cuvant la fapta-predici la duminicile si sarbatorile de peste an, Bucuresti, 1991, p. 29.
[19]Pr. Marin Negulescu, Predici la duminici si sarbatori, Bucuresti, 1991, p. 30.
[20]Pnticostarul, ed. cit. Utrenie, Sinaxar, p. 106.
[21]Ibidem.p. 106.
[22]Ibidem.p. 105.
[23]Ibidem.p. 105.
[24]Ibidem. Laude, stihira 7, p. 113.
[25]Ibidem. Utrenie, cantarea 6, canonul 2, oda 1, p. 104.
[26]Ibidem. Vecernia mare, Doamne strigat-am, stihira 5, p. 89.
[27]Ibidem. Utrenie, cantarea 6, canonul 3, oda 1, p. 104.
[28]Ibidem. Utrenie, cantarea 6, canonul 3, oda 4, p. 104.
[29]Ibidem.p. 104.
[30]Ibidem. Utrenie, Condac, p. 105.
[31]Ibidem, Utrenie, cantarea 5, canonul 3, oda 5, p. 103.
[32]Ibidem. Utrenie, catarea 4, canonul 3, oda 7, p. 101.
[33]Ibidem. Utrenie, cantarea 4, canonul 2, oda 2, p. 100.
[34]Ibidem. Utrenie, cantarea 3, canonul 1, oda 1, p. 97.
[35]Ibidem. Vecernia mare, Tropar, Şi acum., p. 93.
[36]Ibidem. Utrenie, cantarea 9, canonul 1, oda 2, p. 11