Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

[Aurel Conțu]

Cap. 9

 

Rezumat cap.8.

George Apostol se visează ridicând acolo, lângă stație, un așezământ special și se lasă antrenat de acest gând, încurajat și de Agnes Mărgărit, receptivă la orice inițiativă. Îl preocupă și problema încălzirii stației, asigurând combustibilul solid necesar funcționărei unei centrale termice pe lemne, destul de primitivă, de altfel.

 

La capătul unei săptămâni istovitoare reușise să pună la pământ coroanele brazilor și să umple magazia cu lemne, tăiate și așezate frumos. În urmă rămăseseră tulpinile goale, înalte de trei metri, lăsând impresia unui loc lovit de

meteorit. Inscripționase tulpinile de la 1 la 200, atât pe laterala fiecăreia, cât și pe partea de sus, cu vopsea roșie, apoi făcuse câteva fotografii de pe culmea alăturată. Descărcase imaginile pe calculator, folosind un program de grafică 3D, luat tot de pe calculator, și le suprapuse peste un hexagon regulat, cu laturile de 8 metri fiecare, vizualizând, după numere, tulpinile care se circumscriau polinomului și cele care erau în plus. Adăugase un al hexagon, mai mic, cu laturile de 1 metru fiecare, în interiorul celui mare și păstrase, de o parte și de alta a acestuia, tulpinile brazilor în dreptunghiul format cu laturile mari. Își făcuse o listă cu tulpinile care trebuiau tăiate și folosite pentru foc, alta, cu celelalte, care urmau să fie armăturile construcției. Deși toate aceste îi luaseră mult timp, nu neglijase nici partea cu încălzirea. Centrala funcționase și înainte de venirea sa, dar nu fusese curățată de ani de zile, lipsise lemnele și preocuparea pentru alimentarea ei. Agnes fusese de-a drepul încântată.

-  Nu-mi mai amintesc de când n-am mai dormit  fără să dârdâi de frig! îi spuse ea cu câteva zile în urmă. Nu mai vorbesc despre faptul că pot face și eu o baie, ca oamenii, sau privi la televizor!

- Într-adevăr, recunoscuse el, administrarea unui loc ca acesta este peste puterea unei femei. Uneori mă întreb cum ați rezistat atâta timp?

- Nu știu, cred că n-am dat importanță! Am tot sperat să vină cineva ca tine. Recunosc însă că nu m-am gândit niciodată că ar fi posibil să construiești ceva aici!

- La drept vorbind, nici eu. Ideea mi-a încolțit în minte intempestiv, într-o noapte, ține, pesemne, de psihologia umană, de instinctul de autoconservare, mi-e greu să vă explic!

- Nu-i nevoie. Mie mi-a fost clar din clipa în care te-ai apucat de tăiat brazii, dar mai ales din felul în care ai făcut-o. Se vede că ai un plan bine conturat!

- În linii mari știu ce am de făcut.

Deschise calculatorul și-i arătase proiectul la care lucrase până atunci.

- Fă-mă să înțeleg de ce ai ales hexagonul? se miră ea, privindu-l admirativ. Nu-i prea complicat?

- Nu, hexagonul are o mare încărcătură energetică, plus că este și foarte adaptabil condițiilor meteo extreme. Puterea vântului, de pildă, se disipă ușor, indiferent de direcție, iar dispersia luminii acoperă întreg perimetrul locuibil de la răsăritul Soarelui, la apus.

-   Interesant!

- Însă adevărata provocare, supralicitează el, o reprezintă asigurarea independenței  energetice, care presupune  efort și creativitate, dar și bani! Nu mai vorbesc despre timp!

- Bani sunt!

- Foarte bine, o să avem nevoie și de bani la un moment dat, nu știu exact când. Nu-mi cereți alte detalii că nu le am!

- Înțeleg. Poate îmi spui ceva despre durata proiectului! Când îl vezi terminat?

- La anul pe vremea aceasta, cred.

- Nu ești prea optimist?

- Nu, pot apărea unele întârzieri neprevăzute de câteva zile sau luni, dar nu mai mari de un an! În visul meu se întâmpla chiar mai repede!

Agnes Mărgărit arată cu degetul pe schița de pe calculator.

- Ce reprezintă hașurile acestea negre de pe tulpini?

- Indică faptul că trebuie tăiate. În picioare rămân doar cele care se găsesc pe linia hexagonului, adică structura de rezistență a zidului. Asta înseamnă altă săptămână de muncă!

- Te pot ajuta cu ceva?

- Doar cu moralul, nu vă văd cărând butuci cu spatele!

- Apropo! Unde-i mai pui? Magazia din spate e plină?

-  Îl stivuiesc afară pentru la iarnă. Umezeala de aici e tocmai ce le trebuie!

-  Nu vreau să te presez, continuă ea pe același ton glumeț, dar mi-ai rămas dator cu o promisiune gastronomică! Pe când să mă aștept?

- Poate pe duminică, dacă termin cu brazii, n-am uitat!

Închise calculatorul după ce rămase singur și se întinse în patul acela cazon, care-i amintea de armată, mulțumit că se destăinuise cuiva. Simțise nevoia aceea încă de când se apucase de treabă. Avea nevoie de susținerea ei, deși nu înțelegea de ce. Toți cei cu care vorbise în drum către stație, îi și cântaseră prohodul. Ceva dinlăuntru său se opunea cu înverșunare ideii de abandon, întoarcerii la viața de dinainte, fără niciun orizont. Acolo simțise că existența sa capăta un sens, sentiment pe care nu-l mai trăise până atunci, că este dorit și util.