Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

[Aurel Conțu]

Cap.27

 

Rezumat cap. 26

George Apostol descoperise, în sfîrșit, că era îndrăgostit de Agnisia. Nu încercase să-i ascundă acest lucru, mărturisându-i destul de confuz, ce-i drept, iar Agnisia, care bănuise de mult ce se ascundea în spatele eforturilor sale, îi răspunse cu îngăduință, dar și cu o ușoară nuanță de stânjeneală.

.

Umbrele înserării cuprinseră încet-încet încăperile spațioase ale hexagonului, dând strălucire corpurilor de iluminat și monitoarelor . George Apostol deschidea o nouă pagină din jurnalul său intim, în timp ce Agnisia naviga la întâmplare pe internet. Amândoi simțeau răbufnind tensiunea sentimentelor tot mai greu de controlat. Își fereau stingheri privirile unul de altul ca și când s-ar fi simțit vinovați de ceva.

- Eu cred că am să merg la culcare! spuse ea într-un târziu. Sper să pot dormi la fel de bine aici ca și în coliba unchiului Tom!

George Apostol zâmbise. Își amintise când îi povestise despre un oarecare Toma Vârtosu, care ridicase cabana. De afară se auzea vântul suflând în rafale.

— Se pare că previziunea ta despre vortex ( i se adresa pentru prima dată la persoana a doua) se adeverește! Nu m-aș mira dacă am vedea stația zburând!

— Nici eu. Hai să ne uităm pe fereastră!

Stația rămăsese deja fără acoperiș. Bucăți mari de tablă ondulată și scânduri zburau peste tot, unele lovind chiar și hexagonul, iar vântul creștea cu fiecare minut în intensitate. La un moment dat văzuseră scheletul stației tremurând spasmodic, apoi dezintegrându-se într-o ploaie de așchii, lăsând în urmă locul curat.

— Doamne! gemuse Agnisia. Cred că nu urmăm noi?

— Exclus. Suntem ancorați în vreo sută de trunchiuri de brad. Nu-ți mai spun de zidurile groase ca de cetate.

— Noapte bună atunci! adăugă ea și-l sărută scurt pe obraz, moment în care el o prinse în brațe. Fusese un gest reflex, reprimat, se pare, de mult timp. Apoi îi cuprinse capul între palme și o sărută pasional pe buze. Femeia nu-i opusese nicio rezistență, ba chiar îi înconjurase gâtul cu brațele și prelungise acel sărut cât putuse.

— De aproape un an mă tot chinui să-ți spun că te iubesc, îi șopti el cu înfrigurare.

— Și eu te iubesc, dragule. Pune mâna aici și vezi cum îmi bate inima!

George Apostol îi cuprinse sânul mic și rotund în podul palmei în culmea fericirii.

— Îmi era frică să nu mă respingi!

— Cum ai putut să crezi asta?Abia așteptam să mă iei în brațe!

— Dragostea mea...

— Te rog însă să mă lași mai ușor! N-am mai făcut asta de treizeci de ani!

— Te iubesc prea mult ca să mai pot judeca normal! Nu te supăra!

O purtse în brațe până în dormitorul ei și o așezase pe pat.

— Dragul meu! murmură ea pierdută, simțindu-i mâinile pe sub rochia foșnitoare. Nici nu bănuiești cât te iubesc!

Dar el n-o mai auzea. Lăsase instinctul vieții să-l poarte către sufletul ei. Îi auzea respirația inegală în urechi și îi simțea strânsoarea brațelor, sufocându-l.

— Iartă-mă, dragostea mea!

— Te iert, iubitule, dar nu te opri! murmură ea. Nu te mai opri niciodată!

Poate că și el ar fi dorit asta, numai că viața avea regulile ei nescrise. Se adunase cu greu din explozia aceea stelară și-i mângâie umerii obrajilor.

— Ești cea mai frumoasă și distinsă femeie din lume!

— Nici tu ești mai prejos, dragul meu! Credeam că mor și nu mai apuc o asemenea clipă! Rămâi în noaptea aceasta cu mine!

— Toată viața, Ingrid!

 

Se trezise primul. Femeia dormea dezvelită cu fața în sus. I se păruse atăt de fragilă și neajutorată încât se cutremură. Fusese de-a dreptul impulsiv în cursul serii, fără să-și dea seama că era o fărâmă de om. E drept că nici ea nu i se împotrivise, răspunzându-i cu o forță inexplicabilă. De unde avea atâta energie și simțire inepuizabile. Cunoscuse și alte femei, dar niciuna nu i se topise în brațe ca ea. Nu simțise nicio clipă diferențele de vârstă, dimpotrivă, pasiunea cu care-l întâmpinase fusese peste tot ce trăise până atunci. Se strecurase din pat și merse glonț la fereastră. Peisajul din fața hexagonului era dezolant. Cabana dispăruse

din locul pe care-l știa. Peste tot se vedeau urme de tencuială, bucăți de lemn, scule, materiale de construcții, mai mulți brazi și salcâmi prăbușiți, un adevărat dezastru. În timp ce se uita uluit la ce lăsase furtuna în urmă, Agnisia, care se trezise și ea, se lipise de spatele său.

— Îți dai seama că aș fi putut să mor dacă nu făceai hexagonul?

— Nici nu vreau să mă gândesc, iubito! Sigur am fi murit amîndoi.

— Va trebui să anunț la Centru. Sper să mă creadă!

— Camerele au filmat toată noaptea, stai liniștită! Descărcăm de pe card și le trimitem prin email!

— Adaugă și imagini cu hexagonul, din toate unghiurile, ca să le solicităm și bani pentru chirie! Hexagonul îți aparține!

— Ne aparține.

— Încă nu m-ai luat de soție și nici nu mi-am schimbat numele!

— Dă-mi voie să te cer acum! zise și se ațezase în genunchi. Vrei să fii soția mea până când moartea ne va despărți?