Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

[Aurel Conțu]

Cap.20

.

Rezumat cap.19

George Apostol se apucă de amenajarea interiorului noii construcții, începând cu prelucrarea lemnului. Gândise placarea pereților cu profile din lemn, îmbinate nut și feder, lucru anevoios de realizat cu dotarea precară pe care o găsise în magazie. Cu toate acestea reușește aducerea profilurilor la forma corespunzătoare, urmând să se concentreze pe îmbinarea lor.

.

Cu ușile și ferestrele închise munca devenise mai plăcută decât fusese până atunci. La fel, pregătirea prealabilă a materialului, îi asigura un ritm bun de lucru. Marginile profilurilor, fixate la îmbinările în unghi drept dintre pereți, îi ridicau o oarecare dificultate, în sensul că fiecare element trebuia introdus înclinat în feder, apoi presat cu un ciocan de cauciuc până ajungea la orizontală. În apropierea tavanului, lucrurile se complicaseră din nou, deoarece constatase că nu mai putea înclina elementul pentru a-l fixa în federe, fiind nevoit să renunțe la un nut și să realizeze prinderea cu un holtzsurub. Pierduse foarte mult timp până găsise și aplicase soluția la toți pereții, fără să împieteze asupra aspectului estetic general, la care se adăugase alt timp pentru șlefuire și lăcuire. Trei luni îi luase placarea pereților, tavanelor și pardoselilor, inclusiv a degajărilor pentru amplasarea uriașului ecran a telivizorului Samsung, a prizelor, întrerupătoarelor, lustrelor, caloriferelor, etc. Între ziduri și partea ornamentală din lemn lăsase un spațiu de jumătate de metru pentru mascarea cablurilor electricie și conexiunilor acestora ( prize, întrerupătoare, becuri, ventilatoare, aparatură electronică, etc.), ultima operație importantă, asupra căreia se concentrase după placarea interiorului. Găsise în magazie câțiva colaci de cablu monofilar din cupru, de 6 mm, suficient de gros pentru a suporta o tensiune mai mare decât puteau să producă generatoarele sale, dar și un colac cu cablu de 0,8 mmm, tot din cupru, pretabil la conectarea și transmiterea semnalelor de la senzori. Agnisia îi explicase despre regulile de amplasament ale aparaturii meteorologice pentru viteza vântului, presiunea admosferică, umezeală, temperatură în aer și sol, precipitații, etc., făcând o paralelă între aparatura veche și cea nouă. Așa descoperise că putea folosi amplasamentele vechi, montând senzori pe terminalele aparatelor existente. Urma doar să introducă conductorii de legătură în țevi din plastic, cuplate etanș între ele și îngropate în pământ. În dreptul hexagonului practicase cu flexul un șanț în zid, în care îngropase țeava, acoperind-o cu mortar, apoi făcuse o gaură la baza geamului, între zid și tocul ferestrei, pe unde trecuse cu țeava îndoită, în prealabil, către interior. Spațiu lăsat între zid și „lambriul” din lemn îi dăduse ceva bătaie de cap atunci când săpase cu flexul alte trei șanțuri pentru cele două fire groase de curent, fază și nul, separate unul de altul, și al treilea pentru celelalte, cu care urcase vertical spre tavan, traversase tavanul și coborâse în dreptul degajării lăsate pentru televizor. Fiind despărțite de ștraifuri de beton între ele, nu mai era cazul să le acopere sau să le izoleze. Odată terminată și această fază, cuplase lanțurile de antrenare de pe axele roții hidraulice la roțile dințate de pe axele generatoarelor, începând producerea efectivă a curentului electric. Hexagonul fusese invadat de o lumină intensă, îndulcită de nuanța alb-gălbuie a lemnului lăcuit.

.

Telefonul pe care-l primise Agnisia avuse un efect devastator asupra ei. Bărbatul de la celălalt capăt al firului o întrebase dacă fusese soția lui Toader Hociung.

- Mai întâi, îl luase ea la rost, ar fi trebuit să vă prezentați, apoi să-mi puneți o asemenea întrebare!

Bărbatu înghiți în sec.

- Da, îmi cer scuze, admise el rece, sunt căpitanul Vicol, de la poliția Stânca Vulturești. Confirmați ce v-am întrebat?

- Confirm, dar nu înțeleg de ce!

- Fostul dvs. soț a fost arestat de către DIICOT, pentru crimă și aderare la un grup infracțional. Avem nevoie de câteva informații de la dvs.

- Sunt douăzeci de ani de când ne-am despărțit, domnule căpitan! Nu mai știu nimic despre dânsul!

- Știm că mai venea din când în când cu provizii la stație!

- În interes de serviciu, domnule, nu venea la mine!

- Așa credeați dvs.!

- Mă rog, nu vreau să intru în polemică sterilă cu dvs. Dacă vreți să aflați mai multe, veniți aici!

- Bine, doamnă.

- La revedere!

Închise telefonul și pornise televizorul. Chipul lui Toader Hociung, neîngrijit și buhăit, umplea tot ecranul.

- Individul, relata crainica, o răpise din spatele școlii, de la liceul din Stânca Vulturești mai exact, folosindu-se de o mașină cu geamuri fumurii, o lovise, apoi o forțase să intre în casa lui, o adevărată cazemată, unde o violase. După viol o legase de mâini și plecase în oraș, descriind un traseu haotic, terminat cu achiziționarea unei cartele telefonice și sunarea părinților fetei, pretinzând că era logodnicul ei. În acest timp, fata se dezlegase la mâini, privise pe un geam minuscul și sunase la Serviciul de Urgență, 112, care n-o prea luase în serios. Intervenția abruptă a unchiului fetei, dublată de preluarea știrii de către televiziuni, declanșase la scurt timp nebunia, adăugase reportera, insistând pe imaginea lui Grigore  Păun, unchiul fetei.

.

George Apostol o găsise înmărmurită în fața televizorului. Îi trebuise câteva minute să înțeleagă ce se petrecea, uluit, la rându-i, de imaginea lui Toader Hociung.

- Spuneți-mi că nu văd bine! articulă el într-un târziu. Acesta nu-i fostul dvs. soț?

- Știi bine cine e, murmură ea gata să izbucnească în plâns. Nu el te-a adus aici?

- Tocmai de aceea.

- M-au sunat adineauri de la Poliție, continuă ea. Nu mai există nicio îndoială, dar parcă tot nu-mi vine să cred! Auzi, să facă trafic de carne vie!

- De minore, mai exact.

- Nu l-aș fi crezut în stare de așa ceva! Avea el păcatele lui, ți-am mai spus, însă ce aud acum depășește orice imaginație!

- Presa mai exagerează și ea.

- Nu, nu cred. Ultima dată când am vorbit cu mama, de curând, oricum, mi-a spus că are o vilă cât un palat. De unde? Din salariu lui de administrator?

- Eu zic să nu ne pripim.

- E prea târziu! N-ai auzit că lucra mână în mână cu polițiști, procurori, chiar și cu judecători, dacă-ți vine să crezi, și că aceștia se dau acum de ceasul morții ca să-l scape. Deja l-au lăsat o zi să-și șteargă urmele!

- Unii spun că e un criminal solitar!

- Exclus. Nu-i omul care să-și asume ceva, să lucreze pe cont propriu, toată viața a fost un executatant jalnic, sigur îl manevrează și acum cineva! Tu ce mai faci?

- Tocmai am terminat. Asta voiam să-ți spun când am intrat, dar n-am mai apucat!

- Glumești?

- Nu-mi prea arde de glume într-un moment ca acesta, credeți-mă! Mâine facem recepția și, poate, bem o sticlă de șampanie!