Reşedinţă a patriarhilor, Schitul Dragoslavele din judeţul Argeş a fost înfiinţat de primul întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, dar cel care i-a dat statutul de schit, deodată cu o frumoasă biserică din lemn, a fost Justinian Marina. Cel de-al treilea patriarh al României l-a îndrăgit pentru vecinătatea cu ţinuturile natale, dar şi pentru frumuseţea, simplitatea şi pacea locului.
Drumul până la Dragoslavele e pitoresc. Stau de strajă în zare Mateiaşul, Vârtoapele şi creasta Pietrei Craiului. Aflată la o distanţă de 18 km de Câmpulung Muscel, comuna face parte din aşezările de depresiune intramontană. Este traversată de DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov. Conform legendei, Dragoslav ar fi fost una dintre căpeteniile militare ale lui Negru-Vodă. După victoria purtată împotriva tătarilor la Cetăţeni, voievodul a răsplătit vitejia căpitanilor săi Costea, Badea şi Dragoslav cu proprietăţi „cât pot cuprinde cu privirea”. De aici localităţile Coteneşti, Bădeni, Stoeneşti şi Dragoslavele. În secolele XV-XVI, Dragoslavele era şi punct vamal (Câmpulung a fost capitala Ţării Româneşti în perioada 1330-1369). Făcea legătura cu Germania, Italia, Polonia şi chiar cu Orientul, prin căile navigabile Dunăre-Argeş.
Cum a luat fiinţă aşezământul
Aşezământul - reşedinţă a patriarhilor - a luat fiinţă în 1927, când Patriarhul Miron Cristea a cumpărat de la familia ilustrului arhitect Dimitrie Dima două vile în punctul numit „La Podişor”, împreună cu un teren, cu bani colectaţi de preoţii din Protopopiatul Câmpulung Muscel. Pentru cinstea de a alege ca loc de reşedinţă această localitate, obştea moşnenilor dragosloveni a mai făcut patriarhului o donaţie de 3 hectare de teren şi pădure. Prefectul de Muscel, ca să intre în graţiile patriarhului, care era prim-ministru şi regent, pentru că era an electoral, a întocmit actele nu pe Arhiepiscopia Bucureştilor, cum era dorinţa preoţilor musceleni şi a obştii moşnenilor dragosloveni, ci direct pe numele Patriarhului Miron.
Patriarhul Miron Cristea a început efectuarea unor lucrări de reparaţii şi modernizare a imobilelor şi parcului, dispunând şi construcţia unei a treia clădiri, care deserveşte stăreția. Celelalte două construcţii care existau deja sunt cea a Reşedinţei patriarhale şi a chiliilor cu trapeza. Aşezământul a devenit loc de popas pentru patriarhul care călătorea deseori în Transilvania.
Între anii 1950 şi 1960 în cadrul aşezământului a funcţionat o şcoală de cântăreţi bisericeşti.
„Era apropiat de oameni”
În 1947 se urmărea schimbarea destinaţiei aşezământului de la Dragoslavele în sanatoriu. Atunci a intervenit Patriarhul Justinian Marina, care, prin fermitatea şi autoritatea care îl caracterizau, l-a salvat, trecându-l în administrarea Arhiepiscopiei Bucureştilor. Totodată, patriarhul a început pe cheltuiala proprie ample lucrări de modernizare a clădirilor şi incintei. În 1949, Patriarhul Justinian a transformat aşezământul în schit, pe care l-a înzestrat cu o frumoasă biserică de lemn aşezată pe versantul drept al râului Dâmboviţa, în parcul Reşedinţei patriarhale. Biserica, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, a fost construită la sfârşitul secolului al XVII-lea, în stil maramureşean, şi a fost adusă de la Borşa la Predeal, fiind o vreme loc de rugăciune şi meditaţie pentru tinerii din „Straja Ţării”, organizaţie înfiinţată de Carol al II-lea. Când s-a strămutat, biserica a fost dezmembrată bucată cu bucată şi refăcută la Dragoslavele sub supravegherea meşterului Dumitrescu, ca să fie „loc de reculegere şi primire a delegaţiilor străine".
Pictura bisericii este originală, în stil ţărănesc. Sfinţirea s-a făcut pe 21 august 1949, de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Atunci a fost hirotonit întru arhiereu preotul Teofil Herineanu, venit de la greco-catolici, pentru Episcopia Vadului, Feleacului şi Clujului.
„Patriarhul Justinian a îndrăgit mult Dragoslavele. Venea aici ca pe meleagurile natale. Pentru odihnă şi pentru lucru. Se pare că ţinea aici şi şedinţele sinodale. Unele lucrări menţionează faptul că aici ar fi scris şi «Tâlcuirea Evangheliei şi cazaniile de peste an». Dăduse dispoziţie monahilor din schit să nu împiedice pe nimeni care venea să-i vorbească. Era apropiat de oameni”, ne-a povestit monahul Cosma Diaconu, care s-a documentat temeinic despre Schitul Dragoslavele, unde vieţuieşte din 2009, întrucât în 2014 îşi susţinea teza de licenţă cu titlul „Monografia locaşurilor de cult din comuna Dragoslavele”.
Patriarhul Justinian nu a ajutat numai schitul, ci şi comunitatea satului Dragoslavele, pentru lucrări de canalizare, pentru reparaţii la podul peste Dâmboviţa sau pentru noul sediul al Primăriei. A donat, de asemenea, scaunele pentru căminul cultural. Venea în sărbători la Biserica domnească „Adormirea Maicii Domnului” din sat şi stătea într-o strană, aproape de cântăreţ, cântând cu toată lumea.
Schitul păstrează la loc de cinste câteva lucrări donate cu dedicaţie de patriarh, respectiv o Evanghelie şi un Apostol dăruite în anul 1966 şi un Triod, în 1970. De asemenea, o colecţie de studii teologice din timpul arhipăstoririi sale, precum „Ortodoxia”, „Biserica Ortodoxă Română” şi „Apostolatul social”, cu scrierile patriarhului.
Memoriul patriarhului
În contextul Decretului din ’59, care avea drept scop distrugerea vieţii monahale în România şi slăbirea considerabilă a poziţiilor economice şi sociale ale Bisericii, Patriarhul Justinian s-a retras o vreme la Dragoslavele, unde a pregătit un memoriu în care solicita încetarea măsurilor represive.
De asemenea, patriarhul a căutat în timpul acesta soluţii prin care urmărea să blocheze discret şi cu tactul său caracteristic măsurile luate de Guvern. Pentru a câştiga timp, a amânat convocarea Sfântului Sinod pentru luna decembrie 1958. Retragerea la schitul-reşedinţă a produs panică în rândul clericilor. Se vorbea că patriarhul are domiciliu obligatoriu sau că era deja arestat.
O copie a memoriului patriarhului se păstrează în arhiva CC a PCR. Actul a fost depus de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, la Departamentul Cultelor, în data de 31 octombrie 1958 şi transmis, la 10 decembrie, spre lectură lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Documentul este extraordinar din mai multe puncte de vedere. În mod direct, se denunţă pe puncte măsurile adoptate împotriva Bisericii. Astfel, aflăm că fiii şi fiicele de preot erau discriminaţi în ceea ce privea şansele la studiu, iar părinţii lor trebuiau să se descurce cu un salariu redus şi în condiţiile creşterii considerabile a impunerilor pe veniturile parohiale. În cazul mănăstirilor, se reclama politica de sabotare a atelierelor mănăstireşti, care nu mai primeau comenzi din partea statului, dar nici a particularilor. La fel de rea devenise situaţia atelierelor eparhiale şi a tipografiilor. În plus, peste noapte, statul a început să vândă Bisericii materiale de construcţii la preţuri mult crescute.
Aceste măsuri erau dublate de acţiuni catalogate în mod deschis de către patriarh drept „propagandă antireligioasă", constând în sistarea construcţiilor şi reparaţiilor locaşurilor de cult şi declanşarea unei campanii intense de promovare, prin toate mijloacele, a ateismului şi de descurajare a convingerilor religioase.
Memoriul patriarhului dă mărturie despre un întâistătător demn şi responsabil, care nu se ferea de confruntare, însă şi foarte diplomat, după cum arată modul în care solicită încetarea măsurilor represive, sugerând că cele petrecute au fost o neînţelegere, iar Guvernul şi Partidul Muncitoresc ar trebui să reia vechea „colaborare" cu Biserica. Nu sunt semne de laşitate sau naivitate, patriarhul fiind conştient de faptul că avea în faţă un „partener" capricios. Patriarhul Justinian a crezut că diplomaţia sa, considerată de unii compromis, e mai bună pentru Biserică decât conflictul deschis.
În prezent
Schitul Dragoslavele este stavropighie patriarhală. Reşedinţa patriarhală a primit numele de Centrul social-cultural „Miron Patriarhul”-Dragoslavele.
În perioada 2008-2010, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş, s-au restaurat casele şi parcul Reşedinţei patriarhale şi s-a delimitat printr-un gard biserica şi parcul de restul incintei. Drumul spre bisericuţa de lemn trece pe sub o frumoasă boltă de trandafiri.
Pe 31 august 2010 a avut loc slujba de binecuvântare a lucrărilor, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în contextul împlinirii a 85 de ani de existenţă a Patriarhiei Române. Cu ocazia resfinţirii, Schitul Dragoslavele a primit un al doilea ocrotitor, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
În prezent, în schit se nevoiesc trei călugări, iar stareţ este arhimandritul Pavel Toderiţă.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius