Domnul Vieții cheamă la viață pe prietenul Lazăr

[Convergențe - Lumina]

Theologica

http://ziarullumina.ro/domnul-vietii-cheama-la-viata-pe-prietenul-l...

 

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 23 Aprilie 2016

În sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor prăznuim învierea Sfântului și Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos. Biserica a rânduit ca să se sărbătorească în această zi învierea lui fiindcă „sfinții și de Dumnezeu purtători Părinții noștri, sau, mai bine spus, Sfinții Apostoli, voind să pună, pentru curățire după postul cel de patruzeci de zile, Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos și a trăit din nou, tot așa și noi, deși am murit, la trâmbița cea din urmă vom învia și vom trăi veșnic”, cum menționează Sinaxarul Triodului din această zi.

Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Florii, în sâmbăta numită a lui Lazăr.

Părintele Alexander Schmemann ne atrage atenția că toată săptămâna a șasea a Postului Mare ne invită să devenim martorii celor întâmplate cu Lazăr și să ne identificăm cu el. Astfel, luni ni se spune: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr...”, marți: „Ieri și astăzi a fost boala lui Lazăr...”, miercuri: „Astăzi, Lazăr, murind, este îngropat și îl jelesc surorile...”, joi: „Două zi­le are astăzi Lazăr cel mort”, iar vineri: „Mâine, Domnul vine să ridice pe fratele cel mort al Martei și al Mariei”.

Învierea lui Lazăr ne este relatată de Sfântul Evanghelist Ioan, fiind prevestirea Învierii Domnului, dar și preînchipuirea învierii de obște a tuturor oamenilor la cea de-a doua venire a lui Hristos. De aceea, în troparul sărbătorii cântăm triumfător: „Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta adeverind-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule”.

Din Evanghelie aflăm că Lazăr era fratele Martei și al Mariei și locuia în Betania.

În zilele care au premers Intrării în Ierusalim, Mântuitorul se afla dincolo de Iordan, în Pereea, într-un ținut pustiu. Aici va primi vestea că Lazăr era grav bolnav și că este așteptat să-l vindece. Hristos nu pleacă spre Lazăr decât după două zile de la aflarea acestei vești. Ajunge în Betania, împreună cu ucenicii Săi, în cea de-a patra zi de la moartea lui Lazăr.

La intrarea în localitate este întâmpinat de Marta cu următoarele cuvinte: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. Hristos îi răspunde: „Eu sunt învierea și viața!”

La întrebarea lui Hristos: „Unde l-ați pus?”, cei din jur au răspuns: „Doamne, vino și vezi”. În cartea de cult Triod se spune: „Ca un muritor ai întrebat, iar ca un Dumnezeu ai înviat”.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune că Mântuitorul ­Iisus Hristos va plânge în fața mormântului lui Lazăr. El va lăcrima din milă pentru toată firea omenească, nu doar pentru Lazăr, ci pentru întreaga fire omenească intrată în stricăciune. Va cere să fie dată la o parte piatra de la ușa mormântului, Îi va mulțumi Tatălui pentru minunea ce avea să se întâmple și apoi îl va chema pe Lazăr afară. Acesta iese din mormânt așa cum fusese îngropat: înfășurat în giulgiu și cu mahramă pe față.

În acest fel, Hristos a oferit certitudinea că îi va învia pe toți oamenii. Așadar, nu vor învia numai drepții, în vreme ce pă­cătoșii vor dispărea, ci vor învia cu toții și se vor înfățișa înaintea înfricoșă­to­ru­lui scaun de judecată al lui Hristos.

Prezența impunătoare a lui Hristos în fața mormântului și a morții, vocea Sa poruncitoare prin care sufletul lui Lazăr s-a întors în trupul mort, readucerea la viață a trupului lui Lazăr și prezența plină de viață a lui Lazăr în casa sa, împreună cu cei apropiați lui, sunt preînchipuiri ale celor care se vor petrece la cea de-a Doua Venire a Domnului. Cu adevărat, această minune săvârșită de Hristos a fost închipuirea „învierii de obște a morților” (Sfântul Chiril al Alexandriei).

Între învierea lui Lazăr și învierea oamenilor la cea de-a doua venire a lui Hristos există, fără îndoială, o diferență esenția­lă. După înviere, Lazăr nu a luat trup duhovnicesc, ci același trup pe care îl avea înainte să moară, cu toate trăsăturile caracteristice stricăciunii și supunerii față de moarte, drept care avea nevoie în continuare de hrană și de toate cele necesare pentru întreținerea trupului biologic. Acest lucru reiese și din faptul că mai apoi el a murit din nou. Așadar, în ciuda învierii sale, el a luat trup muritor și vremelnic. Însă, după cea de-a doua venire a lui Hristos, când trupurile vor învia, ele vor fi duhovnicești, nemaiavând nevoie de hrană, de somn, de apă sau de veșminte.

Învierea lui Lazăr a arătat că Hristos, Care a săvârșit această mare minune prin Dumnezeirea Sa, poate să îi învieze pe oameni în ziua pe care El o va alege. El este Dumnezeu puternic și stăpânitor.

Prin învierea lui Lazăr, Hristos preînchipuie învierea de obște a trupurilor omenești, Acela Care l-a înviat pe Lazăr, care era mort de patru zile și mirosea, poate să-i învieze și pe oamenii ale căror trupuri s-au descompus după ieșirea sufletului din ele. De altfel, învierea viitoare a trupurilor se mai numește și renaștere sau rezidire, pentru că este vorba despre o nouă creare. Această nouă creare nu înseamnă că trupurile vor căpăta o altă formă, fiindcă, rămânând aceleași, ele vor fi izbăvite de stricăciune și de stăpânirea morții, devenind trupuri duhovnicești. 
După omorârea arhidiaconului Ștefan, Lazăr împreună cu surorile lui au mers în insula Cipru. Era și el căutat pentru a fi omorât. Când Pavel și Barnaba, aflați în prima lor călătorie misionară, au poposit în Cipru, l-au întâlnit acolo și l-au hirotonit Episcop al Ciprului. Tradiția spune că, după ce a fost înviat de Hristos, a mai trăit 30 de ani, apoi a murit.

A fost îngropat în localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormântul lui s-a zidit o bisericuță. Pe la 890, împăratul Leon al 6-lea Înțeleptul a mutat moaștele la Constantinopol. În schimbul sfintelor moaște, a oferit bani și meșteri care au ridicat, în Larnaca, Biserica „Sfântul Lazăr”, care se vede și astăzi. În 1204, când cruciații au cucerit Constantinopolul, au dus în Occident moaștele lui Lazăr. Păstrate inițial în Marsilia, au fost purtate apoi în alte locuri, încât astăzi s-a pierdut urma lor. În anul 1972, în timpul lucrărilor de restaurare a bisericii din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu cu un fragment din moaștele Dreptului Lazăr. Pe sicriu scrie: „Lazăr cel de a patra zi, prietenul lui Hristos“.

La fiecare pomenire a celor adormiți, Lazăr este chemat să se roage pentru ei: „...pentru rugăciunile Sfântului și Dreptului Lazăr cel înviat a patra zi din morți...”

Dureros pentru noi este că ne-am obișnuit cu moartea atât de mult, încât am ajuns să o considerăm firească. Nu suntem conștienți de faptul că omul nu a fost creat să moară, că moartea a fost înghițită de biruința lui Hristos prin înviere (1 Cor. 15, 50-54). Învierea lui Lazăr este invitația sau chemarea de a ieși din moarte și a intra în Viață prin Hristos, Domnul Vieții.