Dobrogea: Impresii de călătorie (IV)

[altmariustotal catolic]

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20160896

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie: "Aurul şi argintul antic al României"

Am urcat la ultimul etaj al muzeului. Aici era expoziţia itinerantă: "Aurul şi argintul antic al României". Piese originale din aur şi argint au fost aduse de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Tezaurul călătoreşte prin toată ţara şi poate fi admirat în diferite muzee din ţară. Proiectul a fost iniţiat în decembrie 2013 de Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară. Expoziţia o văzusem şi la Iaşi la redeschiderea Palatului Culturii.

Colecţia are 1.004 de piese arheologice din aur şi argint descoperite pe teritoriul României, acoperind o perioadă istorică de peste 5000 de ani, cuprinsă între Eneolitic (4500-3500 î.C.) şi Antichitatea Târzie (sec. VII d.C.).

Cele şase secţiuni erau structurate cronologic: "Eneolitic", "Epoca bronzului şi prima epocă a fierului", "Cultura getică preclasică", "Cultura geto-dacică clasică", "Perioada romană", "Antichitatea târzie şi Evul Mediu timpuriu". Panourile cu texte explicative îl ajutau pe vizitator să înţeleagă epoca istorică, modul în care s-a făcut descoperirea etc.

Am admirat tezaurul de la Sultana, de la Rădeni, Agighiol-Tulcea, Peretu (jud. Teleorman), Carsium (Hârşova), obiecte din mormintele princiare de la Apahida, brăţările dacice de aur descoperite în Munţii Orăştiei, dar şi cosoni, podoabe, monede, diademe, fibule, accesorii vestimentare, vase, coifuri, piese din armament etc.

Brăţările dacice au fost descoperite în perioada 1999-2001 de grupuri organizate de hoţi. Cu ajutorul detectoarelor au descoperit mai multe brăţări pe care nu le-au vândut imediat. În perioada 2007-2001 statul român a plătit pentru recuperarea a 13 dintre cele 25 de brăţări. Podoabele cântăresc între 700 g şi 1,2 kg şi au lungimi între 1,7 şi 3 m, majoritatea fiind purtate de bărbaţi.

Tezaurul de la Agighiol (sec. IV î.C.) a fost descoperit în 1931. Căutătorii de comori localnici au jefuit tumulul, un mormânt al unor regi sau prinţi. Hoţii nu au fost prinşi. Un coif a ajuns în SUA. Cercetarea arheologică a descoperit apoi un complex funerar, cu morminte dacice, getice şi scitice, cu încăperi separate dedicate bărbaţilor, femeilor şi cailor, şi cu câteva podoabe de aur, vase de argint (unul cu o inscripţie), un coif de argint, piese de aramă şi harnaşament. Tezaurul a ajuns la Bucureşti. Mare parte s-a pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când clădirea a fost bombardată.

Printre exponate era şi o parte din cel mai mare tezaur din România: cel de la Pietroasa, cunoscut sub numele "Cloşca cu puii de aur" (datorită fibulelor în formă de pasăre). La începutul secolului XX a circulat prin cele mai faimoase muzee europene (Paris, Londra), a trecut printr-un furt (19-20 decembrie 1875, recuperat în 1876, cu un colan cu inscripţie gotică runică mai puţin de jumătate, fiind vândut unui bijutier care parţial l-a topit), a fost salvat dintr-un incendiu (1884), trimis la Berlin de Carol I pentru restaurare, a plecat în Rusia în primul Război Mondial, a revenit în ţară iar în 1956, iar din 1971 se află în colecţia Muzeului Naţional de Istorie.

Istoria descoperirii tezaurului este extrem de interesantă, captivându-l şi pe Raymund Netzhammer care în 1912 a mers să caute locul descoperirii (Din România. Incursiuni prin această ţară şi istoria ei, vol. II, Ed. "Humanitas", Bucureşti, 2010, p. 255-266). A urcat din Breaza muntele Istriţa, a coborât, a ajuns la Istriţa de Jos, a vizitat rămăşiţele unui castru antic dreptunghiular, posibil vechea cetate Comidava. Arhiepiscopul notează, pe lângă istoria descoperirii, că locul descoperirii tezaurului "nu a putut fi stabilit cu exactitate, chiar la un an după descoperirea obiectelor".

Tezaurul a fost scos la lumina zilei în martie-aprilie 1837 (în ajunul Paştelui) de către doi pietrari (Ion Lemnaru şi socrul lui Stan Avram), în timp ce scoteau blocuri de calcar dintr-o carieră de pe dealul Istriţa (750 m). Tezaurul se afla sub un bolovan aflat la mică adâncime. L-au ţinut ascuns în pod, apoi la o rudă (Nicolae Baciu).

Necunoscând valoarea obiectelor, unul dintre ei a dat unui ţigan o bucată dintr-o piesă pentru a-i cârpi un vas din gospodărie, crezând că e de aramă. Ţiganul a "zvârlit cât colo bucata de metal, zicând stăpânului ei că nu e bună de nimic", notează Alexandru Odobescu în însemnările sale. De asemenea, pietrele încrustate pe piese, cei doi pietrari le-au aruncat la porci crezând că e este vorba de sticlă colorată.

În cele din urmă au vândut tezaurul mai pe nimic (câteva obiecte şi patru mii de lei, preţul unei perechi de boi) unui albanez (Anastase Tarba Verussi), un antreprenor care construia un pod peste pârâul Câlnău, şi la care lucrau cei doi pietrari. Verussi a lovit piesele cu toporul pentru a le transporta mai uşor, a tăiat o tavă de 8 kg de aur masiv şi a vândut-o pe bucăţi.

Gheorghe Frunză Verde, arendaşul moşiei Pietroasele, a cumpărat o parte din piesele de aur de la Verussi, restul pieselor fiind îngropate în malul stâng al pârâului Câlnău. Pentru că nu a vrut să-i mai vândă a fost denunţat. Au fost arestaţi Lemnaru, Avram, Baciu şi cei doi fii ai săi, Verussi, precum şi nişte săteni care ştiau câte ceva. Ancheta a început să treneze când a fost implicat vizitiul postelnicului Dumitrache, care deţinea şi el două "tăbliţe de aur" şi nişte "pietre verzi", declarând că restul aurului se află la Alecu Ghica, o rudă a domnitorului. Ceea ce s-a recuperat din tezaur a fost depus la muzeu în 1842, după ce Ghica Vodă a căzut de la domnia ţării.

În 1875, Grigore Pantazescu, 21 de ani, fost seminarist şi lucrător la circ, aflând că dulapul în care era comoara de multe ori nu era coborât în dulapul de siguranţă, s-a strecurat cu o cheie contrafăcută în camera de deasupra sălii de expoziţie. Era noapte şi viscol şi paznicii dormeau. A tăiat cu ferăstrăul o gaură prin duşumea şi prin tavanul sălii a coborât pe o funie; a îndepărtat geamurile cu un cuţit şi a scos piesele; cu ajutorul pantalonilor le-a împachetat şi le-a ridicat în ascunzătoarea de sus; a spart câteva piese, pe altele le-a turtit pentru a putea să le ascundă în îmbrăcăminte; un colan şi o bucată din taler le-a luat sub braţ, abandonându-le apoi în zăpadă; dimineaţa un profesor universitar a găsit piesele abandonate şi a dat alarma. Hoţul a fost prins după câteva zile, comoara fiind recuperată din cutia de rezonanţă a pianului unde o ascunsese.

Destinele unora dintre aceia care au avut de-a face cu tezaurul au fost tragice. Cei doi pietrari au murit în închisoare înainte de proces. Gh. Pantazescu care l-a furat în 1875 a primit 6 ani de închisoare şi a fost împuşcat în închisoarea din Cozia când încerca să evadeze, cu câteva zile înainte de a fi eliberat. Nicolae Baciu a murit de tuberculoză în închisoare în 1840. George şi Achim Baciu au fost pedepsiţi cu 30 de lovituri de bici. Frunză Verde a murit ca boier de rangul doi în 1857; postelnicul Dumitrache a dispărut misterios în urma unui incendiu care i-a mistuit casa. Anastase Verussi a rezistat anchetei (se crede că prin mituire) şi, după câţiva ani, a murit bogat, probabil, cred unii, o parte din bogăţia lui a provenit din piesele pe care nu le-a dat statului. Alexandru Odobescu s-a sinucis în 1895.

Iniţial, tezaurul era compus din 22 de piese (unii cred că erau 24 de piese) de peste 40 kg, însă astăzi sunt cunoscute doar 12 obiecte, cântărind 19,820 kg. Cinci dintre acestea sunt lucrate în aur (un platou mare, o cană, o pateră cu decor în relief şi cu statuetă în centru, un colan cu inscripţie şi un colan simplu). Celelalte şapte piese sunt împodobite cu pietre preţioase (un colan, patru fibule, două vase poligonale). Se crede că inscripţia de pe un colan se poate citi: "Gutan(e) Iowi hailag" care ar putea fi tradusă: "Lui Jupiter al goţilor consacrat".

Unii datează tezaurul în sec. V d.C., fiind atribuit ostrogoţilor. Alexandru Odobescu a datat tezaurul în sec. IV d.C. atribuindu-l regelui vizigot Athanaric. Se crede că piesele ce compun tezaurul au fost îngropate undeva între anii 376, anul invaziei hunilor la nordul Dunării, şi 380, anul retragerii lui Athanaric în Imperiul Roman, odată cu apropierea hunilor.

În anul 1979, sătenii din Pietroasa au ridicat pe locul unde a fost descoperită tezaurul un monument simplu, pe care a fost inscripţionat: "În acest loc în 1837 a fost descoperit TezaurulCloşca cu puii de aur de la Pietroasa de doi pietrari: Ion Lemnaru şi Stan Avram. Tezaurul este compus din 22 de piese şi cântăreşte 19 kilograme".

Fotografii nu am reuşit să facem. De aceea cele care însoţesc textul sunt de pe diferite site-uri de pe internet.

Înainte de a porni spre muzeu, părintele Iacob Ieronim ne-a atenţionat că vom găsi expoziţii permanente de numismatică, icoane sau de pipe din sec XVII-XIX, dar noi nu le-am văzut. Probabil au fost strânse pentru a face loc expoziţiei itinerante "Aurul şi argintul antic al României".

Neuitând scopul pentru care am venit la Constanţa, adică descoperirea urmelor începuturilor creştinismului în această zonă, la ieşirea din muzeu am cerut o carte sau un pliant cu privire la bazilicile descoperite în Tomis: "Nu avem", a fost răspunsul. Am întrebat de o carte cu privire la săpăturile arheologice de la Tomis. Acelaşi răspuns: "Nu avem". Nici informaţii cu privire locul unde s-ar putea afla bazilicile descoperite nu ni s-au dat. Am plecat sperând să găsim în altă parte ceea ce căutam.

Pr. Cornel Cadar