”Doamne, ocrotește-i pe creștinii prigoniți”: papa Francisc, în bazilica romană Sfântul Bartolomeu

[altmariustotal catolic]

Papa Francisc, la predica celebrării liturgice în amintirea ”Noilor martiri” la bazilica romană Sfântul Bartolomeu. - AP

RV 23 apr 2017. În seara de sâmbătă, 22 aprilie 2017, Sfântul Părinte a prezidat la ora 17.00, în bazilica Sfântul Bartolomeu de pe Insula din Tibru, o celebrare liturgică în memoria ”Noilor martiri” din secolele XX și XXI, organizată de Comunitatea Sfântul Egidiu. Slujba a cuprins proclamarea lecturilor biblice și a Sfintei Evanghelii, predica papei Francisc, Rugăciunea credincioșilor, recitarea rugăciunii ”Tatăl Nostru” și binecuvântarea apostolică finală. După celebrare, pontiful a mers în capelele laterale unde se păstrează amintiri de la ”Noii martiri”, printre acestea fiind și paramanul arhimandritului ortodox român Sofian Boghiu. La final, Sfântul Părinte a avut o întâlnire cu un grup de refugiați, mai multe femei care au fost victime ale traficului cu ființe umane și cu un grup de minori neînsoțiți de care se ocupă Comunitatea Sf. Egidiu.

Emoționante, mărturiile oferite de rudele și prietenii ”Noilor martiri” după lecturile biblice. Una dintre mărturii a fost dată de Roselyne Hamel, sora părintelui Jacques Hamel, ucis de militanți islamici în 26 iulie 2016 la Rouen, în Franța, în timpul Sfintei Liturghii: «Fie ca jertfa lui Jacques să aduce roade – a spus Roselyne – pentru ca bărbații și femeile timpului nostru să afle calea care duce la conviețuirea pașnică».

”Am venit ca pelerini în bazilica Sfântul Bartolomeu pe Insula din Tibru, unde istoria antică a martiriului se unește la memoria noilor martiri, a numeroșilor creștini uciși de ideologiile nebunești din secolul trecut, dar și astăzi, fiind uciși pentru că erau discipoli ai lui Isus”, a afirmat la predica celebrării liturgice papa Francisc, care a subliniat că Biserica este Biserică dacă este Biserica martirilor, a celor care își dau viața, dar și a celor care mărturisesc credința în viața de fiecare zi. Pontiful a amintit și drama refugiaților, care deseori nu sunt primiți în Europa, și necesitatea unei solidarități mai mare față de ei. Momentul liturgic a început cu gestul de venerație față de relicvele Sfântului Apostol Bartolomeu și de marea icoană a ”Noilor martiri”. Dar, a recunoscut la predică Sfântul Părinte, ”există și numeroși martiri nevăzuți, acei bărbați și acele femei care rămân credincioși puterii blânde a iubirii, glasului Duhului Sfânt, cei care în viața de fiecare zi se străduiesc să-i ajute pe frați și să-l iubească pe Dumnezeu fără rezerve”. De altfel, a continuat papa Francisc, Isus, care a vorbit întotdeauna de iubire, folosește un cuvânt impresionant, cuvântul ”ură”, atunci când simte necesitatea să-i avertizeze pe discipolii săi din orice timp: ”Nu vă înfricoșați! Dacă lumea vă urăște, să știți că pe mine m-a urât înainte de voi” (In 15,18). Este ura principelui acestei lumi față de cei care au fost mântuiți de Isus:
Papa Francisc: «Originea urii este aceasta: cum noi suntem mântuiți de Isus, iar principele acestei lumi nu vrea acest lucru, el ne urăște și trezește prigoana, care din timpurile lui Isus și ale Bisericii de la începuturi continuă până în zilele noastre. Câte comunități creștine sunt astăzi persecutate!»

În aceste timpuri grele, papa afirmă că Biserica are nevoie de martiri, de mărturisitori, dar precizează: ”martirul poate conceput ca un erou, dar aspectul principal al martirului este că a fost un beneficiar al harului. Ceea ce ne face martiri este harul lui Dumnezeu, nu curajul”. Dacă Biserica are nevoie de ei, nu are mai puțină nevoie de sfinții de fiecare zi, de sângele viu al Bisericii care o face să meargă mai departe pe drumurile istoriei. Apoi, detașându-se de textul pregătit, papa Francisc a adăugat spontan, referindu-se la icoana ”Noilor martiri”:
Papa Francisc: «Astăzi, aș vrea să adaug încă o icoană în această biserică. O femeie. Nu știu care era numele ei, dar ea ne privește din ceruri. Eram la Lesbo, îi salutam pe refugiați și am întâlnit un om de vreo treizeci de ani, cu trei copii. S-a uitat la mine și mi-a spus: ”Părinte, eu sunt musulman. Soția mea era creștină. Când în țara noastră au venit teroriștii, ne-au urmărit și ne-au întrebat ce religie avem. Au văzut-o pe soție purtând o cruciuliță și i-au cerut să o arunce. Ea nu a făcut așa ceva și au înjunghiat-o în fața mea. Ne iubeam foarte mult”. Aceasta este icoana pe care o port aici împreună cu mine. Nu știu dacă omul acela este încă la Lesbo sau dacă a reușit să meargă în altă parte. Nu știu cum a reușit să iasă din acel lagăr de concentrare, pentru că taberele de refugiați, foarte multe, sunt de concentrare, din cauza mulțimii de oameni care sunt lăsați acolo. Popoarele generoase care îi primesc trebuie să poarte în continuare această povară pentru că acordurile internaționale par să fie mai importante decât drepturile omului. Acest om nu avea dorința de a se răzbuna: el, musulman, avea această cruce a suferinței pe care o purta fără resentimente”.

”Doamne”, a încheiat papa Francisc predica celebrării, ”fă-ne vrednici mărturisitori ai Evangheliei și ai iubirii tale. Revarsă mila ta asupra omenirii. Reînnoiește Biserica ta, ocrotește-i pe creștinii prigoniți, dăruiește cât mai grabnic pacea ta lumii întregi!”.

(rv – A. Dancă)