Disputa din jurul unei mănăstiri ce ascundea cândva bijuterii, iar azi e plină de gunoaie

[Българска страница]

AutorCiprian Plăiaşu, membru altmarius.ning

• http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/disputa-jurul-u...

La câţiva kilometri de oraşul Piteşti, în proaspătul municipiu Mioveni, există un monument istoric aflat într-o avansată stare de degradare, care este, din păcate pentru el, subiectul unei dispute între autorităţile locale şi Biserica Ortodoxă, mai exact Mitopolia Argeşului şi Muscelului.

Ansamblul mănăstirii Vieroşi, situat în cartierul (fost sat) Făgetu, din Mioveni, este un monument istoric, inclus pe Lista Monumentelor Istorice ca edificiu de importanţă naţională – categoria A, mai puţin cunoscut datorită faptului că încă nu a fost inclus într-un itinerariu istorico-turistic. După cum am mai văzut, acest lucru este unul comun, din păcate, la noi în ţară.

Istoria unui ansamblu fortificat

Mănăstirea datează din secolul al XVI-lea, fiind ctitoria vornicului Ivaşcu Golescu şi a clucerul Albu Golescu, pe temelia unei biserici mai vechi. Lăcaşul, construit între anii 1571 – 1573, a avut statut de incintă monahică până în anul 1864, când, legii secularizării averilor mănăstireşti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost transformată în biserică de mir.

În anul 1645, marele vistier Stroe Leurdeanu a refăcut parţial mănăstirea. Tot atunci, ansamblul mănăstiresc a fost împrejmuit cu un zid înalt de cca10 m, care delimita incinta patrulateră, accesul fiind realizat pe faţada sudică, sub formă de gang surmontat de turnul clopotniţă. Întrucât în anul 1825 biserica se ruinase, episcopul locului Samuil Sinadon Tărăşescul o reface din temelie. Reparaţii au fost realizate şi în anul 1937, când s-a intervenit asupra bisericii de mir. Lucrări de de restaurare ale Bisericii cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” au fost realizate şi între anii 1955 – 1956.

La limita accesului în mănăstire a fost amplasată o cruce de piatră (1836), ce constituie un argument prezumtiv al existenţei, în incintă, a unui atelier de pietrari. Ansamblul cuprinde mai multe elemente: biserica mare - „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, biserica din cimitir (mică) - „Adormirea Maicii Domnului”, clopotniţa (turnul porţii), stăreţie, chilii, zidul de incintă.        În timp, părţile componente ale ansamblului monumental s-au degradat accentuat pe fondul dezinteresului şi a lipsei execuţiei lucrărilor minimale de consolidare/conservare. Astfel în afara bisericilor celelalte elemente sunt la stadiul de ruine.

Click pe imagini pentru mai multe fotografii

Turnul clopotniţă a fost primul afectat de procesul de degradare, acesta ruinându-se în timp, actualmente fiind vizibil doar partea sudică a acestuia. Cercetările istorice au relevat faptul că nişele şi coloanele aparente care încadrează intrarea în biserică, nu sunt corespondente altor construcţii realizate în acea perioadă, având o puternică influenţă romano-catolică, fiind astfel argumentată ipoteza conform căreia, la construirea imobilului au fost folosiţi meşteri sau arhitecţi catolici.

Importanţa istorică a mănăstirii este dată de statutul aparte pe care, probabil, construcţia a avut-o, aceea de mănăstire fortificată care servea la adăpostirea podoabelor şi obiectelor de valoare, în timpul invaziilor sau a vremurilor de restrişte.

Argumentul istoric prioritizează necesitatea desfăşurării de cercetări arheologice în zonă, mai ales că, în unele manuscrise se aminteşte faptul că între biserica mare şi cea din cimitir (biserica mică) – situată la o diferenţă de nivel de aproximativ 5m şi la o distanţă de peste 100 m, ar fi un tunel subteran care asigura tranzitul călugărilor, cu rol inclusiv de depozitare a comorilor.

Cum arată nişte monumente de patrimoniu

Cea mai grav afectată este Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cimitir,  aflată în prag de colaps.

Lăcaşul de cult este dezafectat şi folosit ca rampă de depozitare a gunoiului menajer, atât de către enoriaşi, cât şi de persoane aflate în tranzit. Aceasta mai ales că uşa nu mai poate fi închisă, iar ferestrele au dispărut în totalitate. Urmele de frescă au dispărut în totalitate, datorită fisurilor pronunţate, prin care chiar se poate chiar vedea direct în interior. Aceste crăpături au permis intemperiilor vremii să pătrundă direct în incinta locaşului accelerând procesul de distrugere. Totodată, fisurile au dus la dislocare unor părţi mari din zid. În prezent bucăţile sunt susţinute doar de tocul uşii sau de piatra care asigură delimitarea ferestrelor. Incinta a devenit un pericol pentru trecători, structura de rezistenţă fiind slăbită şi datorită excavării pământului din apropierea fundaţiei. Întrucât s-au aprobat ca o serie de morminte să fie săpate chiar în apropierea bisericii, această lucrare a dus l-a afânarea terenul, creând un pericol suplimentar asupra structurii de rezistenţă.

Biserica mare este la rândul ei afectată de igrasie, vizibilă atât pe faţadele exterioare cât şi la interior. Există riscul ca acest fenomen să cuprindă elementele de originalitate cu caracter de unicat pentru arealul geografic care fac acest monument deosebit.

Dispută pe banii publici, daţi pentru „o ruină”

În cursul anului 2012, după o perioadă de peste 80 de ani în care autorităţile locale şi ceilalţi factori responsabili pentru păstrarea şi conservarea elementelor de valoare istorică au tratat cu indiferenţă aspectele legate de păstrarea moştenirii culturale, Consiliul Local Mioveni a alocat suma de 40.000 lei pentru efectuarea lucrărilor de cercetare arheologică şi descărcarea de sarcini arheologice ale arealului aferent. Această lucrare ar fi trebuit realizată de cei de la Muzeul Judeţean de Istorie Piteşti.

Disponibilitatea autorităţilor publice locale s-a lovit însă de atitudinea obstructivă a administratorului legal – Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Actualmente lucrările sunt blocate de neînţelegeri privind modalitatea concretă de folosire comună a fondurilor, mai ales că, prevederile legale împiedică o autoritate a administraţiei publice locale să finanţeze, din bugetul deţinut, astfel de lucrări pe un teren care nu se află în administrare directă, ci aparţine unui terţ. Mai exact, deşi de cele mai multe ori când se pune problema reparării unui monument aflat în administrarea Bisericii aceasta indică spre autorităţile statului, în momentul în care se alocă nişte fonduri de la stat, aceeaşi instituţie preferă să se folosească de atribuţiunile sale de proprietar ca să împiedice desfăşurarea lucrărilor. Iar probabil soluţia care convine autorităţilor eclesiastice din zonă, cea de a primi direct banii de la bugetul local este, conform legii ilegală.

Blocajul creat este în defavoarea obiectivelor de patrimoniu din cadrul ansamblului, mai ales că aceste lucrări sunt prealabile oricărui demers de restaurare ce poate fi iniţiat şi realizat la solicitarea organelor Ministerului Culturii.

Dacă ar fi să punem iar o întrebare incomodă mai multor factori angrenaţi în acest proces este aceea: de ce nu s-a luat o măsură punitivă de către autorităţile abilitate ale statului (DJCCPN Piteşti) asupra administratorului? Întrebarea, deşi legitimă, rămâne retorică, iar un eventual răspuns primit, ca şi în alte cazuri, nu are cum să fie mulţumitor din moment ce nu schimbă cu nimic situaţia. (click aici pentru a vedea legislaţia)

La nivelul istoricilor şi a specialiştilor locali se afirmă că cercetarea arheologică a Mănăstirii Vieroşi poate scoate la lumină o serie de alte valori arhitecturale, mai ales că, un studiu amănunţit al zonei nu a mai fost făcut, iar eventualele descoperiri arheologice ar putea conduce la mediatizarea obiectivului, acesta urmând a fi inclus în traseele turistice ale judeţului Argeş.