Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat participanţilor la a XVII-a Adunare generală
a Academiei Pontificale pentru Viaţă
sâmbătă, 26 februarie 2011
Domnilor cardinali,
Veneraţi fraţi întru episcopat şi preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,
Vă primesc cu bucurie cu ocazia Adunării anuale a Academiei Pontificale pentru Viaţă. Îl salut îndeosebi pe preşedinte, Mons. Ignacio Carrasco de Paula, şi îi mulţumesc pentru cuvintele sale amabile. Fiecăruia îi adresez cordialul meu bun venit! În lucrările din aceste zile aţi tratat teme de actualitate relevantă, care interoghează profund societatea contemporană şi o provoacă să găsească răspunsuri tot mai adecvate binelui persoanei umane. Tematica sindromului post-avort – adică tulburarea psihică gravă experimentată frecvent de femeile care au recurs la avortul voluntar – revelează glasul de nesuprimat al conştiinţei morale, şi rana foarte gravă pe care ea o îndură ori de câte ori acţiunea umană trădează vocaţia înnăscută la binele fiinţei umane, pe care ea o mărturiseşte. În această reflecţie ar fi util să ne îndreptăm atenţia asupra conştiinţei, adesea ofuscată, a taţilor copiilor, care adesea le lasă singure pe femeile însărcinate. Conştiinţa morală – învaţă Catehismul Bisericii Catolice – este acea “judecată a raţiunii, prin care persoana umană recunoaşte calitatea morală a unui act concret pe care urmează să-l facă, îl face sau l-a făcut” (nr. 1778). De fapt este misiunea conştiinţei morale să discearnă binele de rău în diferitele situaţii ale existenţei, pentru ca, pe baza acestei judecăţi, fiinţa umană să se poată orienta în mod liber spre bine. Celor care ar vrea să nege existenţa conştiinţei morale în om, reducând glasul ei la rezultatul condiţionărilor externe sau la un fenomen pur emotiv, este important să reafirmăm că nu este o valoare extrinsecă sau opţională calitatea morală a acţiunii umane şi nici nu este o prerogativă a creştinilor sau a celor care cred, ci uneşte orice fiinţă umană. În conştiinţa morală Dumnezeu vorbeşte fiecăruia şi invită la apărarea vieţii umane în orice moment. În această legătură personală cu Creatorul se află demnitatea profundă a conştiinţei morale şi motivaţia inviolabilităţii sale.
În conştiinţă omul în întregime – inteligenţă, emotivitate, voinţă – realizează propria vocaţie la bine, aşa încât alegerea binelui sau a răului în situaţiile concrete ale existenţei ajunge să marcheze profund persoana umană în orice exprimare a fiinţei sale. De fapt, omul întreg este rănit atunci când acţiunea lui se desfăşoară contrar imperativelor conştiinţei sale. Totuşi, şi atunci când omul refuză adevărul şi binele pe care Creatorul i le propune, Dumnezeu nu-l abandonează, ci, tocmai prin glasul conştiinţei, continuă să-l caute şi să-i vorbească, pentru ca să recunoască greşeala şi să se deschidă la Milostivirea divină, capabilă să vindece orice rană.
Medicii, în mod deosebit, nu pot să renunţe la misiunea gravă de a apăra de înşelăciune conştiinţa multor femei care cred că găsesc în avort soluţia la dificultăţile familiare, economice, sociale, sau la problemele de sănătate ale copilului lor. În special în această ultimă situaţie, femeia este adesea convinsă, uneori chiar de medici, că avortul reprezintă nu numai o alegere permisă din punct de vedere moral, ci chiar un necesar act “terapeutic” pentru a evita suferinţe copilului şi familiei sale, şi o povară “nedreaptă” societăţii. Pe un fond cultural caracterizat de eclipsa sensului vieţii, în care s-a atenuat mult percepţia comună a gravităţii morale a avortului şi a altor forme de atentate împotriva vieţii umane, se cere de la medici o tărie specială pentru a continua să afirme că avortul nu rezolvă nimic, ci ucide copilul, distruge femeia şi orbeşte conştiinţa tatălui copilului, ruinând, adesea, viaţa familiară.
Totuşi, această misiune nu se referă numai la profesiunea medicală şi la lucrătorii sanitari. Este necesar ca întreaga societate să fie în apărarea dreptului la viaţă al celui zămislit şi a adevăratului bine al femeii, care niciodată, în nici o circumstanţă, nu va putea găsi realizare în alegerea avortului. La fel va fi necesar – aşa cum este indicat de lucrările voastre – de a nu lipsi ajutoarele necesare pentru femeile care, din păcate au recurs deja la avort, acum experimentează toată drama lui morală şi existenţială. Sunt multiple iniţiativele, la nivel diecezan sau din partea fiecărei instituţii de voluntariat, care oferă sprijin psihologic şi spiritual, pentru o recuperare umană deplină. Solidaritatea comunităţii creştine nu poate renunţa la acest tip de coresponsabilitate. Aş vrea să amintesc în această privinţă invitaţia adresată de venerabilul Ioan Paul al II-lea femeilor care au recurs la avort: “Biserica ştie câte condiţionări au influenţat poate asupra deciziei voastre şi nu se îndoieşte că în multe cazuri a fost vorba de o decizie dureroasă, poate dramatică. Probabil rana în sufletul vostru încă nu s-a cicatrizat. Însă nu vă lăsaţi cuprinse de descurajare şi nu abandonaţi speranţa. Mai degrabă să ştiţi să înţelegeţi ceea ce a avut loc şi interpretaţi-l în adevărul său. Dacă încă n-aţi făcut asta, deschideţi-vă cu umilinţă şi încredere la căinţă: Tatăl oricărei milostiviri vă aşteaptă pentru a vă oferi iertarea lui şi pacea lui în sacramentul Reconcilierii. Aceluiaşi tată şi milostivirii sale puteţi să încredinţaţi cu speranţă pe copilul vostru. Ajutate de sfatul şi de apropierea persoanelor prietene şi competente, veţi putea fi cu mărturia voastră dureroasă printre cele mai elocvente apărătoare ale dreptului tuturor la viaţă” (Enciclica Evangelium vitae, 99).
Conştiinţa morală a cercetătorilor şi a întregii societăţi civile este intim implicată şi în a doua temă obiect al lucrărilor voastre: folosirea bancurilor de cordon ombilical, cu scop clinic şi de cercetare. Cercetarea medico-ştiinţifică este o valoare, şi deci o angajare, nu numai pentru cercetători, ci pentru întreaga comunitate civilă. Rezultă obligaţia de promovare a cercetărilor valabile din punct de vedere etic din partea instituţiilor şi valoarea solidarităţii fiecăruia în participarea la cercetări menite să promoveze binele comun. Această valoare, şi necesitatea acestei solidarităţi, se evidenţiază foarte bine în cazul folosirii celulelor staminale care provin din cordonul ombilical. E vorba de aplicaţii clinice importante şi de cercetări promiţătoare pe planul ştiinţific, dar care în realizarea lor depind mult de generozitatea în donarea de sânge cordonal în momentul naşterii şi de adaptarea structurilor, pentru a face realizabilă voinţa de donare din partea celor care trebuie să nască. De aceea, vă invit pe voi toţi să deveniţi promotori ai unei adevărate şi conştiente solidarităţi umane şi creştine. În această privinţă, mulţi cercetători medici privesc pe bună dreptate cu perplexitate la înflorirea crescândă a bancurilor private pentru păstrarea sângelui cordonal pentru uz exclusiv autolog. Această opţiune – aşa cum demonstrează lucrările Adunării voastre – în afară de faptul că este lipsită de o reală superioritate ştiinţifică faţă de donaţia cordonală, slăbeşte spiritul solidar genuin care trebuie să însufleţească în mod constant căutarea acelui bine comun la care, în ultimă analiză, tind ştiinţa şi cercetarea medicală.
Iubiţi fraţi şi surori, reînnoiesc exprimarea recunoştinţei mele faţă de preşedinte şi faţă de toţi membrii Academiei Pontificale pentru Viaţă pentru valoarea ştiinţifică şi etică cu care realizaţi angajarea voastră în slujba binelui persoanei umane. Urarea mea este ca să menţineţi mereu viu spiritul de autentică slujire care face minţile şi inimile sensibile să recunoască necesităţile oamenilor noştri contemporani. Fiecăruia dintre voi şi celor dragi ai voştri împart din inimă binecuvântarea apostolică.
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.02.2011
Publicarea pe acest sit: 28.02.2011
Etichete: Discursuri, Papa B16
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius