altmarius

cultură şi spiritualitate

Dincolo de culise cu Constantin Răileanu, fondatorul Ansamblului de muzică veche Anton Pann

 

Publicat: sâmbătă, 27 Februarie 2016 , ora 12.39 
 

Să afli cine eşti, cu adevărat, poate să însemne, uneori, şi revizitarea unor locuri din trecut pe care mai toţi le consideră, la un moment dat, ca aparţinând banalului, desuetului, unui timp de care nu mai are, aparent, nimeni nevoie. Se întâmplă să simţi tu însuţi nevoia de a te întoarce acolo, dintr-un ciudat impuls interior sau, în cazurile şi mai fericite, ca mai mulţi dintre cei asemenea ţie să facă acelaşi gest, să ajungă să redescopere adevăruri şi comori uitate, deşi la îndemâna oricui. Cam aceasta ar fi, într-un scenariu simplist, şi povestea redescoperirii muzicii unui trecut pe care curentul general al istoriei muzicii culte l-a considerat, multă vreme, ca irelevant - şi aşa s-au deschis căi noi în interpretare şi chiar în muzicologie, astfel am dobândit curentul interpretării informate istoric dar şi apetitul pentru world music. Aşa am constatat că suntem cu mult mai mult decât ştiam chiar şi noi, românii, din perspectiva rădăcinilor culturii muzicale.

Iar Formaţia Vocal-Instrumentală de muzică veche "Anton Pann" se numără printre ansamblurile care au făcut pionierat, în ţara nostră, pe un teren de confluenţă, pe care se suprapun interpretarea informată istoric şi ceea ce cheamă, în prezent, word music. A făcut-o temeinic, ancorându-se în studiul vechilor manuscrise având justificare minuţioasă, a înaintat cu paşi suficient de mari pe cât permitea teritoriul rămas necălcat al muzicii vechi româneşti pentru ca astăzi să fie unul dintre cele mai respectate ansambluri de la noi cu amintitul profil stilistic.

Vă invităm să îi cunoaşteţi povestea, să aflaţi mai multe despre Constantin Răileanu, fondatorul ansamblului, să ne scufundăm puţin în sufletul Orientului şi să retrăiţi o dată cu ei ceva esenţial din atmosfera colorată, pestriţă a perioadei de la finalul veacului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea pe teritoriul românesc şi nu numai. O puteţi face urmărind cele două episoade ale dialogului cu Constantin Răileanu, în cadrul emisiuni Dincolo de culise luni, 29 februarie, de la ora 20.33 (ediţie redifuzată sâmbătă, 5 martie, de la 3.05) şi în 7 martie, de la ora 20.15 (cu reluare în data de 12 martie, de la ora 13.05).

Ioana Marghita

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor