295 ani de la moarte
(Harkov-Rusia, 23 august 1723)
Viața și opera lui Dimitrie Cantemir sunt menționate în primele publicații în limba română de la începutul secolului XIX. În scrierea titrată Viața lui Dimitrie Cantemir, Domnul Moldovei și Prințip în Împărăția Rusească (,,Biblioteca românească“, Buda-Pesta, 1829, partea I, pp. 27-58), Damaschin Bojincă îl prezintă sub toate aspectele culturale și de rang, adăugând o listă de opere edite/manuscrise. Ulterior, Gheorghe Asachi publică lucrareaViața prințului Dimitrie Cantemir, în ,,Spicuitorul român“. Iași, Octombrie-Decembrie 1841, pp.18-70, reluată în ,,Foaie pentru minte, inimă și literatură“. Brașov,V,1843, pp. 321-342. Peste ani, P.P. Panaitescu editează lucrarea Dimitrie Cantemir. Viața și opera. (Editura Academiei Române, 1958), într-o monografiesintetică.
Bineînțeles că biobibliografia marelui enciclopedist român este bogată și extinsă până de curând. În ceea ce ne privește, reproducem (în traducerea D-nei Prof. Elena Popoiu, din Bârlad) articole extrase din două dicționare și două enciclopedii străine, privindu-l pe marele cărturar.
CANTEMIR prince Dimitrie. Né à Jassy (Moldavie), le 26 octobre 1673, mort à Kharkov (Russie) le 23 août 1723. Ce prince roumain fut l’un des hommes les plus cultivés de son temps. Son père, prince Constantin, hospodar de Moldavie, voulut qu’il prît des leçons de philosophie et de littérature, et que le grec et le latin lui soient d’un usage familier; il le confia, dans ce but, au savant moine Jérémie Cacavela. En 1688, on l’envoya comme otage à Constantinople où il entra en contact avec le monde de la culture byzantine. Élu voïvode à la mort de son père en 1693, les intrigues du prince Constantin Brancovan le firent tomber en disgrâce auprès de la Sublime Porte. Pendant dix ans Dimitrie Cantemir se tint à l’écart de la politique, tandis que montaient successivement sur le trône de Moldavie, Antioh Cantemir (1696-1700), Constantin Duca (1700-1703), Mihai Racovita (1703-1705), Antioh, une deuxième fois (1705-1707). En 1710, 1’homme qui, à Constantinople, avait noué des relations suivies et cordiales avec des astrologues, des musiciens, des philosophes et des mathématiciens, retrouva pour peu de temps le pouvoir (1710-1711), car, ayant pris parti pour les Russes dans le conflit turco-russe, il dut fuir en Russie où le tsar le nomma conseiller intime à la cour, et le combla des plus grands honneurs.
Polyglotte, sachant le latin, le grec ancien et moderne, le russe, l’arabe et le persan, comme le français et l’italien, cet orientaliste roumain qui eut le premier l’honneur d’être appelé à faire partie d’une Académie étrangère, celle de Berlin, a laissé des oeuvres remarquables, différentes par la valeur et l’inspiration; parmi les principales, il convient de citer: Le Divan [Divanul lumii sau gîlceava înțeleptului cu lumea,1698], Histoire des hiéroglyphes [Istoria ieroglifica, 1705], Traité de musique [Tratat de muzică], Histoire de l’Empire Ottoman [Historia aulae ottomanicae, 1715-1716], Chronique romano-moldo-valaque (*), Principes théologico-physiques [Principii teologico-fizice], Collectionea Orientalis, une traduction, partie en latin, partie en russe, du Coran (*). II faut, en outre, rappeler que Cantemir fut le premier transcripteur musical de chants russes. Ces oeuvres, dont la plupart n’existait qu’en manuscrit, furent éditées à Bucarest entre 1872 et 1901.
«…La multiplicité des talents de Monsieur le Prince, votre Père [Dimitrie Cantemir] et des vôtres, m’avait fait penser que vous deviez descendre des anciens Grecs, et je vous aurais soupçonné de la race de Périclès plutôt que de celle de Tamerlan.» Lettre de Voltaire au prince Antiochus Cantemir, fils de Dimitrie, ambassadeur de Russie à la cour de Louis XV, 13 mars 1729.
(Laffont-Bompiani. Dictionnaire biographique des Auteurs de tous les pays. I. Aa-Des. Bouquins Robert Laffont.Paris. 1952, pp. 502-503).
CANTEMIR principe Dimitrie. Născut la Iași (Moldova), la 26 octombrie 1673, mort la Harkov (Rusia), la 23 august 1723. Acest principe român a fost unul dintre oamenii cei mai cultivați ai timpului său. Tatăl său, principele Constantin, boier din Moldova, a vrut ca fiul său să ia lecții de filozofie și literatură, și să poată folosi greaca și latina; l-a încredințat, în acest scop, călugărului cărturar Ieremia Cacavela. În anul 1688, este trimis ostatic la Constantinopole, unde intră în contact cu lumea culturii bizantine. Ales voievod la moartea tatălui său în 1693, intrigile domnitorului Constantin Brâncoveanu l-au făcut să cadă în dizgrația Sublimei Porți. Timp de zece ani, Dimitrie Cantemir se ține departe de politică, în timp ce pe tronul Moldovei urcă succesiv Antioh Cantemir (1696–1700), Constantin Duca (1700–1703), Mihai Racoviță (1703 –1705), Antioh, pentru a doua oară (1705 –1707). În anul 1710, omul care, la Constantinopole, intrase în relații strânse și cordiale cu astrologi, muzicieni, filozofi și matematicieni, a urcat doar pentru scurt timp pe tron (1710 –1711), căci, fiind de partea rușilor în conflictul turco-rus, a fost nevoit să se refugieze în Rusia unde țarul l-a numit consilier apropiat la curte și i-a acordat cele mai înalte onoruri.
Poliglot, cunoscând latina, greaca veche și modernă, rusa, araba, persana, la fel de bine ca franceza și italiana, acest orientalist român, care a avut cel dintâi onoarea să facă parte dintr-o Academie străină, cea din Berlin, a lăsat opere remarcabile, diferite ca valoare și inspirație; între cele mai de seamă, se cuvine să cităm: Le Divan (Divanul lumii sau gîlceava înțeleptului cu lumea, 1698), Histoire des hiéroglyphes (1705),Traité de musique (Tratat de muzică), Histoire de l’Empire Ottoman(Historia aulae ottomanicae, 1715–1716), Chronique romano-moldo-valaque(*), Cronica româno-moldo-vlahilor), Principes théologico-physiques (Principii teologico-fizice), Collectanea Orientalia, o traducere, parțial în latină, parțial în rusă, a Coranului (*). Mai trebuie amintit faptul că a fost primul care a transcris pe note cântece rusești. Toate aceste opere, dintre care cele mai multe nu existau decât în manuscris, au fost editate la București între anii 1872 –1901.
«…Multiplicitatea talentelor Principelui, Tatăl domniei voastre [Dimitrie Cantemir], și ale domniei voastre înșivă m-a făcut să-mi închipui că sunteți coborâtor din vechii Greci și v-aș fi crezut mai curând din stirpea lui Pericles decât din cea a lui Tamerlan». Scrisoarea lui Voltaire către Principele Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie, ambasadorul Rusiei la Curtea lui Ludovic al XV-lea, 13 martie 1729.
(Laffont-Bompiani. Dictionnaire biographique des Auteurs de tous les pays/ Dicționar biografic al autorilor din toate țările. I. Aa-Des. Bouquins Robert Laffont. Paris, 1952, pp. 502-503.)
CHRONIQUE ROMANO-MOLDO-VALAQUE [Hronicul vechimii Romano-Moldovlahilor]. Chroniques roumaines de Dimitrie Cantemir (1674-1723), prince de Moldavie, écrites en 1717. L’auteur projetait d’écrire une histoire de la Roumanie, des origines à son époque; il ne réalisa cependant que la première partie de son ouvrage, c’est-à-dire jusqu’en 1274, lorsqu’après l’invasion tartare, les états roumains commencèrent de se fonder. La Chronique ne remonte pas à Trajan, mais à Énée; l’auteur entendant démontrer que les Roumains sont de souche latine et partant, d’origine grecque, car les Romains, descendants des Grecs mythiques, avaient exterminé les Daces au cours des combats menés contre ces derniers. Tous les autres peuples d’Europe leur sont inférieurs en pureté et en noblesse raciale et Cantemir fournit à l’appui de sa thèse de nombreux témoignages et documents, et réfute dédaigneusement les opinions de ceux qui prétendaient dénier aux Roumains semblable origine. II insiste surtout sur l’argument linguistique, où il voit la preuve la plus évidente de l’origine latine de son peuple. En dépit des nombreuses invasions de barbares, Vandales, Goths, Huns, Gépides, Slaves, Magyars, Cumans, l’auteur soutient non seulement la latinité, mais aussi la continuité de la race roumaine sur tout le territoire, admettant que les Roumains, après s’être retirés en Transylvanie sous la pression des Tartares, sont revenus ensuite dans leur pays après le départ des envahisseurs; ainsi la race est demeurée intacte. Il affirme ensuite que la Roumanie, porte-flambeau de la culture romaine en Orient, a, par sa lutte contre les Turcs, rempli une mission historique: défendre l’Occident européen des invasions païennes. Toutefois, la Chronique tire moins sa valeur de la narration intrinsèque des faits que de l’ardeur patriotique qui l’anime et des conceptions de l’auteur. Homme cultivé, parlant plusieurs langues, et notamment le latin, Cantémir est à juste titre considéré comme le précurseur des latinistes transylvaniens.
(Laffont-Bompiani. Dictionnaire des oeuvres de tous les temps et de tous les pays. I. A-Co, Bouquins Robert Laffont. Paris, 1968, p. 765.)
CHRONIQUE ROMANO-MOLDO-VALAQUE [Hronicul vechimii Romano-Moldovlahilor]. Cronici românești de Dimitrie Cantemir (1673–1723), domnitor al Moldovei, scrise în 1717. Autorul avea în plan să scrie o istorie a României de la origini până în vremea sa, dar nu a realizat decât prima parte a lucrării, adică până în anul 1274, când, după năvălirea tătarilor, au început să se întemeieze voievodatele române.Cronica nu pornește de la Traian, ci de la Eneas, autorul intenționând să demonstreze că românii sunt de stirpe latină și, pe cale de consecință, de origine greacă, pentru că romanii, descendenți ai legendarilor greci, îi exterminaseră pe daci în cursul războaielor duse împotriva lor. Toate celelalte popoare ale Europei le sunt inferioare din punct de vedere al purității și nobleții neamului. Cantemir aduce în sprijinul tezei sale numeroase mărturii și documente, respingând cu dispreț părerile celor care îndrăzneau să conteste această origine a românilor. El insistă mai ales asupra argumentului lingvistic, în care vede dovada cea mai evidentă a originii latine a poporului său. În pofida numeroaselor năvăliri barbare, ale vandalilor, goților, hunilor, gepizilor, slavilor, ungurilor, cumanilor, autorul susține nu numai latinitatea, ci și continuitatea neamului românesc pe întreg teritoriul, admițând că românii, după ce s-au retras în Transilvania sub presiunea tătarilor, au revenit în țara lor după plecarea năvălitorilor; astfel neamul a rămas neatins. El afirmă apoi că România, purtătoarea flamurii culturii romane în Orient, a îndeplinit, prin lupta sa împotriva turcilor, o misiune istorică: să apere Occidentul european de năvălirile păgâne. Cu toate acestea, valoarea Hronicului constă mai puțin în relatarea intrinsecă a faptelor, cât în patriotismul ardent ce îl animă și în concepțiile autorului. Cultivat, vorbitor al mai multor limbi, cu deosebire latina, Cantemir este considerat pe drept cuvânt precursorul latiniștilor transilvăneni.
(Laffont-Bompiani. Dictionnaire des oeuvres de tous les temps et de tous les pays/ Dicționar al operelor din toate timpurile și din toate țările. I, A-Co, Bouquins Robert Laffont. Paris, 1968, p. 765.)
CANTEMIR, kän-te-mer’ (Russ. Kantemir), Moldavian family of Tartar origin, including: Constantin who was prince of Moldavia from 1685 to 1693, and was succeeded by his son, Antioch.
Dimitrie (b. Oct. 26, 1673; d. Aug. 23, 1723), prince of Moldavia (1710-1711) and brother of Constantin, was the most celebrated member of the family. After failing to overthrow the Turks with Peter the Great, Dimitrie settled in Russia. A great linguist and historian, he wroteHistory of the Growth and Decay of the Ottoman Empire, and a description of his country, Discriptio Moldaviae.
Antioch (b. Constantinople, Sept. 21, 1709; d. Paris, April 11, 1744), poet and diplomat, was the son of Dimitrie. He was appointed minister to Great Britain (1732-1738) and to France ; (1738). He was well known as a poet, satirist, and translator.
(The Encyclopedia Americana. Complete in thirty volumes. Americana Corporation. New-York, Chicago, Washington D.C. 1950, p. 530.)
CANTEMIR, (rus. Kantemir), familie moldovenească de origine tătară, incluzându-i pe:
CONSTANTIN care a fost domnitorul Moldovei între 1685-1693, urmat de fiul sau, Antioh.
DIMITRIE (26 oct.1673–23 aug. 1723), domnitor al Moldovei (1710–1711) și frate al lui Constantin, a fost cel mai cunoscut membru al familiei. După ce, alături de Petru cel Mare, nu a reușit să-i înfrângă pe turci, Dimitrie s-a stabilit în Rusia. Mare lingvist și istoric, el a scris : Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman și o descriere a țării sale,Descriptio Moldaviae / Descrierea Moldovei.
ANTIOH (Constantinopole, 21 sept. 1709–Paris, 11 apr. 1744), poet și diplomat, fiul lui Dimitrie. A fost numit ambasador în Marea Britanie (1732–1738) și în Franța (1738). A fost binecunoscut ca poet, autor satiric și traducător.
(The Encyclopedia Americana. Ediția completă în 30 volume. Americana Corporation. New York, Chicago, Washington D.C., 1950, p. 530.)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius