Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei

[altmariusistoric]

https://historia.ro/sectiune/general/diferendul-romano-bulgar-prima...

Autor: Dan Falcan

Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.

„Hotărâtă să recupereze o parte din influența de care se bucura la San Stefano, și să-și refacă prestigiul serios știrbit la Berlin, Rusia s-a folosit de prezența în comisie (cea pentru stabilirea frontierei romano-bulgare – n.a.) pentru a obține, în sensul dorit de ea și în dauna României, o modificare a traseului stabilit în capitala Germaniei” (Daniela Bușă).

La 16 ianuarie 1879, trupele române au ocupat Abu-Tabia, punct strategic ce domina orașul Silistra, rămas Bulgariei, fapt ce a tensionat din nou relațiile româno-ruse. Problema de fond era că granița româno-bulgară stabilită la Berlin era nesatisfăcătoare pentru ambele părți, deoarece dădea Bulgariei puternice fortificații cu care domina Dobrogea, iar României îi dădea Dobrogea. Diferendul româno-bulgar pe chestiunea Abu-Tabiei a fost rezolvat definitiv în 1908, când, la 14 ianuarie, s-a semnat la Sofia convenția privind delimitarea frontierei fluviale pe Dunăre.

În tot acest răstimp (1879-1908), poziția Bulgariei a fost puternic susținută de ruși, în timp ce România a beneficiat de sprijinul cu rezerve al Austro-Ungariei, Angliei și Italiei.

Reconfigurări ale hărții sud-estului european

Sub presiunea revoltelor populațiilor balcanice rămase sub dominație otomană, sprijinite de statele-mamă, dar și de unele dintre Marile Puteri, în special Rusia și Austro-Ungaria, între 1878 și 1912 au loc numeroase reconfigurări ale hărții sud-estului european.

Astfel, în 1881, Grecia obține Tesalia de la otomani, provincie pe care o retrocedează sultanului în 1897, în schimbul recunoașterii autonomiei Cretei. Patru ani mai târziu, la 18 septembrie 1885, Rumelia orientală, provincie aflată în administrarea Imperiului Otoman, se unește cu principatul autonom al Bulgariei, condus din 1888 de prințul Ferdinand de Saxa-Coburg, poreclit de contemporani „Foxy” (vulpea) datorită abilității sale de a obține avantaje pentru regatul său schimbând taberele în funcție de interesele sale.

Deși, inițial, Bulgaria era pionul principal al Rusiei în Balcani, iar Serbia părea mai degrabă ca orbitând în zona de influență austro-ungară, după lovitura de stat de la Belgrad din 1903, soldată cu masacrarea familiei regale și înlocuirea dinastiei Obrenovici cu dinastia Karagheorghevici, sistemul de alianțe se schimbă. Serbia devine o adversară înverșunată a Austro-Ungariei, văzută ca principal obstacol în crearea unui stat unitar al slavilor de sud, pe măsură ce Bulgaria, concurenta Serbiei la obținerea Macedoniei, intră sub înrâurirea tot mai accentuată a Vienei și a Berlinului.

Acest text este un fragment din articolul „O pace istorică: București, 1913”, publicat în numărul 39 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 25 septembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.