altmarius

cultură şi spiritualitate

Dicţionar religios: Originea şi însemnătatea steagului bisericesc

Dicţionar religios: Originea şi însemnătatea steagului bisericesc

Pr. Răzvan-George Topală

În opera "Viaţa Marelui Constantin", istoricul Eusebiu aminteşte episodul din anul 312 în care împăratul Constantin cel Mare mergând cu oastea împotriva lui Maxenţiu, la un moment dat, are o revelaţie în care pe cer i se arată semnul Sfintei Cruci cu următoarea inscripţie: "În aceasta vei birui", cu alte cuvinte, "prin acest semn vei birui".

Astfel, din porunca Domnului, împăratul Constantin va alcătui un steag după modelul avut într-un vis în una din serile prilejuite de lupta împotriva lui Maxenţiu.

Eusebiu descrie acest steag: "Este ca o suliţă acoperită cu plăci de aur care are o vargă în curmeziş, aşa ca să facă semnul crucii. În vârful suliţei este o coroană împodobită cu aur şi pietre scumpe. Numele Mântuitorului este însemnat pe această coroană prin cele dintâi două litere... Apoi este un văl de purpură legat de varga pusă în curmezişul suliţei... iar în josul vălului are icoana împăratului şi a fiilor săi...".

Obţinând victoria împotriva lui Maxenţiu, Constantin a poruncit ca din palatul imperial să nu lipsească crucea, iar steagurile în forma crucii să fie întotdeauna purtate înaintea oastei sale.

Istoricul Socrate (sec. V) aminteşte că, pe vremea sa, steagul împăratului Constantin era păstrat cu mare cinste ca o relicvă sfântă; iar alţi scriitori întăresc faptul că, până în secolul al IX-lea, acest steag s-a păstrat în reşedinţa imperială.

Purtătorii acestor steaguri se numeau stavrofori pentru că, după cum am amintit, în vârful steagurilor era aşezată crucea.

Astfel, Biserica va adăuga în ritualul său steagul iniţiat de Constantin cel Mare, dar cu unele modificări, pentru că steagul avea să fie nu un semn de biruinţă în războaie, ci un semn de mărturisire a credinţei creştine. Steagul bisericesc avea să aibă pictat pe pânza respectivă scene iconografice ale unor evenimente religioase de mare valenţă (Buna-Vestire, Botezul şi Învierea Domnului) sau chipurile unor sfinţi cu o cinstire deosebită (Nicolae, Dimitrie), şi în locul coroanei împărăteşti avea să se aşeze Sfânta Cruce.

Steagul bisericesc, la fel ca în zilele actuale, era şi este purtat înaintea procesiunilor religioase; la momentul aducerii unor odoare, icoane sau relicve sfinte dintr-un loc în altul; la diferite momente solemne şi la momentul înmormântării unui creştin.

Steagul purtat la înmormântări poate avea pictată scena Învierii sau Crucea, iar pe cealaltă parte a pânzei se poate picta scena hramului bisericii, ca astfel să se cunoască parohia din care făcea parte credinciosul respectiv.

Prezenţa steagului bisericesc nu face altceva decât să pună în valoare evenimentele religioase şi să dea mărturie biruinţei creştinismului asupra păgânismului.

Vizualizări: 90

Comentariu publicat de constantin grecu pe Septembrie 12, 2011 la 12:31pm
STEAGUL ŢĂRII ÎMPREUNĂ CU IMNUL ŢĂRII ŞI LA NOI  SUNT SEMNE SACRE ,PĂZITE CU STRĂZNICIE,CU GARDĂ MILITARĂ PERMANETĂ.DACĂ SE,,FURĂ'' STEAGUL UNEI UNITĂŢI MILITARE,ACEASTĂ UNITATE SE DESFINŢEAZĂ!IAR IMNUL ŢĂRII ESTE CA ŞI BIBLIA,NU SE ADAUGĂ ŞI NU SE OMITE DIN TEXT!
Comentariu publicat de silvian dobre pe Septembrie 12, 2011 la 1:53pm
multumim mult !!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor