Munții Gurghiului au una dintre cele mai bogate biodiversități din țară/ Foto: Costas Dumitrescu
Valea Gurghiului sau Parisul? Un colț din România lipsit de notorietatea altor văi (vezi Valea Prahovei, Valea Oltului, Valea Jiului) sau Parisul splendid, strălucitor, ușor recognoscibil, cu simbolul său, Turnul Eiffel? Asta a fost dilema noastră vizavi de coperta numărului de iarnă 2016/ 2017 din National Geographic Traveler.
Oricât s-ar scrie despre Paris, mereu va rămâne ceva de spus, mereu apare ceva nou și interesant ori găsești o abodare inedită. Parisul este, pur și simplu, inepuizabil. Totuși, de data aceasta, am preferat o destinație românească. În prag de 1 Decembrie, am simțit că este nevoie să ne întoarcem privirea și către țara în care locuim. Amețiți de amalgamul de disfuncționalități și de lucruri negative care ne sunt prezentate zilnic, înecați într-o bolnavă auto-percepție negativă, abordarea pozitivă și prezentarea lucrurilor frumoase din România devin o prețioasă gură de aer curat.
Mâncare și straie tradiționale la deschiderea noii stâne din Poiana Obârșii, Ibănești/ Foto: Costas DumitrescuÎmi vine în minte una dintre cele 7 “porunci” editoriale ale primului redactor șef al National Geographic, Gilbert H. Grosvenor. “Nu publicăm nimic neplăcut sau controversat”. Direcția a ținut aproape 80 de ani, iar jurnaliștii vremii nu înțelegeau cum de revista prospera cu aceasta politică a “ochelarilor roz”. Chestionat de mai multe ori pe acest subiect, Melville Grosvenor, redactor șef al NG între anii 1970-1980, recunoștea din start că aceste critici sunt adevărate. „Încercăm să nu zgândărim rănile. La naiba, când e atâta frumusețe pe lume, de ce să vrei să intri în sordid? Nu-i asta treaba noastră.” Deci, zic și eu: “la naiba, cred că avem nevoie să ne punem niște ochelari roz ca să ne mai vedem țara și în culori frumoase. Cred că putem să dăm, măcar o dată pe an, în prag de Zi Națională, Turnul Eiffel pe boțul în jar și tocana la ceaun de la stâna din Poiana Obârșii, din Ibănești” (foto copertă jos). 
Ca să învățăm să ne iubim din nou țara, trebuie să scoatem în față lucrurile frumoase, cu care ne mândrim și ne place să ne identificăm. Iar Valea Gurghiului – surprinzătoare, ascunsă și pitorescă – este unul dintre ele.
Ne este tuturor familiară placa “M-am săturat, plec din România, e țară de c…t”, dar nu țin minte să fi auzit un francez, englez, thailandez, austriac, german vorbind așa despre țara lui. Îmi amintesc cum, în Franța fiind, primeam o cină delicioasă, tradițională, cu ceva rulouri de iepure, dar servită în porții de restaurant scump și cu fițe (vreau să spun câte o bucățică migălos aranjată în mijlocul farfuriei). Pe scurt, ne așezam la masă flămânzi și nu ne ridicam chiar sătui. Dar era un ritual în care fiecare ingredient, indiferent de cât de comun ar fi fost, ne era explicat, lăudat și prezentat atât de mult și bine, de aveam impresia că biata bucățică din mijlocul farfuriei este un unicat, cea mai bună mâncare pe care avem să o gustăm în viața noastră.
Grup de căprioare surprinse în Ibănești (Valea Gurghiului)/ Foto: Nicu GligaCred, deci, că nu ne strică, întocmai ca francezii, să ne lăudăm mai mult și cu mai multă îndrăzneală cu ce avem.
O comunitate, asemeni unui individ, are nevoie să se simtă valorificată și pentru asta trebuie să i se reamintească lucrurile care o definesc. Cred că are nevoie de confirmări pentru a crede în ea, în valoarea ei. Pentru a da înainte, o comunitate trebuie să fie mândră de ea. Iar lucrul acesta se poate face doar scoțând în față lucrurile frumoase și savuroase care o reprezintă!
De aceea cred că este nevoie să scotocim, măcar din când în când, prin sertarele minții și sufletului după niște ochelari roz.
Din 29 noiembrie, revista este la chioșcuri!
Text: Adina Brânciulescu
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius