Mioara Anton, Bogdan Crețu, Daniel Șandru (coordonatori), „Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă”, Colecția „Texte de frontieră”, Editura Institutul European, Iași, 2015
Peisajul editorial românesc al ultimilor ani a oferit o generoasă ofertă de lectură unui public mai mult sau mai puțin specializat, având în prim-plan politicile culturale din perioada comunistă, rolul și impactul pe care ideologia le-au avut asupra discursului literar și, nu în ultimul rând, măsura în care intelectualii înșiși au rezistat – sau nu – poziționării în câmpul simbolic al puterii. De multe ori însă, cărțile apărute au abordat subiectul dintr-o perspectivă unilaterală, astfel încât deseori s-a ajuns la derapaje ce au dus la „pătarea”, uneori dificil de remediat, a unor mari scriitori.
Volumul Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă, recent apărut la Editura Institutul European, circumscris proiectului anual „După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”, organizat de Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași și care s-a desfășurat în perioada 26 ianuarie – 17 decembrie 2014, analizează dintr-o perspectivă interdisciplinară modul în care spațiul intelectual românesc – cel literar, în special – a fost asaltat de ideologie, în condițiile instaurării și consolidării regimului comunist. Cele trei părți care compun arhitectura volumului („Drumul spre comunism: comandamente ideologice, politici culturale, disidențe”, „Scriitorii și puterea: conflictul dintre estetic și ideologic”, „Intelectuali, discursul puterii și răul politic”) corespund unui număr similar de perspective de analiză.
Prima abordare este cea istorică, iar contribuțiile autorilor – specialiști de marcă ai domeniului (Mioara Anton, Cristian Vasile, Cosmin Popa, Ionuț Bucur, Alina Pavelescu și Ana-Maria Cătănuș) – configurează cadrul de evoluție a raporturilor dintre tendința totalitară a aparatului ideologic și creația literară a „creatorilor de cultură”, așa cum denumea intelectualitatea Mihail Ralea în urmă șase decenii. Sunt puse în discuție aici, pe baza documentelor de arhivă, scrisorile adresate de scriitori (Tudor Arghezi, Păstorel Teodoreanu, Nicolae Breban, Eugen Barbu) oficialităților Partidului Comunist, precum și „cazuri” speciale, cum ar fi cele constituite de Paul Cornea, Ion Ianoși, Eugen Barbu, Leonid Dimov, Marin Preda sau Dorin Tudoran.
A doua dimensiune de analiză este cea a teoriei, istoriei și criticii literare și își propune punerea în evidență a felului în care scriitorii și-au asumat mirajul „religiei politice” ori, dimpotrivă, s-au opus tacit sau vehement acestuia. Textele care compun această a doua parte a lucrării, semnate de critici și istorici literari contemporani de marcă, cunoscuți drept exegeți importanți ai literaturii scrise în perioada comunistă, abordează fiecare în parte cazuri-cheie din rândul intelectualilor, analizând raporturile acestora cu aparatul ideologic. Primul text al secțiunii, semnat de Bogdan Crețu și care îl are în prim-plan pe G. Călinescu, analizează relația complicată a marelui critic și istoric literar cu puterea. Deși aderent declarat al noului regim instaurat, Călinescu a încercat situarea permanentă într-o zonă de echilibru, suportând cu stoicism urmările acestei distanțări. Un al doilea text, cel semnat de Ioan Stanomir, este o recuperare documentată a profilului unei alte personalități literare românești, de această dată din zona creației dramatice: Aurel Baranga. Următoarele trei texte, semnate de Radu Vancu, Angelo Mitchievici și Antonio Patraș, aduc în centrul atenției alți trei scriitori „problematici” din perioada comunistă: Mircea Ivănescu (cu al său Sonet despre Unire, care a deconstruit poetic ideologia vremii), Eugen Barbu (al cărui roman Facerea lumii legitimează ficțional un fals istoric în favoarea legitimării rolului comuniștilor în perioada anterioară zilei de 23 august) și Ion D. Sîrbu (o revelație a anilor postrevoluționari, el însuși o victimă a comunismului).
A treia perspectivă de analiză propusă de coordonatorii volumului este cea a științelor sociale și politice, autorii textelor din ultima secțiune a cărții urmărind punerea în discuție a unor repere conceptuale și empirice privind „variatele expresii discursive pe care literatura scrisă în perioada comunistă fie le-a subsumat cadrului ideologic specific regimului totalitar, fie le-a respins, uneori doar într-o manieră subversivă”. Prin urmare, sunt abordate aspecte cum ar fi reflectarea în mijloacele de propagare a informației a imaginii „muncitorului intelectual”, printr-o analiză de conținut a articolelor publicate în ziarul Scînteia în perioada imediat următoare a apariției sale (Sorin Bocancea), destinul sociologiei în contextul sistemului totalitar și avatarurile pe care această știință le-a cunoscut (Zoltán Rostás), „dosarul de la pașapoarte” întocmit lui Mihai Dinu Gheorghiu în contextul în care acesta își revendicase dreptul de a călători în străinătate și, într-un articol final, poziționarea ideologică a intelectualului chiar și în contextul în care un regim totalitar a fost înlăturat și ingredientele atitudinii intelectuale, în special idealismul, entuziasmul și „proiecția rațională a existenței”, care deseori au condus la „atracția fantasmelor politice, mai cu seamă atunci când acestea coagulează, în plan ideologic, suficiente elemente utopice de factură redemptivă” (Daniel Șandru).
Raportarea intelectualilor la ideologie, așa cum bine observă Daniel Șandru în ultimul text al lucrării, s-a realizat pe un fond preexistent perioadei comuniste, la fel de actual și astăzi. Este vorba despre unul dominat de maniheism, despre scindarea în două tabere, „noi” și „ei”, care poate fi expus riscului monologului, și nu dialogului de idei, astfel încât intelectualii pot deveni, din „oameni ai ideilor”, oameni ai unei singure idei.
Atât de necesarele nuanțări, precum și principiul interdisciplinarității care au stat la baza constituirii volumului de față reușesc să condenseze perspective de analiză ce ar putea constitui deschiderea spre noi direcții de cercetare a relației intelectualului cu regimul contemporan lui și a modalității în care manifestarea culturală poate fi apropriată de puterea politică.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius