Despre bunatate

[altmariustotal ortodox]

Bunătatea se statorniceşte atunci când nu mai poţi fi rău, când nu mai poţi face ceva ce e rău. De exemplu, înainte de a fi bun trebuie să nu mai fii rău. Primul lucru este grija aceasta de a nu mai fi rău, de a nu te mai manifesta cu răutate. In Pateric se spune despre un Sfânt Părinte, că din multa bunătate nu mai ştia ce-i răutatea. Adică nu mai putea nici măcar să presupună răutatea, ci toate le vedea în bine, toate le vedea bune, toate le vedea spre bine. Aceasta e lucrarea pe care o avea el în vedere şi s-a îmbunătăţit în aşa fel încât nu mai putea nici măcar să presupună răul. La asta trebuie să ne gândim şi asta trebuie să urmărim: ca în orice împrejurare să izvorască din sufletul nostru binele. (CPD, p. 14)

Cel ce vrea să fie împodobit cu bunătatea trebuie mai întâi să se ostenească întru înfrânarea poftelor, prin care se surpă pricinile relei întrebuinţări ale mâniei, deci pricinile răutăţii. El trebuie de asemenea să se îndeletnicească şi cu blândeţea, care duce spre o credinţă mai întărită, ce se face pricinuitoare a bunătăţii prin aceea că nu deschide sufletului calea spre facerea de bine, care aduce în viaţa noastră bunătatea. (GDA, p. 103)

In legătură cu bunătatea, in Epistola către Galateni este o înşirare acută de Sfântul Apostol Pavel a unor lucruri bune, care alcătuiesc sau pregătesc bunătatea. E vorba de cele nouă virtuţi pe care Sfântul Apostol Pavel le prezintă ca fiind „roadă Duhului", adică ce rodeşte Duhul Sfânt în sufletul credinciosului. Zice el aşa:„Roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor". Sunt nouă. Interesant de observat că din cele nouă, una-i la mijloc: patru de-o parte, patru de alta Şi cea de la mijloc e bunătatea. Scara roadelor Duhului (urcuşul duhovnicesc):

9. Dragostea 
8. Bucuria 
7. Pacea
6. Indelunga-răbdare 
5. Bunătatea 
4. Facerea de bine 
3. Credinţa 
2. Blândeţea 
1. Infrânarea poftelor

Sfântul Apostol Pavel prezintă aceste lucruri în raport cu bunătatea, în raport cu Duhul Sfânt care le lucrează, şi le prezintă după importanţă. Incepe cu cea mai mare, cu dragostea, şi sfârşeşte cu cea dintâi care se realizează când e vorba de urcuşul duhovnicesc, şi aceasta este înfrânarea poftelor. (CPD, p. 22)
Aceia dintre lucrătorii tocmiţi la vie, care erau nemulţumiţi, nu înţelegeau că stăpânul pe unii i-a răsplătit, iar pe alţii i-a miluit. Ei nu ţineau seama de bunătatea stăpânului, fiindcă erau stăpâniţi de lăcomia lor. Ei nu pricepeau că faptul de a fi fost miluiţi cei de pe urmă, lor nu le aducea nici o nedreptate, căci doar ei se tocmiseră să lucreze cu un dinar pe zi. (BM, p. 107-108)

E bine să fim cu luare aminte la cuvinte, la cuvântul rostit, la cuvântul scris, pentru că şi cuvântul rostit şi cuvântul scris are omenie. Când nu tragi, nu pleacă glonţul, dacă tragi, nu se mai întoarce. (SLA, p. 207)

Avem noi gândurile lui Dumnezeu mişcate prin Duhul Sfânt? Ne simţim noi legaţi de bunătatea lui Dumnezeu şi simţim noi că avem bunătate, că avem şi noi iubire, că avem şi noi bucurie? (CLP, p. 98)

Nu se poate face omul bun din rău decât cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu credinţă. Ai credinţă în Dumnezeu, poţi avea şi bunătate. N-ai credinţă în Dumnezeu, poţi avea doar răutate, dar nu şi bunătate. Orice transformare spre bine, orice îndreptare, orice redresare religios-morală se realizează prin credinţa în Dumnezeu. Ai credinţă, ai putere să schimbi ceva în viaţa ta. N-ai credinţă, nu poţi schimba nimic în viaţa ta. (CLP, p. 177)

De la chip se ajunge la asemănare, adică tot ce are omul pozitiv în el este ceva ce îi dă posibilitatea să înainteze şi să devină, cu atributele pe care le ştim noi în legătură cu Dumnezeu, dintre care bunătatea este chestiunea de căpetenie. Vorbim de Bunul Dumnezeu; trebuie să fim şi noi buni. Vorbim de Dumnezeu care iubeşte; şi noi trebuie să iubim. Vorbim de Dumnezeu care miluieşte; şi noi trebuie să miluim. (CPD,p.8)

Sunt multe lucruri care trebuie să-ţi apară în condiţiile acestea, să-ţi dai seama de bunătatea lui Dumnezeu, Care te suportă şi pe tine, un păcătos, să-ţi dai seama de bunătatea lui Dumnezeu, Care te aşteaptă, Care te iubeşte, Care se revarsă spre tine, şi apoi să înaintezi spre viaţa duhovnicească prin ceea ce numim noi desăvârşire.

Pentru că în scrierile Sfinţilor Părinţi din Filocalie se arată cum poate omul să se cureţe, să se lumineze şi să se desăvârşească, să ajungă la deplinătate. (CPD, p. 95)

In Pateric se spune despre Părintele Macarie că a fost odihnitor al unui om angajat în altă credinţă, al unui popă idolesc, care întâi l-a bătut pe un ucenic al lui care a trecut pe lângă el şi l-a defăimat, l-a necinstit şi l-a bătut, iar apoi, când a venit Awa Macarie şi a vorbit frumos cu el, s-a minunat. Acolo este o concluzie foarte interesantă şi ar fi bine s-o ţinem minte cu toţii: „Cu cuvânt bun şi pe cel rău îl faci bun, şi cu cuvânt rău şi pe cel bun îl faci rău". Intr-adevăr, aşa este, dacă eşti cu grijă şi-l menajezi pe om şi spui un cuvânt bun, chiar dacă ele rău, n-are motive să-şi arate răutatea. Cu cuvânt bun şipe cel rău îl faci bun. Cu cuvântul rău, însă, şi pe cel bun îl faci rău, când nu-i bun deplin, cum era părintele acela, care din multa bunătate nu mai ştia ce-i răutatea. (CPD, p. 136-137)

Păcate împotriva Duhului Sfânt se consideră: prea marea nădejde în bunătatea lui Dumnezeu - când zic oamenii: „Lasă că mă spovedesc şi mă iartă Dumnezeu"; "Nu-i nimic că fac lucrul acesta rău că Dumnezeu e bun şi mă iartă". (CPD, p. 324)

„Dragostea este plină de bunătate". Atenţie, nu zice că e bunătate, ci că e plină de bunătate. Este o deplinătate în bunătate. Sfântul Apostol Pavel alătură îndelungata răbdare cu bunătatea, nu numai în Epistola către Corinteni, ci şi în Epistola către Galateni, unde îndelunga răbdare iarăşi este „vecină" cu bunătatea. In Epistola către Galateni, Sfântul Apostol Pavel enumără nouă roade ale Duhului Sfânt şi nouă chipuri din care se alcătuieşte roadă Duhului Sfânt, şi zice aşa: „.. roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea...". Bunătatea este la mijloc. Sunt 9 chipuri ale rodirii Duhului Sfânt. Şi dacă luăm lucrurile dinspre sfârşit către început, Sfântul Apostol Pavel enumără bunătăţile acestea după importanţa lor, dar calea urcuşului duhovnicesc spre dragoste începe cu înfrânarea poftelor. Infrânarea poftelor este urmată de blândeţe, blândeţea de credinţă, care e urmată de facerea de bine. Prin facerea de bine, se alcătuieşte bunătatea, iar bunătatea este suport al răbdării îndelungi, al păcii, al bucuriei şi al iubirii. Deci, iată, Sfântul Apostol Pavel spune că „dragostea este plină de bunătate". Deci, acolo unde nu este bunătate nu este nici dragoste. Unde este dragoste, trebuie să fie şi bunătate. Pe măsura dragostei este şi măsura bunătăţii. (CPD, p. 385)

Spune undeva în Pateric despre un Părinte că din multa bunătate nu mai ştia ce-i răutatea. Noi din multa răutate nu mai ştim ce-i bunătatea; de multe ori presupunem răul şi acolo unde nu-i rău. Vezi pe unul că face bine şi zici:„Da, dar acela vrea să se laude, să se ştie.. .".Poate că omul nici nu se gândeşte la aşa ceva. Ori, Părintele acela şi când vedea un lucru rău, vedea ceva bine în ceea ce se făcea, pentru că a ajuns şi el la măsura aceasta de a nu mai judeca pe oameni, de a nu mai face ceva ce nu se potriveşte cu voia lui Dumnezeu. (RPÎ, p. 92-93)

In Pateric se spune despre Sfântul Macarie - şi-mi place tare mult lucrul acesta - că s-a făcut dumnezeu pământesc. E o mare îndrăzneală să spui despre cineva că s-a făcut dumnezeu pământesc. Este un dumnezeu ceresc, dar mai este şi un dumnezeu pământesc. Cine? Sfântul Macarie şi alţii ca el, poate. De ce s-a făcut dumnezeu pământesc? Pentru că acoperea păcatele oamenilor cum acopere Dumnezeu lumea, cum ocroteşte Dumnezeu lumea cu mila Sa şi cu bunătatea Sa, aşa acoperea şi Sfântul Macarie păcatele oamenilor. Cum? Pe cele pe care le vedea ca şi cum nu le-ar fi văzut şi pe cele despre care auzea, ca şi cum n-ar fi auzit de ele. Nu era scormonitor de rele. Noi suntem scormonitori de rele pentru că nu suntem în împărăţia lui Dumnezeu cu adevărat, ci mai mult dorim împărăţia lui Dumnezeu. (CFS,p. 120)

Să ne întrebăm dacă a fost cineva mai fericit că ne-a întâlnit în ziua care a trecut. Să ne întrebăm dacă îşi aminteşte cineva că i-am vorbit, bineînţeles cu bunătate, cu linişte. Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru, pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoişti ih ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulţumit cu ceea ce i-am spus sau cu ceea ce i-am făcut. (CSB, p. 36-37)

Parintele Teofil Paraian

Sa gandim frumos ca sa traim frumos, Editura Agaton

Cumpara cartea "Sa gandim frumos ca sa traim frumos"