Despre al doilea volum al cărţii dlui Manuel Valeriu

[altmariusbook]

Mihai POSADA

19.01.2016 22:41

http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/despre-al-doilea-volum-al-carti...

Nu există învingător fără mărturisirea celui învins. Quintus Ennius (239-169 î. H.)

Administratorii corectitudinii politice (sau doar propagandiştii ei?) pot spune că volumul cu rezonanţe huxleyan-orwelliene De la 1984 la Minunata Lume Nouă – în fond, al doilea volum al unei aceleiaşi cărţi din care, primul a apărut tot la Sibiu, în anul 2014, cu titlul Invitaţie la lectură. De ce nu sunt toate roz? – ar face, împreună cu precedentul, dovada că autorul lor suferă de mania persecuţiei, fiind un cetăţean obsedat de teoria conspiraţiei etc. etc. Între motive, s-ar număra şi acela că domnia sa citeşte şi comentează textele unor intelectuali de calibru (filosofi, profesori, scriitori, jurnalişti), ba chiar citează elevi sau simpli cetăţeni care pun în discuţie noţiuni din cele mai contemporane, ca să nu spunem sacre: gândirea unică şi, vai, însăşi democraţia! Mai trebuie spus că niciunul din intelectualii străini citaţi de dl Manuel Valeriu nu au fost nicicând traduşi în româneşte şi că nici nu suntem încurajaţi a spera că vor fi traduşi vreodată (?). În ciuda umorului indelebil, precizează în prefaţă lect. univ. dr. Tiberiu Costăchescu, demersul auctorial are „gustul amar al pseudoreuşitelor: Maiori cedo“.
Dăm câteva mostre. „Primul pas pentru a lichida un popor este întotdeauna acela de a-i şterge memoria; să-i distrugi cărţile, cultura, istoria, pentru a scrie alte cărţi, a crea o altă cultură, a inventa o nouă istorie. Astfel că, nu după mult timp, naţiunea va uita ceea ce este şi ce a fost“ (Arthur Meier Schlesinger, fost consilier al preşedintelui John F. Kennedy, în „The desuniting in America. Reflections on a Multicultural Society“, 1991, reeditată în 1998 – p. 36). Mai clar: „După ce moara totalitară va măcina totul, vor rămâne doar frânturi umane, indivizi izolaţi, lipsiţi de apărare în faţa Statului universal, invizibil, inaccesibil, omnipotent, întruchipare modernă a divinităţilor infernale ale fostei Mesopotamii. Baal şi Moloh vor fi chemaţi, din acea zi, să domnească singuri în acest Babilon modern“ (bătrânul Léon Camus, p. 40). În speţă, ceva despre UE ca organism specios: „Oricine poate constata că Uniunea aşa-zis europeană se construieşte fundamental în alt sens decât interesele vitale ale popoarelor europene. Euro a pus în evidenţă, ba chiar a accentuat diferenţele între Europa de Nord, de Sud şi de Est. Cum să nu vezi că Uniunea Europeană este o construcţie pur artificială, ale cărei fundamente sunt pur ideologice, adică în contradicţie cu legile naturale care modelează viaţa popoarelor (...) Principiile juridice ale Uniunii Europene sunt arbitare şi abstracte. ...totul e destinat esenţialmente să distrugă popoarele, tradiţiile, memoria colectivă, să şteargă însăşi ideea de identitate... să dizolve naţiunile şi să le combine într-un vast spaţiu comercial şi industrial, fals democratic, extensibil după voie şi dirijat cu o mână de fier de o birocraţie anonimă“ (Jean-Michel Vernochet, profesor, eseist şi geopolitolog, autorul volumului „La construction éuropéenne face aux crises systémiques“ – pp. 37-39).  Apoi, mai precis: „regimul democratic este prin esenţa lui plutocratic. El este deci inseparabil de corupţie. Fără bani – şi votbim aici de sume considerabile – este imposibil să fii ales sau reales (...) De obicei, câştigă alegerile cine cheltuieşte mai mult. Publicarea demagogică a patrimoniului aleşilor nu-i împiedică pe aceştia să dispună de conturi nedeclarate în străinătate sau să-şi plaseze economiile în paradisuri fiscale“ (Thomas Molnar, în „Eu, Simah, prefectul Romei“, 1999, carte tradusă de Manuel Valeriu în 2013, la Ed. Logos – pp. 49-50) şi: „democraţia, definită ca putere a poporului, pare o noţiune mincinoasă, plină de contradicţii. Dacă poporul suveran se supune legii înseamnă că nu e chiar suveran [facem aici observaţia că nu anomia legislativă, ci legile naturale, date de Dumnezeu, sunt chemate să guverneze viaţa poporului, m.  p.]; iar dacă în afara democraţiei înseşi valorile sunt private, atunci binele comun nu poate fi decât material, adică economic. Societatea este înainte de toate o piaţă. Ruinarea vechiului edificiu cosmic, negarea finalităţii, lasă lumea goală de sens. Totalitarismul modern are mai multe mijloace prin care să ne supună: primul dintre ele este de a încerca să ne facă să tăcem“ (interviu cu Maxence Hecquart, autorul volumului „Fondements philosophiques de la démocratie“, 2007 – pp. 33-34). „Subversiunea nu poate fi redusă la diversele forme de agitaţie care se văd, se înţeleg, distrug şi suprimă (...) Ea intoxică, dezinformează, ridiculizează, culpabilizează pe cei pe care doreşte să-i destabilizeze. Utilizând pretextul modernităţii, subversiunea recomandă schimbarea: noţiunea de «valoare» îşi schimbă sensul, criteriile de judecată «evoluează». În fapt, această schimbare este profundă, este esenţială, fiindcă ea presupune voinţa de a schimba omul, de a crea un om nou. Acest om nou, această nouă populaţie pe care lumea modernă totalitară – indiferent de felul totalitarismului – visează să o creeze, se reduce la o populaţie standardizată, interschimbabilă, lipsită de responsabilitate şi deci controlabilă şi manipulabilă“ (amiralul Michel Berger, în prefaţa la volumul „Histoire de la volonté de perversion de l’intelligence et des moeurs du XVIe siècle à nos jours“, de François Marie Algoud, 1996 – pp. 50-51).
Consecvent acestei subversiuni, reformarea învăţământului devine prioritară, având în realitate a face cu „o voinţă politică deja denunţată de Hannah Arendt: dorinţa de a schimba societatea acţionând asupra copiilor“ (p. 77). Autorul vorbeşte despre „erorile şi minciunile istorice pe care le conţin manualele şcolare“ (p. 53), despre „gândirea unică pedagogică“ (Jean-Paul Brighelli, cavaler al Legiunii de onoare şi profesor cu decenii de experienţă), chiar despre „corectitudinea pedagogică“ – definită drept „lobotomia mentală a noilor generaţii, este discursul dominant al postmodernităţii în educaţie, noua îmbrăcăminte a spiritului revoluţionar şi marxismului. Este instaurarea, în serviciul revoluţiei mondialiste, a proletarului spiritual absolut, spălat pe creier, fără identitate, uşor jucăuş, limitat doar la exigenţele vieţii în societatea multiculturală. Această corectitudine pedagogică este un oribil amestec al marxismului stângist postsovietic şi al ideologiei comerciale şi consumiste“ (Olivier Pichon, doctor în istorie p. 84). Şi despre anomalia predării creativităţii în SUA, unde analfabetismul funcţional atinge cifra de 60.000.000, la originea dezastrului stând cei 50 de ani de utilizare a metodei look-and-say: „creativitatea nu poate fi un obiect de studiu, ea nu se învaţă [dar cursurile universitare de Creative Writing?, n. ns., m.  p.]. Copilul trebuie să înveţe nişte noţiuni înainte de a crea“ (Jacques Barzun, fost universitar nordamerican, în „Begin here. The forgotten conditions of teaching and learning“, 1991 – p. 76).
Avem, potrivit afirmaţiilor autorului, şi câteva „drepturi fundamentale“: „acela de a nu citi“ (p. 8), „cel de a nu gândi“ (p. 10), ori „dreptul de a fi incult“ (p. 20), din moment ce „lui Dumnezeu i s-au substituit Drepturile Omului“ (p. 43), iar „în anumite şcoli, ideea de patrie este bagatelizată şi asimilată xenofobiei şi rasismului“ (Marcel De Corte, universitar belgian, rector al Universităţii din Liège, în „L’intelligence en péril de mort“, 1987 – p. 83). Autorul se întreabă „cum rămâne cu votul universal, care dă dreptul la opinie tuturor analfabeţilor, fără discriminare? Fiindcă părerea unuia pe o reţea de socializare are, în general, mai puţină importanţă decât votul unui cetăţean. Destinul unei ţări e decis de oricine are buletin. Nu dăunează deloc colectivităţii acest lucru?“ (p. 88) şi face chiar o previziune, cu caracter concluziv: „Abandonarea factorului spiritual va prăbuşi Europa confortului“ (p. 94).
Ce rost ar avea aceste anomalii ontologice inculcate cu metodă, subversiv şi tenace, în postmodernism? Ne lămureşte, cu frusteţe, un citat luat dintr-o carte încununată cu premiul „Enseignement et liberté“: „Este evident că e mai uşor să conduci autoritar un popor de analfabeţi, decât o naţiune instruită“ (Elisabeth Nuyts, pedagog de prestigiu, în volumul „L’école des illusionistes“, ediţia a cincea în 2014 – p. 87).
* * *
După ce au inventat Commonwealth-ul şi au năşit segregaţia rasistă sud-africană botezând-o Apartheid, britanicii nici nu vor să audă de moneda unică Euro, dar fac efortul de a educa azi populaţia planetei, nu doar pe cea proprie, să mănânce sănătos (Jamie Oliver, cu încuviinţarea şi sprijinul Coroanei). După patentarea democraticei ghilotine la 1789 şi incriminarea delictului de opinie prin Legea Gayssot-Fabius, la 13 iulie 1990, francezii au dezincriminat până şi negarea Holocaustului, ca fiind măsură anticonstituţională (la 28 februarie 2012), şi sunt primii care au interzis, recent, utilizarea (foto)modelelor extrem de slabe, pentru că exemplul lor pune în pericol sănătatea tinerei generaţii. Sunt, adică, şi semne bune, în ciuda situaţiei deprimante, aşa cum o prezintă Manuel Valeriu şi intelectualii citaţi în cartea dumisale. Nici România – în ciuda tradiţiei istorice de a reacţiona cu 20-50 de ani în urma Franţei, Marii Britanii şi a celorlalte democraţii occidentale în genere – nu se lasă mai prejos. Iată că, după ce a oficializat foarte recent o lege care pedepseşte cu ani de închisoare „cultul“ unor români îndeobşte acuzaţi-condamnaţi-executaţi conform legislaţiei comuniste din anii 1944 şi 1945, valabilă şi în prezent (prin Legea 217/2015) şi după ce a lăsat corupţia să chelească la propriu munţii săi, de ceea ce occidentalii numesc „ultimele păduri virgine ale Europei“, România vrea să instituie o Direcţie Naţională a Pădurilor pentru a le salva, ba chiar a legiferat oprirea oricărei exploatări (nu doar prin cianurare) a aurului românesc din Golden Quadrilateral, declarând Roşia Montană şi împrejurimile sit cu valoare arheologică mondială. Să se fi deşteptat, în ceasul al doisprezecelea, românul?
Citind cartea dlui Manuel Valeriu, ca pe un excepţional document al semnelor vremii şi al semnalelor de alarmă, ar mai fi câteva motive de îngrijorare.