Este greu să-ți iei rămas bun de la Valentin Gheorghiu, acest minunat artist, inegalabil muzician performer, pianist, compozitor și organist. Pentru mai bine de șapte decenii devenise o bornă a timpului nostru, a culturii noastre muzicale. A fost o personalitate de aleasă spiritualitate, a fost artistul care a dat consistență idealului privind frumosul artistic într-o tulburată perioadă a Europei; iar aceasta începând cu sfârșitul anilor ’40 ai secolului trecut și până spre anii de început ai actualului mileniu.
Greu de spus, dificil de acceptat, dar prin Valentin Gheorghiu se încheie o importantă epocă a vieții muzicale europene, a vieții muzicale românești, anume aceea în care actul muzical-artistic ființează drept act înnobilator al spiritului.
Trebuie să recunoaștem, suntem astăzi trei generații succesive de iubitori ai muzicii culte, cei care am avut privilegiul de a ne fi bucurat, de a ne fi hrănit din elanul artistic pe care-l emana Valentin Gheorghiu. Iar aceasta, cu fiecare apariție în concert a domniei sale, la Ateneul Român, în marile săli de concert ale țării, în marile săli de concert ale lumii actuale a muzicii. Se așază în mod firesc în galeria marilor pianiști din România, alături de Clara Haskil, de Dinu Lipatti, de Mândru Katz, iar mai apoi de Radu Lupu, Dan Grigore. Îmi permit a adăuga aici o mare promisiune, pe nedrept timpuriu retezată, aceea a lui Tudor Dumitrescu.
Primul care a atras atenția asupra harului muzical cu totul deosebit al copilului Valentin Gheorghiu a fost George Enescu însuși. Au urmat anii de studii temeinice petrecute la Conservatorul Regal din București, sub îndrumarea profesoarei Constanța Erbiceanu, a maestrului Mihai Jora, iar mai apoi în capitala Franței.
A fost unul dintre primii tineri pianiști soliști care, în secolul trecut, și-au făcut debutul pe scena Ateneului în compania maestrului George Georgescu. Pentru o bună perioadă de timp, spre anii de mijloc ai secolului trecut, aparițiile în concert ale domniilor lor au constituit un fapt obișnuit, un fapt așteptat al vieții noastre muzicale.
Valentin Gheorghiu a concertat pe toate marile scene de concert ale vieții muzicale actuale, în compania marilor ansambluri simfonice, a marilor maeștri ai baghetei dirijorale, a dirijorilor Constantin Silvestri, Antal Dorati, Rafael Kubelik, Kiril Kondrașin, Erik Leinsdorf, Kurt Masur, Seiji Ozawa, Georges Pretre, John Pritchard, Cristian Mandeal, Horia Andreescu…
A fost, ceea ce se poate numi, un muzician complet.
A desfășurat în egală măsură o susținută activitate în domeniul muzicii de cameră. Neuitate au rămas în conștiința publicului nostru de concert, serile muzicale susținute în compania fratelui domniei sale, violonistul Ștefan Gheorghiu. Cu prilejul primei ediții a Concursului Internațional George Enescu, în anul 1958, cei doi au fost medaliați cu distincția supremă acordată pentru interpretarea Sonatei a 3-a „în caracter populat românesc“. În compania violoncelistului Radu Aldulescu, a constituit un legendar – l-aș putea numi – trio muzical-cameral. În aceeași zonă a cântului cameral s-au desfășurat colaborări memorabile cu soprana Emilia Petrescu, cu violistul George Popovici, cu violoncelistul Cătălin Ilea.
Grație strădaniilor însemnate ale domniei sale, o parte importantă a literaturii muzicale concertistice sau camerale, universale și românești, a putut fi prezentată publicului nostru.
A fost o personalitate de o generozitate aparte. A colaborat cu unii dintre confrații d-sale, cu marii compozitori ai mijlocului secolului trecut – spre exemplu cu maestrul Paul Constantinescu, în definitivarea celebrului Concert pentru pian și orchestră. A devenit, ulterior, un uimitor interpret al acestei prețioase capodopere.
În calitate de compozitor – era firesc să se întâmple astfel – cea mai cunoscută lucrare a domniei sale rămâne Concertul pentru pian și orchestră. Am în vedere pregnanța, personalitatea tematică tono-modală, structura ferm conturată a formei, strălucirea uimitoare a orchestrației, conexiunea acesteia cu spectaculozitatea virtuoză a evoluției solistice a pianului. Fericita coincidență a făcut ca această lucrare să fi fost reluată recent, pe parcursul momentelor finale ale stagiunii Filarmonicii bucureștene. Iar aceasta, cu participarea strălucit-virtuoză a pianistei Luiza Borac.
Este firesc să așteptăm cu interes reluarea unor lucrări importante ale maestrului cum sunt, spre exemplu, Burlesca pentru pian și orchestră, cele două Simfonii, Sonata pentru pian și violoncel, Cvartetul de coarde în fa minor, Sonata pentru pian, cele 12 lieduri pe versuri de Tudor Arghezi…
Am rămas puțini cei care ne putem aduce aminte faptul că, în anii de mijloc ai secolului trecut, Valentin Gheorghiu a deținut postul de organist al Catedralei Sf. Iosif din București; iar ulterior, la începutul anilor ’50, a devenit solist al Filarmonicii bucureștene.
Nu pot a nu evoca una dintre ultimele întâlniri amical-profesionale pe care le-am avut cu domnia sa în anii din urmă. A ținut a-mi prezenta una dintre ultimele sale creații, un mare moment coral de o rafinată frumusețe armonică. Mi-am exprimat considerația că o asemenea bogăție iscată în anii deplinei senectuți ar fi meritat a fi transpusă într-un mediu sonor complex, anume acela al orchestrei simfonice, ansamblu ce dispune de o percepție publică în adevăr extinsă. Greu de apreciat care anume a fost decizia finală a maestrului.
În ultima parte a activității publice profesionale, Valentin Gheorghiu a participat – ani buni – în calitate de membru al juriilor unor prestigioase competiții internaționale de pian. Mă refer, evident, în primul rând la juriile Concursului Internațional Enescu, chiar de la primele ediții ale competiției, începând cu anul 1961, în urmă cu peste șase decenii! Pe o perioadă de aproape trei decenii, s-a desfășurat constant o a doua carieră a domniei sale, aceea de membru al celor mai prestigioase competiții internaționale destinate tinerilor pianiști, în egală măsură tinerilor muzicieni membri ai formațiilor camerale. Mă refer, de asemenea, la marile competiții de la Moscova, Tel Aviv, Varșovia, Viena, München, Weimar și multe altele…
Drept pildă generațiilor ce i-au urmat, memoria discului păstrează pentru eternitate aproape întreaga creație a maestrului, iar aceasta atât în calitate de inegalabil muzician performer, cât și de compozitor. Este muzicianul român care deține cele mai numeroase imprimări promovate de cele mai importante case internaționale ale discului; mă refer la casele His Master’s Voice, Pathe Marconi, Deutsche Grammophone, RCA Tokyo, Eterna, Supraphon și, desigur, Electrecord. A intrat în elita marilor imprimări discografice în compania – printre alții – a celebrului șef de orchestră englez, Sir Adrian Boult…
În ultimele decenii, pe parcursul ultimelor apariții pe scena Ateneului, a concertat în compania soției sale, pianista Roxana Gheorghiu. Au fost parcurse numeroase opusuri concertante din literatura pentru două piane, dar și lucrările camerale pentru „pian la patru mâni“ sau cele destinate celor două instrumente.
Despărțindu-ne cu adâncă tristețe de maestrul Valentin Gheorghiu, este firesc să considerăm că, prin nobila sa activitate, prin opera sa, prin pilda pe care o constituie, domnia sa rămâne în continuare alături de noi drept un simbol al vieții noastre muzicale, al vieții muzicale a timpului nostru.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius