Descoperiri în catedrala din Iaşi (II): preotul misionar Francisc Anton Tasso

[altmariustotal catolic]

 

Racla cu rămăşiţele pământeşti ale preotului misionar Francisc Anton Tasso a fost scoasă din catedrala veche şi mutată provizoriu la subsolul catedralei noi marţi, 21 noiembrie 2017. Cu această ocazie s-au descoperit alte lucruri care confirmă cele ştiute până acum din documente.

Înainte de a fi dată lespedea la o parte şi de a fi deschisă racla, PS Petru Gherghel a prezidat o celebrare în care, împreună cu PS Aurel Percă şi cu preoţii de la catedrală, a cântat un Requiem.

Pr. Francisc Anton Tasso de Savona (Italia) a murit în faimă de sfinţenie la Răchiteni la 5 martie 1765 (Lăsatul Secului). A fost înmormântat în prima biserică din Răchiteni de pr. Anton M. Mauro. La 5 iunie 1782, rămăşiţele pământeşti au fost îngropate în faţa altarului din biserica nouă de către dascălul Francisc Boroş. Pericolul era mare ca râul Siret să surpe biserica rămasă pe vechile locuri, pe malul râului, după ce vatra satului fusese mutată la 0,5 km spre vest, pe vatra actuală[1]. De aceea s-a luat decizia ca rămăşiţele pământeşti ale pr. Tasso să fie aduse la Iaşi. Mormântul, fără a fi găsit, a fost căutat mai întâi de pr. Mihail Sassano, paroh, apoi prefect. Pr. Gabriel Barbieri i-a găsit mormântul l-a deshumat în noaptea de 29 iunie 1813, fiind de faţă printre alţii şi parohul Mathias Rasdilovich. A doua zi a fost adus la Iaşi, fiind reînhumat "într-un loc mai potrivit, în biserica cea nouă, zidită de piatră"[2].

În Arhiva Parohiei Tămăşeni, pe o copertă a unui vechi registru de botezaţi, sunt notate informaţii din Misiune şi din afară, începând cu 20 septembrie 1762. Printre altele, notează: „La 29 iunie 1813, fr. Giancarlo Barbieri, minor conventual, din ordinul prefectului Berardi a dezgropat oasele servului lui Dumnezeu, Franc. Antonio Tasso din Savona, care fusese îngropat în 1765 în faţa altarului vechii biserici parohiale din Răchiteni. Acum le-a transportat la Iaşi, aşezându-le în locul cel mai de onoare din acea biserică”[3].

Pr. Tasso a venit în Moldova în 1763. Pr. Ioannes Oviller, prefect al misiunii (1763-1766), l-a trimis ca paroh la Răchiteni[4]. Despre el, pr. Iosif Pal scria următoarele: „A făcut mult bine prin viaţa sfântă pe care a dus-o, fiind smerit, răbdător, iubitor de sărăcie şi castitate, plin de dragoste pentru cei săraci şi bolnavi, dând pildă de fapte bune (...) Părintele Barbieri, care l-a dezgropat şi transportat la Iaşi, mărturiseşte, în documentul făcut cu acea ocazie, că poporul, încă şi atunci, după aproape cincizeci de ani de la moartea lui, îl mai amintea ca pe un sfânt”[5]. Este vorba de procesul verbal întocmit în limba latină de misionarul Barbieri la 1 iulie 1813, transcris în registrul Libro delle memorie al bisericii din Tămăşeni[6] şi publicat fragmentar de N. Iorga[7].

„Prin tradiţie, notează pr. Iosif Gabor în anul 1986, se ştie că la Iaşi a fost reînhumat în faţa băncii de împărtăşanie”[8]. Apoi, părintele I. Gabor, neţinând cont că era vorba de banca de împărtăşanie din biserica dinainte de restaurarea din 1864-1866, notează: „În anii din urmă, schimbându-se pavimentul bisericii catedralei din Iaşi, la mijlocul băncii de împărtăşanie, s-a dat de mormântul acestui preot, a cărui memorie s-a pierdut prin transfer” [9]. Memoria lui într-adevăr fusese pierdută. În schiţa din anul 1891 a părintelui Iosif Malinowski[10], în care sunt marcate numele preoţilor şi episcopilor, precum şi locurile unde se făceau rugăciuni la 2 noiembrie, nu este notat locul mormântului preotului Francisc Anton Tasso.

Săpăturile din luna martie 2017 (sub coordonarea arheologilor medievişti Stela Cheptea şi Bobi Apăvăloaei de la Academia Română – filiala Iaşi, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană), aşa cum s-a notat în revista „Lumina creştinului” din luna aprilie 2017, au scos la iveală aproape de zona unde începe cruciera locul unde era vechea bancă de împărtăşanie, marcat prin câteva rânduri de cărămidă dintr-o parte în alta. Pe centru, în faţa locului vechii bănci de împărtăşanie s-a descoperit mormântul acestui preot. Deasupra are o lespede formată din trei pietre. Într-o casetă făcută din cărămidă, cu dimensiunile 70x40x40 cm, se află un mic sicriu (într-o parte putrezit) cu rămăşiţele pământeşti ale părintelui.

În ziua de 21 noiembrie 2017, cu ocazia mutării rămăşiţelor pământeşti, s-au descoperit următoarele: pe partea din faţă (dinspre amvon) este notat pe trei rânduri: „Obiit / A.D. / 1765”. Pe partea laterală (dinspre ieşirea din catedrală) este notat pe trei rânduri: „Ossa servi Dei / P. Franc. Ant. Tasso Ligur. / M.C. M.A. Par. Rechi(teni)”.

În raclă s-a găsit o sticluţă alungită închisă, cu sigiliul în ceară din acel timp. Din sigiliu se văd două mâini şi o cruce. În sticluţă se află un document în formă de sul. Sticluţa urmează să fie deschisă de specialiştii de la Palatul Culturii pentru a vedea dacă documentul se poate citi.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Documente

Procesul-verbal încheiat în 1813, cu ocazia deshumării osemintelor din cimitirul din Răchiteni:

“RP Collegialis Franciscus Antonius Tasso Savonen sis ordinis Minorum s. Francisci, anno 1763 a s. Con­greg. de Propaganda Fide ad hanc Missionem depu­tatus circiter in bacchanalibus ante Quadragessi­mam an. 1765 pie sanctteque defunctus est, juxta depo­si­ti­o­nes plurimorum testium ocularium fidei dignorum per me infrascriptus examinatorum die 29 iunii 1813, quan­do ex commissione ARPM Josephi Basilii Be­rardi, Praefecti Apostolici, hora noctis media se­cun­da exhumavi et recognovi exuvias supradicti Patris.

Idem P.Tasso a Praefecto Ovillor ad hanc paro­chiam Rechitenensem regendam missus, quamquam Moldovaicae fere ignarus, omnibus tamen se praebuit exemplum bonorum operum, praesertim humilitatis, poenitentiae, paupertatis, castitatis, et eximiae carita­tis erga pauperes; adec ut usque nunc tanquam Vene­ra­bilem appellatur. et aegrotos

A RP Missionario Antonio M. Mauro in prima Rechetenensi ecclesiuncula die 5 iunii 1782 eius ossa in unum collecta ante altare novae ecclesiae fuerunt translata, per cantorem Franciscum Boroş, uti (casu) ab ipsomet audivi ego idem Talpae elapso anno 1812 die 7 augusti. Corpus istud magno cum desiderio ab Adm.RP Mag. Michaele Sassano, Parocho, postea Praefecto, frustra fuit per totam ecclesiam diligen­ti­ssime inquisitum. Nunc vero, Deo favente, statim in­ven­tum est supradicto loco ante altare, praesente etiam ARD Mathia Rasdilovich ex Nicopole, parocho, et Petro Petras, cantore, et Michaele PAL ecclesiae filio. Sequenti die, persolutis sollemnibus suffragiis a s. Matre Ecclesia praescriptis IASSIM transfertur, decen tiori loco collocandum in illo novo templo catholicorum ex lapidibus constructo”.

Rechiteni, 1 iulii 1813 st. vet.

Gabriel Barbieri, Bononensis, 
Min. Conv. Miss.[11]

Este bine să relatăm aici cele care se găsesc în arhiva provinciei cu privire la fr. Francisc Anton Tasso din Savona, misionar şi paroh al bisericii din Răchiteni, decedat în faimă de sfinţenie (Manuale dei novizi e professi chierici e laici Minori Conv. Roma, Tipografia Vaticana, 1897, p. 222):

„C. Pr. colegial Francisc Anton Tasso, savonez, al Ordinului Minorilor Conventuali al sfântului Francisc, numit la această Misiune de către Sfânta Congregaţie „De Propaganda Fide” în anul 1763, a murit în pietate şi sfinţenie pe la Lăsatul Secului dinainte de Postul Mare în anul 1765, conform afirmaţiilor mai multor martori oculari demni de credinţă, examinaţi de către mine, subsemnatul, în ziua de 29 iunie 1813, când, din încredinţarea C.S. pr. M. Iosif Vasile Berardi, prefect apostolic, am exhumat şi recunoscut, la ora unu şi jumătate noaptea, rămăşiţele pământeşti ale numitului părinte.

Acelaşi pr. Tasso, fiind trimis de către prefectul Oviller pentru a conduce această parohie Răchiteni, deşi aproape neştiutor al limbii moldoveneşti, totuşi s-a oferit tuturor ca exemplu de fapte bune, mai ales de umilinţă, pocăinţă, sărăcie, castitate şi dragoste deosebită faţă de cei săraci şi bolnavi; aşa încât este numit până astăzi ca venerabil (sic).

La 5 iunie 1782, oasele lui au fost adunate laolaltă de către C. pr. misionar Anton M. Mauro în prima bisericuţă din Răchiteni şi transferate înaintea altarului noii biserici. Acest trup a fost căutat cu mare ardoare şi cu străduinţă, dar zadarnic, în toată biserica de către Adm. C. pr. Mag. Mihail Sassano, paroh, apoi prefect. Însă acum a fost găsit imediat, cu ajutorul lui Dumnezeu, în locul amintit înaintea altarului. A doua zi, celebrându-se slujbele solemne prescrise de sfânta Maică Biserică pentru răposaţi, este transferat la Iaşi, spre a fi depus într-un loc mai potrivit în acea biserică nouă a catolicilor construită din piatră.

Răchiteni, 1 iulie 1813 st.v.

Fr. Gabriel Barbieri, bolognez, OFMConv.”[12].

Traducerea procesului verbal făcut de Gabriel Barbieri, publicată în anul 1926 în Almanahul “Viaţa”de preotul Bonaventura Morariu, sub titlul “Un venerabil paroh franciscan din Răchiteni”:

„De teamă ca nu cândva râul Siret să surpe această biserică a sfântului Anton din Răchiteni, eu, subsemnatul, cu împuternicirea Preacucernicului părinte M. Iosif Vasile Berardi, prefect apostolic, în ziua de 29 iunie 1813, după stilul vechiu, la ora două după miezul nopţii, am desgropat şi recunoscut osămintele Cucernicului părinte colegial Francisc Anton Tasso, din Savona, din Ordinul Minorilor Conventuali ai sfântului Francisc, care părinte a fost trimis în această misiune de Congregaţia “De Propaganda Fide” în anul 1763, şi care a murit cu pietate şi sfinţenie, cam pe la Lăsatul Secului înainte de Postul Mare, în anul 1765, după cum au depus mai mulţi martori vrednici de credere, cari au fost de faţă şi pe cari eu însumi i-am cercetat în ziua sus-pomenită de 29 iunie.

Acelaşi părinte Tasso, trimis de pr. prefect Ovillier ca să conducă această parohie, deşi cunoştea puţin limba moldovenească, tuturor s-a arătat icoana faptelor bune, mai ales în umilinţă, pocăinţă, sărăcie, curăţie şi deosebită dragoste faţă de cei săraci şi bolnavi, aşa încât până azi e pomenit şi cinstit ca un sfânt.

Fu înmormântat de către Cucernicul părinte misionar Anton M. Mauro şi de Petru Ioas, dascălul şi servitorul răposatului, în bisericuţa cea dintâi din Răchiteni înaintea altarului; pe urmă, mărindu-se sus-zisa bisericuţă cu stăruinţa Cucernicului părinte paroh de pe atunci, Francisc Minotto, veneţian, osămintele lui adunate împreună în ziua de 5 iunie 1781, marţi, după Rozalii, au fost îngropate înaintea altarului acestei biserici noi de către dascălul Francisc Boroş, după cum, din întâmplare, am auzit eu însumi la Talpa anul trecut 1812, la 7 august.

Osămintele acestea cu cea mai mare sârguinţă şi dorinţă au fost căutate în toată biserica de către Preacucernicul părinte M. Mihai Sassano, paroh şi pe urmă prefect, însă în zadar. Acum însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, au fost găsite îndată în sus-zisul loc, înaintea altarului, fiind de faţă Preacucernicul părinte paroh Mathias Rasdilovich, dascălul Anton Petraş şi Mihai Pal, fecior de biserică.

În ziua următoare, după ce s-a săvârşit un prohod solemn după prescrierea sfintei maici Biserici, au fost duse la Iaşi, pentru a fi aşezate într-un loc mai potrivit în biserica cea nouă, zidită din piatră.

Răchiteni: 1 iulie 1813, după stilul vechiu.

Aşa este fr. Ioan Francisc Gavril Barbieri din Bononia, OFMConv., fost misionar”[13].

Note:

[1] Iosif Gabor, Dicţionarul comunităţilor catolice din Moldova, Editura “Conexiuni”, Bacău, 1995, p. 218.

[2] Almanahul “Viaţa”, Iaşi, 1926, p. 63.

[3] APRC Tămăşeni, Registrul botezaţilor, f. 1.

[4] Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, Editura “Presa Bună”, Iaşi, 2001, p. 65

[5] I.P.M. Pal, Originea catolicilor din Moldova şi franciscanii păstorilor de veacuri, Săbăoani-Roman, 1942, p. 173; I. Gabor, op. cit., p. 218; Iaşi monografie.

[6] AERC Iaşi, Manuscrisul Libro primo del’introito ed esito della chiesa di Tamasceno e di Aggiudeno, nepaginat.

[7] Nicolae Iorga, Studii şi documente, vol. I-II, p. 165-166. Vezi şi Dănuţ Doboş, Răchiteni. File de monografie istorică, Iaşi, 1999, p. 49-50.

[8] Iosif Gabor, Parohia Catolică Iaşi (ms.), Luizi-Călugăra, 1986, p. 148.

[9] Iosif Gabor, Parohia Catolică Iaşi (ms.), Luizi-Călugăra, 1986, p. 148; cf. Iosif Gabor, Dicţionarul comunităţilor catolice den Moldova, Editura “Conexiuni”, Bacău, 1995, p. 218.

[10] AERC Iaşi, dosar 3/1891-1907, f. 5; AERC Iaşi, Inventar, 31 decembrie 1974, f. 2-3, 53; Catedrala romano-catolică Iaşi, Editura „Presa Bună”, Iaşi, 2008, p. 162-163.

[11] Iosif Gabor, Parohia Catolică Iaşi (ms.), Luizi-Călugăra, 1986, p. 147-148; Iosif Gabor, Dicţionar istoric al localităţilor catolice din Moldova şi Bucovina (ms.), Luizi-Călugăra, 1987, p. 465; Dănuţ Doboş, Răchiteni. File de monografie istorică, Iaşi, 1999, p. 49-50.

[12] Bonaventura Morariu, „Seria cronologică a prefecţilor apostolici ai vechii noastre Misiuni în Moldova şi Ţara Românească în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea”, în „Almanahul «Presa Bună» 2012”, Iaşi, 2013, p. 172.

[13] Almanahul “Viaţa”, Iaşi, 1926, p. 63; Dănuţ Doboş (coord.), Catedrala romano-catolică Iaşi, Editura „Presa Bună”, Iaşi, 2005, p. 133-134; Dănuţ Doboş, Răchiteni. Şase veacuri de prezenţă pe valea Siretului, Editura “Sapientia”, 2005, p. 56-57.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Descoperiri în catedrala din Iaşi (II): preotul misionar Francisc A...

* * *

Descoperiri în catedrala din Iaşi

Preoţi şi episcopi înmormântaţi în catedrala din Iaşi (II)

Preoţi şi episcopi înmormântaţi în catedrala din Iaşi (I)